bookblog.ro

---

„World Unseen” – o expoziția de fotografie incluzivă pe care trebuie să o simți ca să o vezi

Scris de • 7 August 2025 • in categoria Stiri

Canon România, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Muzeul Județean de Istorie Brașov, anunță continuarea itinerării naționale a expoziției multisenzoriale World Unseen. Expoziția a fost deschisă publicului miercuri, 6 august, și va putea fi vizitată până pe 14 septembrie la „Olimpia - Muzeul Sportului și Turismului Montan”.

World Unseen face ca fotografia să fie accesibilă tuturor – de la persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzători, până la publicul fără afecțiuni vizuale.

După succesul impresionant de la Muzeul Antipa din București, unde a fost vizitată de peste 100.000 de persoane, și reacțiile emoționante primite la Palatul Culturii din Iași, itinerarea națională continuă, având ca obiectiv promovarea incluziunii și a accesului echitabil la cultură în cât mai multe regiuni ale țării.

Folosind tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri audio și planșe în Braille, expoziția transformă în povești palpabile 12 fotografii realizate de ambasadori și fotografi Canon. Această abordare inovatoare oferă vizitatorilor o experiență tactilă unică, permițându-le să se conecteze profund cu imagini puternice și poveștile emoționante din spatele lor.

Expoziția reunește 12 lucrări realizate de fotografi renumiți la nivel internațional și ambasadori Canon din întreaga lume, printre care: fotojurnalistul sud-african Brent Stirton, renumitul fotojurnalist brazilian Sebastião Salgado, fotograful sportiv Samo Vidic, fotografa de modă Heidi Rondak, fotojurnalistul Muhammed Muheisen (dublu câștigător al premiului Pulitzer) și Rareș Beșliu, singurul fotograf român prezent în cadrul proiectului.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro