bookblog.ro

Doina Ruşti este invitată la Festivalul literar al Sardiniei de la Gavoi

În perioada 28 iunie -1 iulie 2018, scriitoarea Doina Ruşti şi traducătorul şi profesorul Roberto Merlo vor participa la cea de a XV-a ediţie a Festivalului literar al Sardiniei de la Gavoi, una dintre cele mai importante manifestări de profil din Italia. Festivalul este organizat de Asociaţia culturală „L’Isola delle storie”, cu sprijinul Regiunii autonome a Sardiniei, al Primăriei din Gavoi, al Camerei de Comerţ din Nuoro şi în parteneriat cu numeroase alte instituţii active în sectorul public sau privat (http://www.isoladellestorie.it/). 

Spune-ti parerea!





Lansare la Cluj și Alba Iulia: Convoiul mieilor, de Lucia Dărămuș, un roman despre deportarea evreilor din Transilvania în 1944

Joi, 28 iunie, la ora 18.00, la Book Corner Librarium Cluj (Bdul Eroilor nr. 15), va avea loc lansarea romanului Convoiul mieilor, de Lucia Dărămuș, apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare: Ovidiu Pecican, Doru Pop

Joi, 5 iulie, autoarea își va întâlni cititorii din Alba Iulia. Evenimentul va avea loc la ora 18.00, la Librăria Humanitas (B-dul 1 Decembrie 1918). Invitat: Aurel Pantea.

Spune-ti parerea!





Lansare de carte: “Băiatul cel nou” de Tracy Chevalier

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 20 iunie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea bestsellerului internațional Băiatul cel nou de Tracy Chevalier, al cincilea volum al Proiectului Hogarth Shakespeare, recent apărut în limba română în traducerea lui Vali Florescu, interpretarea în cheie modernă a piesei Othello de William Shakespeare.

Spune-ti parerea!





Peste 3.000 de participanți si aproape 200 de specialisti în Internet si tehnologie vin la iCEE.fest, săptămâna aceasta.

România viitorului: ce spun experții internaționali care vin la Bucuresti. Peste 3.000 de participanți si aproape 200 de specialisti în Internet si tehnologie vin la iCEE.fest, săptămâna aceasta: Netflix, Google, Facebook, Shazam, The New York Times, CNN, El Mundo, 500 Startups, TechStars.

Peste 140 de companii majore si aproape 200 de experți din tehnologie, transformare digitală si comunicare online se adună la Bucuresti în această săptămână, joi si vineri, pentru cel mai amplu festival dedicat Internetului care are loc în România dar si în regiune.

Ziua 1 de festival e descrisă aici iar Ziua 2 este descrisă aici.

Ce înseamnă iCEE.fest – Interactive Central & Eastern Europe Festival 2018 – în cifre:

Spune-ti parerea!





Copyright ©2011 Bookblog.ro