Un dulce miros de moarte
Scris de Mihaela Butnaru • 14 March 2009 • in categoria Roman politist
0Autor: Guillermo Arriaga
Rating:
Editura: Vellant
[Cumpără cartea]
În opera mea veţi găsi mai degrabă influenţele străzii şi ale muntelui, decît influenţa altor cărţi, scrie Guillermo Arriaga. Aşa sună "declaraţia de intenţii" pentru acest roman, care pare să fie povestea unei crime. Dacă, de obicei, scriitorii nu povestesc o crimă, ci rezolvarea ei, labirintul dintre "ce se dă" şi "ce se cere", Arriaga alege să ne rătăcească în acest labirint, cu tentaţii narative la fiecare pas.
La început, a fost cadavrul. Adela, o fată de la marginea satului (dintre cei nou-veniţi, pe care satul central nu i-a acceptat încă), este găsită moartă pe cîmp: "Vroia să îi dea mîna femeii, să o ridice şi să-i spună să termine cu minciuna cum că era moartă. Ea rămînea goală şi tăcută." Cel care găseşte moarta, anunţat de copiii din sat, este Ramon, băiatul de prăvălie. Arriaga descrie întîlnirea dintre ce a fost viu acum cîteva ore şi ce este încă viu cu o economie de cuvinte care prind "substanţa omenească".
Apoi, a fost gura lumii. Mulţimea adunată în jurul evenimentului ajunge la concluzia că Adela, fata ucisă, este logodnica lui Ramon. Compătimirea, condoleanţele, încurajările vin peste acesta din urmă înainte ca el să îşi dea seama ce se întîmplă. Mai mult, el însuşi se lasă antrenat în jocul logodnei, pe de-o parte tulburat de moartea fetei, pe de altă parte aflat sub presiunea unei datorii de onoare. Dat fiind că Ramon nu se împotriveşte, satul elaborează o poveste despre cei doi, al cărei rost ar fi să liniştească vinovăţia de grup, tulburarea în faţa crimei, bănuielile.
De asemenea, tot puterea a ceea ce spune lumea organizează şi pregătirea Adelei pentru mormînt. Dacă aţi asistat sau auzit despre diverse obiceiuri referitoare la priveghi şi îngropare, ştiţi că există un ritual care îl pregăteşte atît pe cel mort, dar mai ales îi ajută pe cei vii să se despartă de el, să accepte în felul acesta evidenţa morţii, în fine, să creadă că reglementează necunoscutul. Din nou, autorul surprinde, în cuvinte simple, straturile omenescului: prin intermediul acţiunilor acelor personaje ne permite accesul la temerile lor, obscurităţile, vinovăţiile lor (de exemplu, cea că mortul e mort şi ei toţi sunt vii).
În fine, apare răzbunarea, hotărîtă tot de influenţii satului. Moartea Adelei trebuie plătită. Satul alege ucigaşul cel mai probabil, pe Ţigan, un contrabandist inteligent, care avea deja faima de nemuritor, fiindcă scăpase de cîteva ori de moarte sigură. Ţiganul este unul din personajele cu care cititorul ar putea simpatiza, naivitatea cu care se apropie de sat, deşi simţul pericolului e acut, îndrăgostirea sa fără scăpare de soţia celui mai violent bărbat din Loma Grande îl apropie mai curînd de partea binelui, în comparaţie cu săteni cruzi, laşi, furioşi.
Tot bărbaţii satului sunt cei care îl învaţă pe Ramon cum să îl ucidă pe Ţigan, cu un cuţit de măcelărie. Băiatul exersează uciderea pe un taur - lovitura drept în inimă şi răsucirea cuţitului reprezintă secretul.
Pînă la sfîrşitul romanului, uităm că pornisem în căutarea unui ucigaş. Dulcele miros de moarte a impregnat fiecare personaj, şi pe băiatul care se lasă tras într-o poveste pasională, şi pe cel care îşi dă seama cine e adevăratul făptaş, şi pe femeia înspăimîntată de pasiunea ei adulterină, şi pe părinţii Adelei, cărora le-au murit toţi copiii. Cumva fiorul morbid ajunge şi sub pielea cititorului, grăbit să rezolve crima (pentru a rezolva cartea). Astfel, Guillermo Arriaga dovedeşte intuiţii excepţionale nu numai în construcţia personajelor, cît şi privitoare la mintea celui care citeşte.
Scris de Mihaela Butnaru
Categorie: Roman politist | Autor: Guillermo Arriaga | Editura: VellantCiteste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
trebuie sa recunosc ca recenzia e atat de incitanta incat m-ai impins sa citesc si cartea.
-
-
Şi recenzia în sine merită un film.
-
Suna f.f. cool titlul romanului.Neaparat o sa- l cumpar/imprumut/CITESC.mAi vb…
-
tinand cont ca e un scriitor spaniol cred ca trebuia sa ma astept la aceasta trecere nedelimitata dintre real si ireal.personajele uneori nici ele nu mai stiu care e fictiunea si care e realitatea.ca trezitul din somn in somn al lui Ramon.
personajele par ca nu se mai pot controla odata ce au simtit mirosul de sange. desi sunt constiente ca alta este reactia normala nu reusesc sa iasa de sub vraja mortii.
mi-a placut cum scriitorul a reusit sa transforme niste pasaje grotesti in unele comice(imbalsamarea Adelei).
cartea merita citita;nu ia decat cateva ore;
traiasca recenzorul ca m-a facut s-o citesc. -
Stiam de Arriaga din filmele lui Gonzales Innaritu si m-am bucurat sa gasesc la noi volumele astea.
Dar, cartea asta e tradusa execrabil. Inafara de cateva dezacorduri, cacofonii si chiar ‘care’ ‘pe care’, timpul verbelor e facut praf, m-a omorat cu perfectul compus. -
mezzanine, mie mi se pare hilar faptul ca tocmai intr-un asemenea comentariu pui virgula dupa “dar”
si scrii “in afara” legat… ma omori! :)-
Daca si mie, un om de nota -7 la gramatica, mi s-a parut prost tradusa cartea asta, iti dai seama ce e acolo. ;)
-
pai, aia e, ca ma intreb in ce masura recunosti abaterile (greselile) matalutza, care scartzai la cunoasterea regulilor… ;)
una peste alta, mi-am luat cartea, promit sa o citesc curand si sa revin aici cu o concluzie: si de forma, si de continut :D-
“matalutza” din mesajul de mai sus era mezzanine. scuze :”>
-
-
-
-
Perfecta dreptate. Mi-a adus aminte de :”I don’t want to achieve immortality through my work. I want to achieve it through not dying.”
secession spune:
14 March 2009 | 1:19 pm
Intuiesc că Alejandro González Iñárritu, Pedro Almodóvar sau…scriitorul Gabriel GarcÃa Márquez ar face un film excelent pe fundamentul acestei istorioare.