"Decât" păcătosul
Traseul acestui studiu va fi dintre acelea cu nu foarte multă silinţă, fără cazna ipotetico-deductivului ci cu lejeritatea empirico-analiticului - un termen academic şi pedant pentru ceea ce odinioară se numea, dacă mai ţineţi minte, un conspect - termen la rândul lui mofturos pentru ceea ce era de fapt copiatul din manual. La drept vorbind, aici vom copia din câteva cărţi ceea ce este necesar pentru a înţelege experienţe văzute/trăite/simţite/cunoscute etc. În fapt, ne vom limita la două exemple, dintre care primul de-o suspectă imoralitate.
Venind din Braşov în Bucureştii anilor 2007, am simţit (atenţie, urmează o exagerare) ceea ce probabil gepizii au simţit atunci când au venit pentru prima oară în Dacia anului 250 d.Hr. Înfloresc, desigur, însă nu foarte mult. Şi gepizii erau "înceţii" vremii, "ardelenii" grupurilor barbare - gepanta înseamnă în gotică încet, molcom - iar unii cred că numele de Ardeal provine de la numele celebrului lor conducător Ardaric, care s-a supărat la un moment dat tare de tot pe huni învingându-i decisiv pe fii lui Atilla la Nedao (Ungaria de astăzi). Să menţionăm că această răzleaţă ipoteză trebuie uitată numaidecât, din moment ce vechiul fino-ugric erdÅ‘ în maghiară înseamnă pădure, iar erdÅ‘ elÅ‘ > Erdély > Ardeal înseamnă dinaintea pădurii. Dar destul despre ei, să ne întoarcem la mine.
Partea imorală este că voi aduce în discuţie un alt text scris de mine. Să ajungi să te citezi la câţiva anişori şi înainte să o facă alţii este o dovadă de candidă, blamabilă autopreţuire. În 2007, scriam îmbufnat într-un mini-text anti-bucureştean următoarele:
Citeşte mai departe pe Secţiunea de ştiinţe umaniste şi religie
poezie. puterea#2
Aţi învăţat la şcoală ce e cu poezia. E momentul să vă arătăm cum e în realitate. poezie. puterea este un documentar care ia pulsul poeziei contemporane, al indecenţei şi al publicului ei: o oră cu poeţi noi şi puterile lor speciale.
strong>poezie. puterea este un film cu poeţi tineri de azi, realizat în 2009 de Andrei Ruse şi Răzvan Ţupa (un proiect poetica.rocultura.ro). Începând din octombrie, filmul va fi difuzat în nouă episoade, unul pe săptămână, de bookblog.ro. [Citeste tot Articolul]
poezie. puterea#1
Aţi învăţat la şcoală ce e cu poezia. E momentul să vă arătăm cum e în realitate. poezie. puterea este un documentar care ia pulsul poeziei contemporane, al indecenţei şi al publicului ei: o oră cu poeţi noi şi puterile lor speciale.
poezie. puterea este un film cu poeţi tineri de azi, realizat în 2009 de Andrei Ruse şi Răzvan Ţupa (un proiect poetica.rocultura.ro). Începând din octombrie, filmul va fi difuzat în nouă episoade, unul pe săptămână, de bookblog.ro. [Citeste tot Articolul]
Omul creştin şi fericirea (ne)condiţionată
Trăim pentru a consuma - pare a fi dictonul vremurilor de astăzi. Divertisment, televiziune, sex, sport, vestimentaţie, fast-food; tot ceea ce percepem cu ajutorul simţurilor şi care ni se oferă prin intermediul mijloacelor de informare-îndoctrinare în masă trebuie astăzi consumat. Cantitatea a surclasat definitiv calitatea. Totul există sub semnul excesului, al extinderii cantitative până la ridicol. Stimularea unor noi/false nevoi şi înmulţirea continuă a necesităţilor umane au drept obiectiv declarat îmbunătăţirea perpetuă a nivelului şi stilului de viaţă. Progresul tehnologiei şi noile standarde cultural-societale sunt direct proporţionale cu regresul credinţelor şi învăţăturilor tradiţionale. În timp ce preocuparea muncitorilor din gulagul sovietic consta în realizarea la timp a planurilor de producţie, în caz contrar suferind măsuri coercitive din partea autorităţilor, cetăţenii vremurilor de azi sunt ocupaţi (de multe ori, inconştient) cu eliberarea de vechile prejudecăţi tradiţionaliste, considerate anacronice şi, din ce în ce mai mult, dăunătoare, altfel fiind supuşi oprobriului public. "Pe măsură ce comportamentul deviant începe să fie considerat normal, normalul devine deviant" [1]. Moravurile orânduirii "de hiperconsum" [2] ţin de imediat şi de capacitatea de a fi flexibil şi conformist.
[Citeşte mai departe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]
Dar Spinoza nu e funny … 1
I. Comicul şi problematologia
Întrebarea acestui text - păsuiţi-i momentana ciudăţenie - sună în felul următor: poate fi comicul văzut drept inadecvare problematologică? Dacă da, la ce ne ajută? Iar dacă nu, care sunt amendamentele necesare? Ne vom uita, drept contraexemplu, peste Etica lui Spinoza (poate cea mai neamuzantă carte din toate timpurile) dar nu înainte de a explica unele chestiuni prin trei întrebări ajutătoare. Întâi, de ce comicul (şi mai ales ce înţelegem prin acest termen), ce fel de inadecvare (este de aşteptat să ne uităm spre "bucătăria" unui discurs, dar pusă astfel problema rămâne confuză) şi în final ce trebuie să înţelegem din conceptul de problematologie. Întâmplător cele trei chestiuni s-au aşezat în interiorul întrebării-mamă în ordinea dificultăţii: pentru prima ne va fi mai uşor de răspuns decât pentru a doua, iar a treia va fi cea care va necesita maximul atenţiei noastre căci, previzibil, acolo pare să stea cheia răspunsului.
Nu vom evita să înţelegem aici comicul destul de lejer şi vom explica de ce. Întâi, este neimportant pentru moment dacă folosirea acestui concept-umbrelă este greşită din punct de vedere estetic sau psihologic. Nu ne vom feri să punem în zona comicului exemple de ironie, umor, jocuri de cuvinte, satiră, parodie, grotesc etc. pentru că privirea noastră se va opri (aşa cum am anticipat) asupra unor tipuri de discurs, indiferent de considerente extra-lingvistice. Dacă în unele locuri ar fi fost potrivit să spunem "umor", "ridicol" sau "absurd" în loc de "comic", ne cerem scuze celor care vor sesiza subtilităţile şi îi asigurăm că au dreptate. Trebuie spus totuşi că aceast demers reducţionist este foarte periculos (diferenţele dintre acele concepte sunt greu de trecut cu vederea) şi că îl vom parcurge fără pretenţia unor soluţii în alte domenii decât cel al discursului. În plus, am putea spune chiar că avem în minte conceptul american "humor" - în opoziţie cu "humour" din engleză sau franceză -, care este utilizat peste ocean de cele mai multe ori nediferenţiat, drept un concept-bun-la-toate (v. autori ca Max Eastman, D. H. Monro, Susan Vogel etc.). Aşa vom face şi noi. Theodor Lipps scria despre comic că "spune ceea ce spune, nu întotdeauna în puţine, dar mereu în prea puţine cuvinte". Nu ne va deranja.
[Citeşte mai departe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]
Sexualitatea cultă
În loc de introducere
Trivialitatea limbajului cotidian este o evidenţă care ne însoţeşte clipă de clipă. Pretenţia afişată a manualelor sau instanţelor care veghează la moralitatea publică este tot mai ipocrită în discurs şi mai ineficace în practică. De foarte mult timp spaţiul public nu se mai sfieşte să admită vorbirea vulgară, trivială în orchestra sa. Anti-calofilia lexiconului public nu mai este demult o derogare de la o normă de politeţe, ci un binevenit în actul exprimării noastre. Noi înşine, de la simpli vorbitori şi cititori până la figuri de renume, politicieni, artişti şi scriitori am ajuns să cultivăm normalitatea cuvântului injurios. De un aspect aparte se bucură trivialitatea oamenilor culţi - mulţi dintre ei exersându-şi pana prin intermediul obscenităţii. Pretenţiei naive că rafinamentul înlătură trivialitatea i se râde în nas zilnic. Şi aici ajungem la întrebarea eseului de faţă: de ce vorbesc/scriu intelectualii (mai ales intelectualii) atât de urât?
Argumentarea mea va parcurge un traseu sacadat de la general şi abstract spre particular şi concret. De la importanţa limbajului pentru raporturile sociale, la relaţia dintre lascivitatea limbajului şi libertate pentru a ne ocupa de cazul românesc.
[Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]
Impresii de la BookFest 2009
Am fost la BookFest în dimineaţa primei zile în care s-a organizat şi, exact aşa cum bănuisem, erau cărţi multe şi oameni puţini. Nu ştiu alţii cum sunt dar mie, când intru într-un spaţiu aşa de mare "populat" cu cărţi, îmi vine să plec de acolo cu jumătate din ele deşi ştiu că nu voi avea niciodată timp să le citesc pe toate.
Iar greşeala mea fatală a fost că, spre deosebire de Andrei şi Ioana, cu care am fost în explorare, nu aveam nici o listă de cărţi pe care vroiam să mi le iau de la BookFest. A doua greşeală a fost că aveam bani la mine. Cam care credeţi că a fost rezltatul? Andrei şi Ioana au plecat cu 3-4 cărţi, după care veniseră în mod special, iar eu" ei bine, eu mi-am luat 14 cărţi.
Este o poză mai jos cu o fată care trage după ea un geamantan. Nu ştiu dacă tocmai venise de undeva sau era pe picior de plecare (pozele sunt făcute de Cristi), însă îmi place să cred că îl adusese ca să care toate cărţile pe care urma să şi le cumpere :D .
Mi-a plăcut "aranjarea" editurilor, chiar dacă a fost una periculoasă :D . [Citeste tot Articolul]






