Zile mohorâte, anchete dificile, drame personale
Scris de Liviu Szoke • 11 January 2018 • in categoria Thriller, Lit. contemporana
Autor: Camilla Grebe
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Andrei Dósa
Numar pagini: 464
ISBN: 978-606-40-0090-3
Am scris nu cu mult timp în urmă un articol despre o excelentă apariție din cadrul colecției Fiction Connection a editurii Trei, colecție care a adus în atenția cititorului român incredibilii scriitori din țările scandinave, cei care, după fenomenul Millennium al lui Stieg Larsson, au pus țările nordice pe harta mondială a bestsellerurilor. Aș aminti, dintre aceștia, pe Camilla Lackberg, Arnaldur Indridasson, Kjell Ola Dahl, Yrsa Sigurdardottir sau, de ce nu, tocmai autoarea romanului despre care vreau să vă vorbesc în continuare, Camilla Grebe, asta ca să-i menționez doar pe cei din portofoliul editurii Trei, căci mai sunt câțiva care apar la editura Rao (Jo Nesbo, Erik Axl Sund sau Jussi Adler Olsen).
Camilla Grebe nu este chiar necunoscută publicului român. Ei i-a mai apărut un roman scris în colaborare cu sora sa, Åsa Träff, o altă excelentă autoare de romane polițiste, aflată de asemenea în portofoliul editurii Trei (sincer să fiu, nici măcar nu știam că e femeie, nu mai pomenesc de faptul că ar fi fost sora Camillei Grebe, împreună cu care scrie seria de romane care o are în centru pe psihoterapeuta Siri Bergman – de data asta editura Trei a început așa cum trebuia seria, cu primul roman, Ar fi putut fi paradisul), iar anul acesta, profitând probabil și de excelenta primire pe care a avut-o pe piața de carte anglo-saxonă, editura Trei revine cu un nou roman scris de Camilla Grebe: Gheața de sub picioarele ei. Romanul face parte din seria „Flickorna och mörkret”, iar volumul al doilea va apărea în engleză cu titlul„Diary from My Disappearance”.
Într-o casă din suburbiile Stockholmului este descoperit trupul decapitat al unei femei. Lângă corpul acesteia șade frumușel capul, întors cu fața spre ușă, cu ochii deschiși, pentru a fi văzut de lumea care intră. O crimă atroce, firește, așa cum sunt toate crimele de fapt. La fața locului ajunge detectivul Peter Lindgren, unul dintre cele trei personaje principale ale poveștii, care află că locuința în care a fost descoperit cadavrul îi aparține celebrului Jesper Orre, fustangiul manager al celui mai în vogă lanț de magazine de haine suedez al momentului. Proprietarul este de negăsit, așa că, evident, devine suspectul principal al crimei care a îngrozit Suedia (ca să fiu și eu în ton cu prezentările senzaționale de pe coperta a patra a cărții/cărților).
Cum ancheta înaintează cu pași de melc, iar poliția descoperă că această crimă seamănă izbitor cu o crimă care a avut loc în urmă cu zece ani (un tânăr cu nume ciudat fusese descoperit tot decapitat în locuința proprie), detectivul Peter Lindgren apelează la ajutorul celebrului profiler care se ocupase de cazul respectiv, renumita Hanne Lagerlind-Schön. Însă, la început, Hanne ezită. De ce? O nesuferită boală îi dă târcoale, exact una dintre bolile care îi lasă pe profileri (și nu numai) fără serviciu: o demență timpurie de toată frumusețea, cu ajutorul căreia ți-ai ratat viața indiferent de vârsta la care ai ajuns. Și cum Hanne avea un soț mai vârstnic ca ea și extrem de posesiv... ei bine, trebuia și un pic de dramă care să dea greutate poveștii.
Dar stați un pic, că nu s-a terminat telenovela. Cu ceva timp în urmă, Hanne și Peter au trăit o aventură care s-a terminat destul de urât: într-o zi, Hanne s-a hotărât că-i ajunge traiul insuportabil alături de soțul ei, Owe, și și-a făcut frumușel bagajul și a ieșit în prag cu două valijoare, în așteptarea prințului salvator. Numai că lașitatea și teama de asumarea responsabilităților sunt cele două principii după care Peter s-a ghidat de-a lungul vieții. Așa că și-a lăsat iubita să aștepte până ce aceasta și-a dat seama că nu mai vine și s-a văzut nevoită să se întoarcă la soțul cel plin de reproșuri (bine, așa cum recunoaște ea însăși, nici ea n-a fost chiar ușă de biserică de-a lungul vieții, căci de multe ori soțul ei cel necredincios a fost nevoit să o adune de prin paturi străine, unde adormea alături de necunoscuți după vreo petrecere monstruoasă – însă asta este o altă poveste).
Camilla Grebe alege să ne spună o poveste complicată și întortocheată, cu trei personaje principale, care-și spune fiecare povestea sa. Primul personaj este Peter, despre care aș putea face un studiu de caz separat și cu care aș umple trei pagini fără a fi nevoit să consult cartea din nou (printre altele, s-a lăsat târât într-un mariaj pe care nu și l-a dorit niciodată, a uitat să expedieze invitațiile de nuntă, și-a privit sora sinucigându-se după ce o pârâse părinților că fuma pe ascuns, are un copil de cincisprezece ani de soarta căruia nu l-a interesat niciodată, iar de relații fuge de parcă ar urma ca a doua zi să doneze vreun organ vital potențialului partener), al doilea este Hanne, care se învoiește să ajute poliția în neobișnuitul caz de crimă, iar al treilea este o tânără pe nume Emma Bohmann, angajată a lanțului de magazine condus de Jasper Orre, cu care trăiește o fulgerătoare și toxică poveste de dragoste (Emma a crescut alături de niște părinți bețivi și complet indiferenți la problemele celor din jur, pe când avea cincisprezece ani a fost violată, mai bine zis, s-a lăsat violată de profesorul de design și tehnologie, un lățos slinos și pervers pe nume Woody, însă apoi s-a apropiat de acesta, probabil din nevoia de apropiere de o ființă umană, lucru interzis din cauza indiferenței unei mame ce tocmai și-a pierdut soțul).
O mostră de umor negru și decrepitudine și gata, vă las: „Mă gândesc din nou la Janet. Cu câțiva ani în urmă fusese convinsă că are o tumoare la sân. Mă suna plângând și implorându-mă să am grijă de Albin în cazul în care ea moare. Nu mi-am făcut griji. Ideea că mama copilului meu se luptă cu o boală care îi pune viața în pericol mă lăsa rece. Mă întreb ce spune asta despre mine.”
-
Plusuri
O poveste atât de întunecată și de mohorâtă încât ajunsesem să mă bucur că afară e soare și frumos de Crăciun și Revelion, și nu burnițează și bate vântul cum se întâmplă în fiecare zi în această carte. Personaje cam de același tip, adică marionete care trec prin viață lăsându-se manipulate de profitorii din jur, fără a-și asuma responsabilități, lăsându-se manevrate și duse cu zăhărelul tocmai de cei care ar trebui să le protejeze și să le iubească. Povești de viață teribil de triste, o tramă polițistă impecabilă și alambicată, trei personaje pe care aș vrea să le uit cât mai repede (deși sunt convins că nu voi reuși) și o autoare care s-a jucat cu mintea mea de cititor care este convins că a citit destul încât să reușească să ghicească încotro se îndreaptă povestea (am reușit să „ghicesc” aproape imediat cine e victima decapitată, numai că...). Aceasta este Camilla Grebe și m-a convins să-i citesc toate poveștile.
-
Minusuri
Par de câteva ori niște... să le spunem scăpări, altfel nu pot să-mi explic prezența lor într-o poveste ce aparent nu are nicio fisură – Peter este detectiv în Stockholm, într-o țară cu unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din întreaga lume; dar, chiar la început și mai apoi, spre sfârșit, autoarea ne spune că umblă ud la picioare deoarece n-are bani de ghete mai de calitate (chiar să trebuiască să dea toți banii pe pensia alimentară a fiului său, sau poate Camilla Grebe vrea să scoată în evidență delăsarea și nepăsarea lui Peter?); în plus, o adevărată obsesie pentru transpirație: toți miros a transpirație, și după sex, și după masă, cam după orice activitate, la naiba, chiar și în biroul directoarei școlii la care învăța tânăra Emma mirosea a șosete transpirate; mai apoi, un indiciu vital care-i va ajuta pe anchetatori să rezolve un caz este pus pe tavă de o mătușică extrem de bătrână, dar cu o memorie pentru care ar invidia-o orice elefant. În plus, cam tristă atmosfera de-a lungul poveștii.
-
Recomandari
Tuturor amatorilor de thrillere nordice; Camilla Grebe și-a însușit cu brio lecția și a respectat rețeta ca la carte, scriind o poveste cutremurătoare despre trădări, obsesii, secrete murdare și oameni pierduți, ce parcă nu mai reușesc să-și revină.