Titlu: Testamentul Mariei
Autor: Colm Tóibín
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Irina Bojin
Numar pagini: 128
ISBN: 978-973-46-4445-2

Colm Tóibín transpune câteva fragmente ale Noului Testament în povestea unei femei retrase, care îşi vede fiul idolatrizat, ameninţat, omorât prin tortură şi, în cele din urmă, transformat într-o legendă menită să le umbrească pe toate celelalte.

Cumpără titlul în engleză

Rezumativ, cartea scriitorului irlandez, membru al unei familii catolice, s-ar putea înscrie între Evangheliile apocrife. Anumite episoade, ca miracolul de la nunta din Cana Galileii, învierea lui Lazăr şi condamnarea la moarte a celui numit de tot mai numeroşii ucenici „Fiul Domnului” sunt relatate, prin vocea Mariei, cu foarte mici abateri de la versiunea biblică. Maria nu pomeneşte niciodată numele fiului, însă, fără a fi învăţat vreodată să scrie, îşi povesteşte sieşi, când simte apropierea morţii, despre lucrurile ieşite din comun care s-au întâmplat în jurul acestuia.

Totuşi, miza distinctă de acelea ale apocrifelor se ghiceşte în diverse puncte ale micului volum: Maria se nelinişteşte în legătură cu devierile de la realitatea, aşa cum şi-o aminteşte ea, pe care le produc ucenicii fiului, scriind despre viaţa lui:

„Va fi ca şi cum ceea ce am văzut şi am simţit eu nu s-a petrecut, ori s-a petrecut ca o bătaie de aripă a unei păsări în înaltul cerului, într-o zi fără vânt. Ei vor ca tot ce s-a întâmplat să trăiască veşnic, aşa mi-au spus. Ceea ce scriu, mi-au spus, va schimba lumea.”

„Păzitorii”, cum sunt numiţi ucenicii care o protejează pe Maria după moartea fiului, indivizi mai degrabă mărginiţi, în povestea ei, se asigură că „greşelile” de percepţie ale bătrânei nu vor avea ocazia să se răspândească.

Cine ştie câte ceva despre istoria recentă a Irlandei, va simţi imediat preocuparea scriitorului faţă de modul în care o anumită versiune a faptelor câştigă teren în faţa tuturor celorlalte pe măsura îndepărtării în timp de momentul desfăşurării lor. Analfabetismul Mariei, simplă circumstanţă istorică, devine un atu al ucenicilor celui răstignit, care câştigă libertatea de a-şi impune exaltările drept fapte de necontestat. Ceea ce ajunge la noi este umbra unor gânduri, pe care o putem înţelege drept o alternativă ficţională a poveştii pe care o ştim dintotdeauna, dar pe care nu o vom lua, în niciun caz, cu totul în serios.

Fiindcă nu vine drept alternativă viabilă pentru cititorii Noului Testament (credincioşi, curioşi, împătimiţi ai lumilor ficţionale ori cercetători), Testamentul Mariei va rămâne, probabil, o explorare a preocupărilor autorului pentru modalităţile în care se creează istoria oficială, sub pretextul aducerii în prim-plan a unui personaj pe care el îl percepe drept marginalizat de Scripturi.

În lipsa unui contrapunct, vocea bătrânei nu este suficient de puternică încât să convingă, de exemplu, că răuvoitorii care o înconjoară nu sunt, de fapt, indiferenţi care se lovesc de o formă uşoară de paranoia. Cu toate astea, luată drept un efort de a recrea o subiectivitate la două milenii distanţă, înfruntând varianta canonică a acesteia stabilită de creştinism, cartea lui Tóibín nu rămâne cu mult în urma romanelor puţin mai vechi, The Master (2004) şi Brooklyn (2009).

• Plusuri

  Concizia prozei, episoadele voit ambigue ale miracolelor.

• Minusuri

  Vocea Mariei suferă, pe alocuri, de platitudine. În spatele ei, se simte efortul altcuiva de a se identifica, prin cercetare şi introspecţie, cu experienţe complet străine.

• Recomandari

  În niciun caz credincioşilor, dar curioşilor.