Am citit cu plăcere răspunsurile voastre despre romane şi proză scurtă. Iraăşi a fost greu de decis. Dan Gulea, Laloo şi anao vor primi, în ordine de la 300 la 100 de lei, voucherele de la AnticariatulTău.ro. Ok, n-o să le cer să îmi spună ce cărţi îşi cumpără cu ele :), vă prezint direct argumentele lor.

Dan Gulea

Opoziţia dintre proza scurtă şi roman nu se poate argumenta foarte mult, nu-mi dau seama prin ce se deosebeşte proza scurtă de roman.

Pentru un termen opus mai coerent (dacă romanul este alcătuit din mai multe proze scurte, dacă o proză scurtă poate fi un roman) se reclamă, evident, "proza lungă"; la Valéry m-am gîndit cînd am văzut opoziţia, numa că el întorcea, în Caietele sale, cuvintele, vorbind de o proză scurtă (Voltaire cu Candide, Diderot) care se opune uneia lungi, pe verticală, pe interior, o proză care "se construieşte" (s"™échafaude), al cărui reprezentant este Bossuet, autorul de secol 17 al Oraţiilor funebre şi al Discursului despre istorie universală pentru Delfin; poetul lui Ludovic al XIV-lea "argumentează, interpelează, exhortă, deduce - se orienteză către un prag", realizînd astfel "proza lungă", în opoziţie cu cea a secolului următor, care este "scurtă şi promptă". Diferenţe de estetică, de schimbare de paradigmă culturală, pe o scriitură mai arborescentă, tabloul lui Valéry continuînd şi cu alte epoci (proza cu caracteristici geometrice "plane", fără umbre, melodioasă, a lui Chateaubriand etc).

Nici la noi conştiinţa autorilor, pentru că acesta este subiectul rîndurilor de faţă, nu ne poate fi de mare ajutor. Francezul, acest Dosoftei al lor, scria oraţii, iar secolul 20 al poetului Valéry vede în asta "proză lungă", cu caracteristici geometrice. Tot atunci, sau încă de atunci, din secolul clasic, cel ce voia să fie gentilom se zbătea în "noroiul greu al prozei". Un contemporan de-al lui Valéry, Urmuz, scrie proză scurtă sau roman? În fine, parodie a romanului, dar nu mai puţin un roman. Slavici, în Vatra, cînd a publicat Mara, a subintitulat-o nuvelă. Se ştie, la începutul secolului 20, discuţiile despre ce este Mara, cum ar fi fost mai nimerit să se numească, nu conteneau.

Ce este deci proza scurtă? Cam ceea ce este şi romanul: ceva ce nu se poate defini, dar pe care bunul simţ (ah, secolul clasic!) radicalizează între "felie de viaţă" şi viaţă, în întregul ei, de la Tristan şi Izolda, la Don Quijote, la Tristam Shandy, la Marcel, la Leopold Bloom, la "lotul 5 de timbre", la abatorul cu acelaşi nume, la sute de ani de singurătate...

Pe această opoziţie, de ce drumurile, amestecul de stiluri şi de genuri literare din Ulise nu ar fi o "felie de viaţă"? Pînă la urmă, sînt doar 24 de ore, cam la fel ca în Metamorfoza, o noapte de Ajun (de O. Henry sau de Gogol sau de oricine).

Prin urmare, e clar că prefer romanul, pentru că se poate schimba, la rigoare, şi într-o proză scurtă, îi poate prelua oricare dintre caracteristicile ei, romanul, genul cel mai versatil şi mai adaptabil, un hocus-pocus al timpurilor noastre.

Proza scurtă este doar începutul, pentru un romancier. Dar există şi un avantaj, este partea întunecată a lunii, este un alt autor, cel în formare, sau cel care a fost înghiţit de celălalt (Hortensia Papadat-Bengescu din Femeia în faţa oglinzei vs. Hallipii &Co).

Şi pentru că este atît de versatil, un roman se poate transforma într-o proză scurtă, aşa cum arată Dicţionarul de idei primite, Glossaire-ul lui Leiris, Dicţionarul onomastic şi seria Ingeniosului bine temperat, desigur, Dicţionarul khazar, se poate transforma în proză scurtă sau în poezie (Leiris), poate să ia de la un gen sau altul, literar au ba, ficţional şi nu prea.

Mai mult, întrebarea concursului se bazează pe o sinonimie nu tocmai reală, între povestire, nuvelă şi proză scurtă, or de la Maugham şi de la şcoala britanică în genere (bine, şi Kleist!), short story este echivalentul cursei de 100 de metri plat, celelalte (povestirea, nuvela) fiind nişte "probe" de semifond, gen 400 sau 800 m. Aici, Mara are "o milă". Short story aparţine o dată în plus epocii moderne a vitezei; nuvela, cu aspectul ei de bîrfă pe care îl are în definiţie (Nivelele exemplare, cu povestea curiosului imprudent, cel care îşi lasă alături de soţie pe cel mai bun prieten, mai mult timp, iar inevitabilul se produce), povestirea, dependentă de un grup de ascultători, iată nişte specii ce vin din epoca premodernă.

Mai mult, romanul aduce o viziune, o concepţie. Pe net nu găseşti un roman întreg foarte uşor, dar sînt accesibile zeci de short stories, părţi de viziune, fragmente de concepţie, articulaţii, membre, bucăţi de oameni, în locul oamenilor întregi (romanele).

Laloo

Dintotdeauna am preferat romanele. De ce? Sunt foarte multe motive pentru care optez pentru roman.
Unul din principalele motive este acela ca imi ofera o multitudine de viziuni despre viata pe care am posibilitatea sa le "aplic" si in propria viata. Pentru ca descopar noi mentalitati si noi personaje ce se regasesc si in viata reala, si spre deosebire de proza scurta, aici, in roman, acestor personaje li se dezvaluie treptat modul de a gandi, modul de a percepe lumea si intr-un final caracterul . Aici, te poti obisnui cu aceste 'fiinte de hartie', iti devin oarecum prieteni cu laturi pozitive si negative in timp ce proza scurta doar le schiteaza si apoi, suntem nevoiti sa ne luam 'la revedere' de la ele. In general, un roman bun are de transmis si un mesaj profund incat cu greu renunti la ideea de a uita de acea carte, ti se imprima pur si simplu in minte, in gesturi, in...tot. Da, romanul e un tot, un cumul de idei, de dorinte, de noutati, e arta desavarsita. Sa mai adaugam si faptul ca romanul iti ofera siguranta? Siguranta ca va fi mereu acolo, in coltul camerei, in biblioteca din a caror carti asteapta cu nerabdare sa fie citite sau pe un birou, unde se afla imprastiate tot felul de foi mototolite sau scrise cu cine stie ce nimicuri? Numai el, romanul, e singurul ce n-ar putea fi clasificat ca nimic, pentru ca oricat de mult i-ai amana citirea, oricat de mult ai uita de tine, de visele tale, romanul te va astepta mereu ca un bun amic, te va imbia si-ti va reda din nou aripile ca sa zbori, sa calatoresti spre alte lumi sau sa vezi cum e sa iubesti, cum e sa zambesti, sau cum sa te intristezi in adevaratul sens al cuvantului. Romanul iti da ragazul sa faci o schimbare in viata ta, iti ofera solutii pentru problemele cele mai dificile sau pentru gandurile triste incuiate strasnic intr-o camara cu 4 usi si fara ferestre. Da, el este solutia de a iesi din acele ziduri atunci cand nu te asteptai.
Nu exista momentul potrivit in care sa poti citi o carte asa cum gasim noi pretexte in viata sa facem un lucru. NU. Romanul este o treapta pe care o urci de fiecare data cand il citesti. Si desigur, urci spre cele mai inalte etaje, spre cei mai inalti nori, spre cele mai indepartate galaxii.
Romanul este o confruntare cu tine insuti, caci pune in chestiune punctele obscure ale existentei si astfel, iti poti intelege propria lume, propria poveste.

anao

"Ai atatea vieti cate carti ai citit".

Ma numeam la 12 ani Olguta Deleanu, era bruneta si indragositita de un rus cand am mai crescut in cele cateva zile ale volumului 3, aveam un frate Danut, care scria poezii si era indeagostit de o fata cu parul balai, prietena noastra din copilarie.

La 13 ani ma numeam Ion, eram un fiu de taran care iubea pamantul, contemplam la avere si bunastare si eram casatorit cu Ana.

Mai tarziu am calatorit in Japonia, eram conquistador, aveam nava mea, eram cel mai bun. Imi spuneau Anjin-san, capitan de nava. Ma indragostisem de cea mai frumoasa femeie pe care o vazusem vreodata, o chema Mariko,si-a sacrificat viata pentru maestrul ei si pentru mine. A fost o perioada din viata mea cand am invatat cele mai multe.

Din Japonia am calatorit in viitor si am ajuns in minunata lume noua. Mi s-a spus Salbaticul, nu intelegeam stilul lor de viata, iar mama mea ma iubea intr-un mod dureros si egoist. Am ajuns sa ma sinucid si apoi sa renasc in pielea unui criminal in serie Hanibal Lecter. Eram de o inteligenta nemaivazuta. Intr-un final m-am indragostit de vanatorul meu, si am fugit amandoi in America de Sud.

Intotdeauna romanele mi-au conferit o noua viata plina de detalii, ma cunosteam in dualitate, eram eu si inca cineva, un fel de dubla personalitate intotdeauna cand citeam. Am peste o suta de vieti si inca mai adaug.