Introducere în istoria filmului (concurs)
Scris de bookblog.ro • 4 April 2011 • in categoria Concursuri
Fundația Calea Victoriei pregătește și în luna martie multe ateliere si evenimente, care de care mai interesante. Noi avem si un concurs pentru voi, la care oferim un loc la cursul de "Introducere in istoria filmului" din 21 aprilie. Veti vedea mai jos despre ce este vorba.
Iată o selecție a cursurilor si evenimentelor:
Evenimente:
Descopera “Calea Victoriei”, in 9 Aprilie
ART NOUVEAU / JUGENDSTIL, in 11 Aprilie
Promenada de la Grand Hotel du Boulevard la “ostrovul” Sf.Elefterie, in 16 Aprilie
Cursuri:
Stiluri decorative frantuzesti – De la Ludovic al XII-lea, la Philippe Stark, din 6 Aprilie
Fotografia artistica, din 8 Aprilie
Filmul de comedie de la Chaplin la Toy Story, din 9 Aprilie
Suprarealismul: Calatorie in imaginar, din 9 Aprilie
Introducere in istoria filmului, din 21 Aprilie
Curs de DIPLOMATIE: Texte teoretice fundamentale şi studii de caz, din 27 Aprilie
Atelier de retorica aplicata, din 27 Aprilie
Cursul de "Introducere in istoria filmului" va oferi participanţilor o familiarizare cu teoria şi istoria filmului, începând cu noţiuni despre tehnică şi limbaj şi continuând cu o trecere în revistă a evoluţiei cinematografului de la începuturi şi până în prezent. Mai multe informatii aici.
Pentru a avea sansa sa castigati un loc la acest curs, tot ce trebuie sa faceti este sa ne spuneti in comentarii care este filmul vostru preferat (sau filmele) si de ce ar merita sa-l vedem, pana vineri, 15 aprilie, ora 12:00. Mult succes!
Citeste cele 20 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Manuel Lupu spune:
pana vineri, 12 aprilie, ora 12:00.
12 aprilie nu e vineri! Care e data corecta defapt? -
Brandusa spune:
Recomand “Lemony Snicket’s A Series of Unfortunate Events”. Iti va face placere sa-l vezi daca iti plac umorul negru, povestile politiste si Jim Carrey.
-
dragos spune:
eu as vrea sa vedem Stalker al lui Tarkovsky. Pentru ca e din 79 ca putine filme din totdeauna, si pentru ca este oglinda umanitatii si pentru toate micile detalii puse perfect in el.
-
Radu Alexandra spune:
Filmul care mi-a luminat copilaria (si continua sa exercite fascinatie asupra mea chiar si acum) este “Pe aripile vantului”. Acesta este un exemplu de film clasic, un film pe care fiecare dintre noi ar trebui sa il vada, motivele fiind multiple: de la decorurile grandioase si acele rochii de poveste pana la puterea de daruire si de sacrificiu de care da dovada Scarlett, eroina filmului.
-
Baju spune:
American History X, The Pinted Veil, Primal Fear, ce mai, toata filmografia lui Eduard Norton.
-
Andreea spune:
In general, preferatele mele sunt filmele care urmaresc sa se joace cu mintea ta, sa te tulbure, sa te surprinda sau sa te puna pe ganduri. Cateva exemple ar fi…
Iluzionistul – o poveste extrem de frumoasa si imprevizibila.
Shutter Island – un joc psihologic, in care nimic nu este ce pare a fi.
Mr. Nobody – un film mai putin cunoscut si ciudat, care imbina idei filosofice, elemente fantastice si intamplari tulburatoare, intr-un cadru vizual cu tenta suprarealista.
Tacerea mieilor – te lasa fara respiratie si fara cuvinte. -
Ingrid Weber spune:
Imi plac filmele europene, poate mai putin cunoscute, pentru ca, spre deosebire de cele de la Hollywood, te pun sa te concentrezi profund si sa gandesti si nu-tzi servesc un Happy-End, ci te lasa cu gura cascata…dorind sa afli cat mai multe.
Totusi, un film care as zice eu ca trebuie vazut si eu l-as revedea cu aceeasi placere de fiecare data este Some Like It Hot (Unora le place Jazz-ul), pentru ca este o poveste in care violenta, banii, dragostea/sexul sunt de-vulgarizate prin umor. Filmul nu trebuie sa-tzi provoace greata prin vulgaritate, dimpotriva, si in filmele vechi, cum este acesta, arta e mai presus de orice. -
Ciprian spune:
ah. ce frumos.
Sunt multe de spus despre un film, mai ales cand vorbim si despre cel favorit. Filmul meu favorit este “Un homme qui dort”. link IMDB chiar aici: http://www.imdb.com/title/tt0192718/
Imi place, in primul rand, pentru tematica pe care o abordeaza – alienarea. Filmul prezinta procesul de alienare al unui tanar student care locuieste in Paris. Foarte interesante sunt tehnicile folosite in film: este un film narat la persoana a doua si vocea naratorului este singura voce din tot filmul. Personajul principal nu are practic nicio replica. Accentul cade pe imagine si tehnica de filmare. Si, desigur, imi place pentru mise-en-scene-ul si decorul pe care ni-l ofera un Paris plat, dar frumos construit. Rar sper deloc se poate gasi aceeasi atmosfera pe care o creeaza regizorul in cadrul acestui film. Toate acestea ma fac sa zic ca “Un homme qui dort” merita sa fie vazut. Nu zic ca o sa va placa neaparat, dar o sa va trezeasca cel putin interesul.
Si, si. asa ca un mic preview. o foarte mica bucata din el:
http://www.youtube.com/watch?v=4ToPoGaA24cCat atat despre filmul meu favorit.
-
manu212 spune:
Eu văd filme pentru a mă îndepărta de realitate, sau, uneori pentru a o înţelege. Alteori pentru a-mi pune unele simţuri la încercare. Cred că mulţi dintre voi aveţi câte un film preferat (sau mai multe) la categoriile de mai jos. Ale mele sunt:
Aventuri – SF: The Lord of The Rings(Trilogia) şi The Prestige *** Merită pentru că ambele sunt nişte poveşti uimitoare.
Biografic – Război: Empire of the Sun şi Mar Adentro(The Sea Inside) *** O dramă de război regizată de S.Spielberg, şi o dramă despre viaţă dar mai ales moarte regizată de Alejandro Amenábar.
Dramă: Babel şi Crash *** Două filme cu o mare încărcătură emoţională. Cele mai emoţionante filme pe care le-am văzut vreodată.
Thriller: Black Swan şi Se7en *** Thrillere psihologice care se joacă cu mintea ta, presărate cu prestaţii actoriceşti extraordinare.
Acţiune: Training Day şi The Bourne(Trilogia) *** Răsturnări de situaţie, conspiraţii, şi multă, multă acţiune.
Vă recomand toate cele 10 filme de mai sus cu mare plăcere!
-
ttr spune:
Am ales filmul exclusiv pe baza dorintei de a-l reviziona din ultima perioada, fara sa pot sa spun despre el ca este chiar filmul meu preferat, dar cu siguranta unul din top 10. The Towering Inferno este un disaster movie din 1974 si este cult, cult, cult. Pe scurt, povestea sta cam asa: in San Francisco s-a construit cel mai inalt zgarie-nori din lume si in cadrul festivitatii de inaugurare, din cauza unui scurt-circuit, se naste un incendiu monstru. Doug Roberts (Paul Newman) este arhitectul turnului si impreuna cu personajul lui Steve Mcqueen (sef de pompieri uber-cool :D) depune eforturi pentru salvarea persoanelor blocate inauntru.
Un film de popcorn facut dupa reteta clasica (buget mare, vedete de prim rang), fara pretentii, dar care ar cam trebui sa serveasca drept referinta asupra modului de a face genul asta de filme.
In primul rand este un film din anii ’70 si in deceniul asta filmele se desfasurau dupa un ritm al lor (dap! chiar si blockbuster-ele). Treaba asta se traduce in durata, de neconceput dupa standardele actuale ale genului, de aproape 3 ore (imdb zice 165 minute)….si nu plictiseste. Nu plictiseste pentru ca este bine dozat, bine filmat, bine montat si beneficiaza de statutul iconic al distributiei. Demonstreaza ca nu ai nevoie de montaje facute de pusti cu ADD pe cocaina ca sa ai un film care sa nu plictiseasca. Putina iscusinta si inteligenta ofera un rezultat mult mai bun.
In al doilea rand efectele speciale ce ilustreaza incendiul sunt destul de convingatoare in ciuda varstei. In mare parte lucrul asta se datoreaza elegantei cu care sunt folosite. Orice parada de efecte speciale risca sa imbatraneasca urat orice productie, indiferent de buget si tehnologia vremii. Cu siguranta am zambit (uneori chiar ras in hohote) la multe SF-uri facute cu toate eforturile tehnologice ale timpului lor dar care acum sunt la limita penibilului pentru ca o lipsa de viziune regizorala nu se poate ascunde sub o masca de efecte speciale. TTI nu are problema asta pentru ca se abtine sa acorde toata atentia focului si dezastrului si se concentreaza, asa cum este normal, asupra personajelor si situatiei.
Am lasat la urma poate cel mai bun aspect al filmului: Newman si McQueen. Lasand la o parte toate detaliile de ordin tehnic, daca este ceva ce vechiul cineva avea si lipseste cinemaului de acum, aceia sunt eroii. -
Andrei - Cristian Nicolaescu spune:
Cand vine vorba de filme preferate (filme care iti raman in suflet ani de-a randul dupa ce le-ai vazut), nu cred in clasamente sau in titlul de “cel(e) mai bun film(e)”. Dar pentru ca asa cere uzanta aici, as vrea sa spun cateva cuvinte despre 2 filme care au ramas cu mine din momentul in care le-am vazut pentru prima oara.
Primul este “Miracol la Milano” (1951) al regizorului italian Vittorio De Sica. Este prima zi din viata de adult a lui Totò. Tocmai a parasit orfelinatul, unde ajunsese dupa moartea femeii batrane care il gasise si il crescuse. Suntem in Italia post-razboi. Lumea de pe strada este incovoiata de spate si are privirea atintita in pamant. Numai Totò zambeste si dă “Bună ziua!” fiecarei persoane care ii iese in cale. El urmeaza sa locuiasca intr-un ghetou de la marginea orasului Milano. Viata este foarte grea, dar Totò nu disperă. Are aceeasi seninatate ca in ziua in care a parasit orfelinatul. Totul merge din rau in mai rau, ghetoul urmand a fi demolat. Filmul se termina intr-o nota suprarealista, cu Totò si prietenii sai zburand pe mături spre un loc unde toata lumea este capabila sa spuna un simplu “Bună ziua!” cu zambetul pe buze.
Al doilea este “Accattone” (1961), debutul regizorului Pier Paolo Pasolini. Aceeasi atmosfera, aceeasi saracie lucie, aceleasi personaje de la marginea societatii. Vittorio (zis si Accattone), un mic escroc, nu a muncit niciodata in viata lui. Dar asta nu pare sa-l afecteze in vreun fel. Din contra, face parte din modul lui de viata. Pe parcursul filmului, multe lucruri se intampla in viata lui Accattone si a prietenilor sai, dar el ramane neschimbat. Intamplator sau nu, filmul se termina tot cu o imagine suprarealista, cu Accattone asteptandu-se pe sine la poarta cimitirului.
Referitor la acest ultim film, se intamplă deseori, cand suntem intre prieteni, sa se trezeasca unul dintre noi imitand accentul inconfundabil al personajului principal: “Accattone, io sono Accattone!”.
Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici.
-
ttr spune:
Hmmm…mi-ai redeschis apetitul pentru atmosfera neorealismului italian…stiu ce o sa scot din arhiva pentru vizionare in seara asta :P
-
-
manu212 spune:
Totusi, pe ce criterii s-a ales castigatorul? S-a tras la sorti? Sunt doar curios.
Alexandrina spune:
4 April 2011 | 4:55 pm
un film care consider eu ca merita vazut este “A walk to remember”. Este un film prin care ne sunt transmise valori morale, credinta in Dumnezeu, sacrificiul, iubirea, daruirea, bucuria. Din acest film am invatat ca ori de cate ori daruiesc dragoste primesc in schimb dragoste si oricand daruiesc un zambet primesc inapoi de doua ori mai multe zambete. Am invatat ca sacrificandu-ma pentru cineva drag, ajung sa ma bucur de fapta mea. Atat filmul, cat si cartea isi propun sa ne deschida ochii sa intelegem semnificatia cuvintelor noastre, sa ne dam seama ca putem fi mai buni, mai iertatori intr-o lume in care unii ne judeca dupa aparente.