Toţi cei care ne regăsim pe bookblog.ro suntem diferiţi, însă, indiferent de multele criterii de a eticheta o persoană, vom găsi mereu ceva în comun: ne place să citim. Ne plac cărţile, din nenumărate motive, printre care eu aş menţiona faptul că ne menţin tineri: la minte, spirit şi visuri.

Undeva între conştientizarea beneficiilor cărţilor şi nostalgia generaţiei de liceu, s-a născut proiectul Eu ştiu mai bine, al asociaţiei Invictus. A licărit o idee, a fost pusă în practică pentru că o echipă care poate fi numărată pe degetele de la o mână a crezut în ea şi s-a realizat practic cu ajutorul Fundaţiei Dinu Patriciu şi a interesului lor acordat pentru proiecte educaţionale.

Aşa am început să mergem de două ori pe săptămână la liceul Coşbuc, pentru nişte întâlniri care mie mi-ar fi făcut viaţa de liceu mult mai interesantă şi mai plină de revelaţii. Evident, aşa gândesc eu „in my early 20s”, dar ce gândesc liceenii acum?

Se pare că le place să citească, mai mult decât anticipam noi; cel puţin cei pe care i-am întâlnit până acum. Am strâns o mică comunitate, formată din clasele a IX-a şi a X-a din liceul Coşbuc, le-am oferit cărţi şi i-am rugat să ne scrie ce pasaje le-au plăcut din carte pe facebook, pentru a putea veni la următoarea întâlnire.

Facebook au cu toţii, cărţi şi-a ales fiecare, iar la întâlniri au venit la început mai timid, pentru ca apoi să cunoaştem mai mulţi dintre ei. Noi ne-am gândit la cărţile cu cel mai mare succes în rândul adolescenţilor, dar şi la ce ne-a plăcut sau ne-ar fi plăcut nouă să citim la 15 – 16 ani. Astfel am oferit titluri de Coliba unchiului Tom la Tată bogat, tată sărac, de la Formula fericirii la Portretul lui Dorian Gray şi de la Alchimistul la Lumea Sofiei.

Ce se întâmplă la întâlniri? Sunt moderate de Mihai, pentru elevi, însă este un câştig pentru oricine care asistă. Mihai este unul dintre oamenii fericiţi căruia i-au sclipit ochii şi şi-a dat seama ce îşi doreşte să facă în viaţă – coaching, iar de atunci rezultatele lui au fost impresionante.

Eu îl ascult de fiecare dată cu plăcere, pentru că experienţa sa de coach face să nu le vorbească ca un profesor, ci să faciliteze un dialog despre provocările lumii lor. În cele cinci întâlniri de până acum i-am auzit râzând ca în timpul unei ore lejere, dar şi exprimând adevărate dileme, despre ce pot face ei cu potenţialul lor, cum îi pot ajuta pe ceilalţi să fie fericiţi, cum pot citi oamenilor şi ce pot face bun pentru oamenii din jur.

Este o bucurie pentru serile de luni şi miercuri. Mai urmează trei întâlniri, iar apoi povestea va continua cu un alt liceu, după ce vom analiza cum a mers până acum. Şi vom povesti în următorul articol cum li se par şi liceenilor vizitele noastre.

Până atunci ne puteţi povesti dacă vreţi să venim chiar în liceul vostru! :)

Scris de Monica Tarța