Titlu: Baba Iaga a făcut un ou
Autor: Dubravka Ugrešić
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Octavia Nedelcu
Numar pagini: 360
ISBN: 978-973-46-9989-6

Dubravka Ugrešić, pentru mine una dintre cele mai fascinante și originale voci ale literaturii contemporane, transformă Baba Iaga a făcut un ou într-un roman care este, în același timp, o poveste, o meditație și o deconstrucție (chiar în manieră academică) a miturilor. Împletind realismul cotidian cu fantezia, umorul fin cu melancolia, autoarea a scris o carte despre îmbătrânire, feminitate și legăturile dintre trecut și prezent. Este o lucrare stratificată, profund inteligentă și ludică, care reinventează figura legendară a Babei Iaga („Baba Cloanța”) și o aduce în lumea modernă, într-un acum într-un mod surprinzător de plăcut.

„(...) Iar acum totul se îngusta și se micșora. Inima se îngusta. Arterele se îngustau. Pașii se micșorau. Vocabularul se îngusta. Viața se îngusta. Își rostea stereotipurile cu emfază. Presupun că stereotipurile îi dădeau sentimentul că totul e în ordine, că lumea este la locul ei, că ținea lucrurile sub control, că are putere de decizie. Le mânuia ca pe-o ștampilă invizibilă pe care o punea peste tot, lăsându-și amprenta. Creierul încă o slujea, la fel și picioarele, mergea singură, e drept, cu ajutorul cadrului, dar mergea, era o ființă omenească care încă mai știa că fasolea e cea mai bună în salată și că bătrânețea este cea mai mare pacoste.”

Romanul este alcătuit din trei părți distincte, fiecare având propria ei tonalitate și perspectivă, dar toate unite de aceeași temă centrală: feminitatea și bătrânețea în fața unei lumi care glorifică tinerețea.

În prima parte a romanului, Ugrešić ne introduce într-o poveste de familie: o naratoare ne relatează viața complicată a mamei sale, o femeie în vârstă, fragilă, care alunecă treptat în lumea amneziei și a senectuții. Această secțiune are o notă autobiografică puternică și surprinde relația complexă dintre generații – conflictele mocnite, dar și dependența reciprocă care se intensifică odată cu trecerea timpului. Tandrețea se împletește cu ironia, iar portretul mamei nu este idealizat, ci uman și vulnerabil, reflectând spaimele fiecăruia dintre noi legate de bătrânețe și uitare.

„Toate culturile primitive știau cum să se poarte cu bătrânii. Regulile erau simple: când bătrânii nu mai puteau munci, îi lăsau să moară sau îi ajutau să plece în lumea de dincolo (...). Îi abandonează în aziluri ale morții, în cămine de bătrâni, iar celor care au relații, le prelungesc șederea în secțiile de gerontologie din spitale, în speranța că bătrânii vor da colțul înainte să se observe că șederea lor era de prisos.”

Dacă prima parte a romanului are o atmosferă realistă și introspectivă, a doua secțiune schimbă tonul într-un registru mai ludic, mai aproape de basm și fantezie. Aici, trei femei în vârstă pleacă într-o călătorie spre un spa al bătrânelor, o stațiune balneară din Europa de Est. În acest peisaj decadent, unde bătrânețea se îmbină cu grotescul și umorul absurd, Ugrešić explorează cum societatea marginalizează femeile trecute de o anumită vârstă, dar și cum acestea găsesc strategii de supraviețuire, fie prin prietenie, fie prin rebeliune împotriva normelor.

Cele trei femei, cu personalități excentrice și povesti de viață tulburătoare, sunt „reinterpretări” moderne ale Babei Iaga, figura vrăjitorească din mitologia slavă. Ele nu sunt neapărat malefice, ci mai degrabă înțelepte, rebele, dar și crude în felul lor, sfidând regulile lumii moderne care le-ar dori invizibile. Ultima parte a romanului este cea „mai academică”: un eseu detaliat despre istoria și semnificațiile Babei Iaga în cultura slavă și universală. Mi-a plăcut tare mult să aflu, de fapt, valența atât de multilaterală și complexă a figurii Baba Iaga, mi-a făcut poftă să citesc și alte cărți care abordează această temă. Ugrešić demontează și analizează propria poveste arătând cum mitul se transformă, se adaptează și continuă să trăiască în memoria colectivă.

„(...) Vedea ca printr-o lupă cum pe buza de sus a fetei tremura o fărâmă de gălbenuș. Din ochii ei a alunecat o lacrimă, care s-a oprit pe fărâmă. Mevlo a rupt o bucățică de pâine, a adunat fărâmă de gălbenuș odată cu lacrima și a băgat-o în gură... Fata l-a privit cu ochii larg deschiși..."

Figura Babei Iaga, prezentă în folclorul slav de secole, este simbolul femeii marginalizate, fie pentru că este prea bătrână, fie pentru că are prea multă putere, fie pentru că nu respectă normele sociale. Ugrešić preia această imagine și o transformă într-o metaforă pentru felul în care societatea tratează, într-un fel, femeile în vârstă.  Dar Baba Iaga, așa cum ne arată autoarea, nu este doar un simbol al decrepitudinii, ci și al supraviețuirii. Ea continuă să trăiască, să se reinventeze, să fie o prezență neliniștitoare care sfidează convențiile.

Într-un fel, romanul este și un manifest feminist subtil. Dubravka Ugrešić scrie într-un stil imposibil de încadrat într-o singură categorie. Cartea combină elemente de autoficțiune, realism magic, proză de călătorie, basm reinterpretat și eseu antropologic. Umorul fin, ironia subtilă și observațiile tăioase despre societate se împletesc cu momente de lirism, de nostalgie și de reflecție asupra trecerii timpului.

De asemenea, romanul se joacă cu așteptările cititorului – avem parte de realism, absurditate și teorie literară. Dacă la început am avut impresia că urmează să citesc o poveste despre relația dintre mamă și fiică, ulterior mi-am seama că sunt într-un fel de  „basm modern”, pentru ca în final să descopăr că autoarea mi-a pregătit și o lecție de mitologie comparată.

„De când ne naștem, ni se pune în mână o hârtiuță invizibilă, iar noi ne împrăștiem pe drumul vieții noastre ca niște cercetași. Fiecare cu coordonatele sale invizibile în mână. Și poate că participarea la această cursă agitată e motivul monstruoasei noastre necunoașteri a vieților celorlalți, a vieților oamenilor apropiați.”

În miturile slave, Baba Iaga locuiește într-o colibă care stă pe picioare de găină, la granița dintre lumi. În cartea lui Ugrešić, Baba Iaga este tot acolo, dar ascunsă printre pagini, printre bătrâne care își maschează puterea în spatele ridurilor și printre povești care refuză să fie uitate – și care, de altfel, merită auzite. Pentru cei care iubesc literatura care îndrăznește să spargă tiparele, Dubravka Ugrešić este o autoare de neratat, iar cartea Baba Iaga a făcut un ou merită, fără niciun dubiu, avută în vedere.

Text scris de Andrei Cioată.