Maja Lunde și Jonathan Coe, la București, într-un dialog despre literatura contemporană
Scris de Andreea Chebac • 15 September 2026 • in categoria Stiri
Scriitorii Maja Lunde și Jonathan Coe se vor întâlni cu cititorii bucureșteni luni, 28 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cei doi autori vor intra în dialog cu scriitoarea și criticul literar Alina Purcaru, într-un eveniment organizat de Editurile Humanitas Fiction și Polirom.

Maja Lunde și Jonathan Coe vor participa la discuție alături de traducătorii lor în limba română, Ivona Berceanu și Radu Paraschivescu. Întâlnirea va continua temele abordate în cadrul NOD Festival și va avea ca punct de plecare literatura contemporană și cele mai recente romane ale celor doi autori publicate în România: Stop-cadru de Maja Lunde, apărut la Humanitas Fiction în 2026, și Martorul inocenței mele de Jonathan Coe, publicat de Polirom în 2025.
În deschiderea evenimentului vor vorbi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction, și Dan Croitoru, director editorial al Editurii Polirom.
Maja Lunde este una dintre cele mai cunoscute scriitoare norvegiene contemporane. Cărțile sale s-au vândut în peste patru milioane de exemplare la nivel internațional, iar romanul său de debut pentru adulți, Istoria albinelor, a devenit un bestseller tradus în peste 40 de limbi. Cartea a deschis tetralogia dedicată schimbărilor profunde ale planetei provocate de acțiunile oamenilor, serie din care mai fac parte Istoria apelor, Ultimii cai din stepă și Visând la un copac.
Britanicul Jonathan Coe, născut în 1961 la Birmingham, este unul dintre cei mai importanți prozatori ai generației sale. Romanele sale combină umorul și satira cu observația socială și o perspectivă profund umană. Printre volumele sale cunoscute se numără Ce hăcuială!, Casa somnului, Clubul putregaiurilor, Cercul închis, Expo ’58, Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, Middle England și Domnul Wilder și cu mine.
Accesul la eveniment este gratuit, pe baza unei rezervări prin Eventbook. Întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe. Discuția va beneficia de traducere consecutivă din limba engleză, asigurată de Claudia Davidson-Novosivschei.




