Revoluţia franceză
Autor: Max Gallo
Rating:

Editura: ALL
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Rodica Fratila
Numar pagini: vol. I - 424
ISBN: 978-973-724-279-2
De-a lungul istoriei, sunt evenimente pe care imaginarul colectiv, adesea bine alimentat ideologic, le priveşte ca pe nişte întâmplări glorioase, care însemnează drumul lung al istoriei universală cu o pecete a slavei pe care nimeni şi nimic nu pare să o poată îndepărta. Viaţa şi moartea lui Che Guevara, trecerea Rubiconului, campaniile SUA în Irak sau Afganistan, înfrângerea de la Waterloo, revoluţia bolşevică şi revoluţia franceză sunt astfel de happening-uri pentru care mulţi cred că merită să se facă filme, să se compună cântece şi poezii şi, în cazul lui Max Gallo, să se scrie cărţi.
Când vine vorba de revoluţia franceză, imaginaţia o ia razna pe nesimţite. Omul obişnuit, a cărui cultură istorică se suprapune până la confuzie cu suma documentarelor de pe Discovery, va exulta, închipuindu-şi cum zeci de mii de oameni nemaipomenit de buni - dar ce zic, un fel de sfinţi civici - au reuşit să scape de blestemul regalităţii, întrupat în Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta, ca să pune bazele unei lumi mai drepte, mai bune, mai curate, mai isteţe, pe care trebuie să fii de-a dreptul nebun să o refuzi. Nu mai contează că în atât de faimoasa Bastilie (ah, "ororile de la Bastilia" - p. 88), la data de 14 iulie 1789, să tot fi fost vreo " şapte prizonieri (semn evident al tiraniei absolute a lui Ludovic). Nu mai contează că în numele lui "libertate, egalitate, fraternitate" au avut loc adevărate măceluri - şi că numărul închisorilor s-a mărit de patru ori, urmând principiul enunţat mai din vreme de Diderot, (un alt heruvim al toleranţei), conform căruia "omenirea nu se va fi eliberat până când ultimul rege nu va fi spânzurat cu măruntaiele celui din urmă popă."