Autor: Paul Sussman
Rating:

O carte care în aceeaşi măsură ar putea fi încadrată şi la romanul de aventuri. Autorul urmează o anumită reţetă de scris romane care garantează succes imediat la public, tiraje mari, preţuri pipărate. O alambicată anchetă desfăşurată pe trei planuri, cu trei personalităţi diferite (un arab, o palestiniană, un evreu) inserate pe rând ca personaj-narator în desfăşurarea poveştii. În labirintul de fapte - istorice, politice, psihologice - se găsesc cu greu indiciile necesare şi numai ochii unor anchetatori de vocaţie îi pot aduna pe toate cele necesare. Scopul - o comoară nepreţuită, a cărei formă şi semnificaţie o aflăm spre sfârşitul cărţii. Cum numele aceste comori constituie mare parte din misterul acestui roman, îl voi comunica bineînţeles cititorului după ce el însuşi va citi cartea. Poate că tot nu-şi va da seama şi o să i-l spun pe litere.

Trei personaje cu mentalităţi şi preocupări paralele. Un poliţist iudeu, Ben-Roi, furios că şi-a pierdut logodnica într-un atentat cu bombă se află în căutarea asasinului. Un alt poliţist, egiptean, Khalila, pasionat de istoria piramidelor are mustrări de conştiinţă legate de modul greşit de rezolvare a unei crime de acum 15 ani. După o luptă cu isteria opozantă a şefului său - oare de ce toţi şefii pentru a prinde cât de cât relief în romanele poliţiste sunt negativişti şi în acelaşi timp uimitor de uşor de convins? - redeschide cazul şi dă peste o pistă care-l poartă în istorie, acum 1000 de ani. A treia protagonistă este o palestiniană jurnalistă, cu articole foarte acide la adresa poliţiei izraelite, Layla al-Madani, al cărei trecut este la fel de trist. Tatăl ei, un adevărat medic se oprise într-o seară să îngrijească un evreu care scăpase grav rănit dintr-un episod de linşaj într-un cartier arab. Pentru acordarea acestui ajutor, doctorul este ucis ulterior sub ochii Laylei de un grup palestinian fanatic.

Este o scriere în care diversele forme de trecut au tendinţa de a ieşi la lumină. Devin vizibili foşti nazişti, victime neştiute din lagărele de concentrare îşi fac auzite glasul de dincolo de mormânt, ucigaşii îşi găsesc pedeapsa cu moartea cuvenită, iar viclenia criminală este curăţată printr-un foc apocaliptic.

Mă gândeam la reţeta romanului de care pomeneam la începutul articolului. Piramide, lupta dintre evrei şi palestinieni, textul încifrat, ospiciul, perspectiva găsirii unei comori - evident care va schimba faţa lumii, nedoritele moşteniri naziste, un jurnalist ca alter-ego ideal pentru plimbarea prin diverse medii, soluţia neaşteptată şi exploziile din final fac să te gândeşti la genul acela de cărţi dedicate vânătorii comorilor. Totuşi autorul are un talent narativ incontestabil, arta de a doza misterul acţiunii: uneori realizează subtile incursiuni în istorie, pe vremea romanilor (a căderii Templului din Ierusalim ori a invaziei cruciaţilor din anul 1000 la Mormântul Sfânt), alteori ne inserează în viaţa domestică a evreilor şi arabilor contemporani, căutând prin intermediul unora dintre personaje o soluţie la conflictul permanent din Oraşul Sfânt. De aceea, romanul are şi o pronunţată notă de exotism, satisface gustul pentru călătorii, atinge vag fundamentalismul şi aspectele sale radicale. Măsurilor brutale, incendiare le sunt opuse soluţii paşnice de convieţuire - încercarea de a realiza o şcoală israelito-palestiniană, negocierile discursurile, comisiile de menţinere a păcii. Ele însă fac să zâmbească pe eroii romanului, care disimulează cantităţi groase de ură datorită nepedepsirii ucigaşilor rudelor lor.

Trebuie acum menţionat unul dintre reproşurile cărţii adresat de unul dintre oficialii radicali Har-Zion care se plângea de mulţimea de negociatori care se perindă prin Israel. Vin cu propuneri de pace care mai de care mai atrăgătoare, oferă ceva bani, programează rezolvarea conflictului în câteva ore, fac poze cu şefii importanţi din regiune şi, după ce participă la dineuri pantagruelice, fac cale întoarsă cu conştiinţa împăcată şi fără să le mai pese de ce au lăsat în urmă. Niciunul nu şi-ar creşte copiii în această ţară şi, de fapt, nu au habar cum e să trăieşti în permanenţă cu ameninţarea rachetelor şi a vestelor cu dinamită. Mă gândeam că e un fel de pelerinaj fals în general al şefilor de stat care caută mai degrabă o întărire a imaginii lor publice (vezi cazul "marelui negociator" Ceauşescu) decât o soluţie concretă.

Într-o notiţă pe Internet am aflat despre acest Paul Sussman care era pentru mine necunoscut, că este jurnalist colaborator şi pasionat arheolog în Egipt şi că a scris ca romancier doar două cărţi până acum: The Lost Army of Cambyses (2002) şi The Last Secret of the Temple (2005). Prin urmare nu identitatea autorului m-a atras spre lectura cărţii sale, ci mai degrabă prezentarea ei, poate preţul amarnic, numele editurii şi, mai ales, rarisimul entuziasm al unei blonde profesoare de matematică. Iar autorul, deşi mă repet, s-a dovedit un abil povestitor, fiindcă a ştiut să mă prindă tocmai când stăteam cu sufletul la gură şi m-a ţinut aşa până s-a terminat cartea.

O recenzie de: Gabriel Adrian Mirea