Titlu: Văduve
Autor: Lynda La Plante
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Andreea Năstase
Numar pagini: 464
ISBN: 978-606-33-3270-8

Mai țineți minte când se scria fără fasoane, fără temeri ascunse, fără aia și aia, că cine știe ce vor zice cititorii și criticii dacă nu vor fi aia și aia? Când se scria doar pentru plăcerea de-a se scrie, când acțiunea și intriga contau mai mult decât orice, când autorul putea scrie exact cum simțea el nevoia, dând frâu liber imaginației? Când știai sigur ce primești atunci când puneai mâna pe o carte pe care scria thriller?

Exact asta am primit, fix ce mi-am dorit, când am deschis cartea Lyndei La Plante și-am început să citesc despre jafuri armate, smardoi cu boxuri pe mâini, puști cu țevi retezate, caralii incompetenți, văduve îndurerate care iau situația în mâini și mafioți care nu ezită să-și facă singuri dreptate atunci când consideră că au fost trași pe sfoară de actuali sau foști parteneri și că lor li se cuvine acum ceea ce până nu demult le-a aparținut altora de teapa lor.

În anii optzeci, Lynda La Plante, o scriitoare de talie mondială care a rezistat cu un extraordinar succes de-a lungul mai multor decenii zbuciumate, se ocupa de scenarii de filme. Și uite așa și-a imaginat scenariul unui serial devenit cult între timp (modificat și adaptat în 2018, conform noilor criterii, de către Steve McQueen, cel care dăduse lovitura cu 12 ani de sclavie), în care patru indivizi încearcă să jefuiască un transport de bani într-un tunel rutier din Londra, numai că sfârșesc arși de vii, iar văduva tipului care pusese toată treaba la cale preia frâiele operațiunii eșuate și continuă opera ghinionistului ei soț.

Ca urmare a succesului înregistrat de acest serial ce se numește exact ca romanul de față, Lynda La Plante scrie o novelizare ce va fi urmată de încă două continuări (pe care sper din tot sufletul să le văd publicate și la noi). Și așa a apărut Widows, primul volum al seriei Dolly Rawlins. Văduve în limba română, reluat, cum ziceam mai sus, într-un film cu buget mare și cu o distribuție complet schimbată, dar și cu un succes să-i zicem mai degrabă modest.

Modest, deși materialul-sursă este unul excelent. Are început solid, cu jefuitorii care mor încă de la prima pagină, are o continuare surprinzătoare, însă deloc trasă de păr, cu văduvele îndurerate transformate în jefuitoare de succes, și are și o încheiere pe măsură, e drept că lăsată un pic în coadă de pește, pentru niscaiva continuări. Pe care, cum ziceam mai sus, le-aș citi fără nici cea mai mică ezitare.

De ce? Păi, am zis la început: mi-era dor de un thriller cinstit, fără fasoane, cu acțiune solidă și excelent închegată, dar și cu personaje capabile, solide și excelent caracterizate, cu bune, dar și cu rele, cu calități, dar și cu nenumărate defecte, criticate adesea de autoare atunci când a simțit nevoia, dar și capabile să izbutească acolo unde soții lor mult mai hârșiți în rele și fărădelegi au eșuat.

Așadar, patru jefuitori încearcă să șparlească un milion de lire sterline dintr-un camion ce transporta bani. Se întâmplă o serie de ghinioane, trei dintre ei sfârșesc în chinuri cumplite în mașina cuprinsă de flăcări, al patrulea scapă și se face nevăzut. Văduvele celor trei, în frunte cu Dolly Rawlins, soția lui Harry Rawlins, creierul din spatele jafului, primește de la răposat un teanc de registre în care acesta își notase toate operațiunile necurate din ultimii douăzeci de ani de spargeri, jafuri, crime și spălări de bani (iar ea îl crezuse om cinstit, săraca!), minuțios întreținute și de teama cărora ajung să tremure toți infractorii mai mărunței sau mai babani din lumea interlopă londoneză.

Și nu doar ei sunt în căutarea dovezilor care i-ar arunca timp de ani buni după gratii, ci și polițiștii, în frunte cu un dulău rămas fără dinți, un polițist rămas doar inspector principal, căruia Harry Rawlins îi înscenase un flagrant delict și care de atunci îi tot poartă sâmbetele, încercând, fără succes, să-l arunce în temniță. Dar Dolly se dovedește o nucă și mai tare decât răposatul ei soț și, împreună cu celelalte două văduve dar cooptând și un al patrulea ajutor, o negresă solidă ce își irosea talentul și fizicul într-un club de strip-tease, pun la cale jaful neterminat de soții lor.

Acțiunea e solidă, personajele sunt unul și unul, desfășurarea evenimentelor te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. Nu ai timp de pauze de cafea, de lăsat cartea din mână (eu însumi am stat, deloc caracteristic în ultimii ani, până după 2 noaptea, ca să văd ce se întâmplă mai departe), de trecut la altceva sau de notat idei sau personaje. Totul e limpede, închegat, așezat acolo unde trebuie, fără trimiteri peste trimiteri și, mai ales, fără prea multă corectitudine. De niciun fel. Dacă am avut chef să-l fac așa, îl fac așa, pare că și-a zis doamna La Plante. Și exact așa a ieșit! Bun de tot, dur și complex, cu un dram de ironie cât să meargă perfect, un thriller old-school exact ca-n vremurile bune! Recomandat!