Titlu: Persanele
Autor: Sanam Mahloudji
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2026
Traducere: Alexandru Botea
Numar pagini: 372
ISBN: 978-630-344-358-4

Romanul de debut al scriitoarei iraniene Sanam Mahloudji a fost pentru mine o surpriză deosebit de plăcută. Este un nume pe care merită să îl reținem și un debut care ne face să așteptăm cu interes și curiozitate cărțile care sperăm că vor urma.

Unele familii transmit din generație în generație nu doar nume, averi și povești, ci și frici, tăceri, așteptări și răni pe care nimeni nu știe cu adevărat cum să le vindece. Persanele de Sanam Mahloudji este o invitație de a privi familia nu doar ca pe un spațiu al iubirii și al apartenenței, ci și ca pe un sistem în care trecutul influențează profund felul în care oamenii se raportează la ei înșiși și la ceilalți.

Romanul urmărește mai multe generații ale familiei Valiat, între Iran și Statele Unite, explorând efectele exilului, ale schimbărilor sociale și ale istoriei asupra identității individuale și familiale. Dincolo de contextul cultural și politic, povestea poate fi citită ca o explorare a modului în care oamenii încearcă să supraviețuiască emoțional atunci când lumea lor se schimbă.

Unul dintre aspectele care mi se par esențiale în roman este felul în care sunt construite personajele feminine. Nu avem eroine perfecte și nici personaje ușor de încadrat în roluri convenționale. Avem femei care rezistă, se adaptează, se contrazic, se rănesc și încearcă să supraviețuiască într-o lume care le cere permanent să aleagă între libertate, familie, statut și identitate.

O temă importantă a cărții este transmiterea tiparelor emoționale între generații. Copiii nu moștenesc doar valorile și poveștile familiei, ci și modurile în care aceasta gestionează rușinea, pierderea, conflictul sau vulnerabilitatea.

În familia Valiat, trecutul nu este niciodată complet absent. El se regăsește în relațiile dintre mame și fiice, în așteptările reciproce și în dificultatea de a separa ceea ce își dorește individul de ceea ce familia consideră acceptabil.

Exilul  aduce și o fragmentare identitară. Mai mulți membrii ai familiei Valiat fug din Iran o dată cu revoluția islamică și prăbușirea regimului Pahlavi. Dar, exilul nu înseamnă doar pierderea unui loc familiar. Poate implica și pierderea unei versiuni a sinelui.

Atunci când o persoană este nevoită să își reconstruiască viața într-un alt spațiu cultural, apar întrebări legate de apartenență: cine sunt eu în afara familiei și a țării din care provin? ce părți ale identității mele aleg să păstrez? ce tradiții urmez din convingere și ce tradiții urmez din teamă sau obligație? pot să aparțin unei lumi noi fără să simt că o trădez pe cea veche?

Personajele feminine ale scriitoarei Sanem Mahloudji caută să răspundă la toate aceste întrebări, fiecare în funcție de personalitatea și preferințele sale. Relațiile dintre femeile familiei Valiat pot fi privite și prin prisma unei alte teme: dorința de a fi văzut și acceptat de către părinți, chiar și atunci când devenim adulți. Uneori, iubirea familială se amestecă cu așteptări rigide. Copilul poate învăța că este apreciat atunci când este disciplinat, performant, obedient sau capabil să păstreze imaginea familiei. Mai târziu, adultul poate continua să caute validarea parentală, chiar și atunci când aceasta presupune să își sacrifice propriile nevoi.

Elizabeth este exemplul cel mai direct. În tinerețe, renunță la iubirea pentru Ali Lufti și alege o căsătorie care corespunde așteptărilor familiei și statutului social. Alegerea ei nu este doar una romantică, ci și o negociere între dorința personală, statutul social și așteptările familiei. În spatele conformismului se află întrebarea dureroasă: ce pierdem din noi atunci când încercăm să devenim ceea ce ceilalți așteaptă?

Sanam Mahloudji

Un alt personaj al cărții, Shirin se agață de prestigiul familiei, de imagine și de atenția celorlalți, în timp ce experiența exilului îi destabilizează sentimentul de importanță socială. Relația cu fiica ei, Niaz aduce și tema maternității și a pierderii.

Aș vrea să închei această recenzie cu un citat pe care îl rostește Elizabeth Valiat: „Trandafirul și spinul, tristețea și bucuria sunt legate între ele.”. În relațiile de familie, iubirea și durerea pot coexista. Putem fi recunoscători pentru ceea ce am primit și, în același timp, să recunoaștem ceea ce ne-a rănit. Vindecarea nu presupune întotdeauna să alegem între loialitate și autonomie. Uneori, presupune să învățăm să le ținem împreună, fără să ne pierdem pe noi înșine.

Text scris de Raluca Elgyar. 

• Plusuri

  Construcția personajelor feminine - complexe, contradictorii și foarte umane; fiecare poartă într-un fel diferit povara familiei și a trecutului.

  Dimensiunea psihologică - relațiile dintre mame și fiice, nevoia de validare, apartenența, pierderea și tiparele transgeneraționale oferă mult material de reflecție.

  Tema identității - foarte bine surprinsă tensiunea dintre cine suntem, cine am fost crescuți să fim și cine alegem să devenim.

• Recomandari

  Este o carte potrivită mai ales pentru cititorul care nu caută doar o poveste, ci și întrebările care rămân după ce ai întors ultima pagină: Ce moștenim emoțional de la familia noastră? Cât din ceea ce suntem este alegere și cât este adaptare? Și cât de greu este să ne construim propria identitate fără să pierdem sentimentul de apartenență?