Tonuri de noir şi ecouri ale depresiei
Scris de Raisa Stoleriu • 23 December 2014 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Florin Irimia
Rating:
![](https://bookblog.ro/wp-content/themes/bookblog2.0/images/rating/rating_3.jpg)
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-46-4680-7
![Cumpara cartea](https://bookblog.ro/wp-content/themes/bookblog2.0/images/icons/buy-me.png)
,,Nicăieri nu suntem mai mincinoşi decât în faţa unei foi albe de hârtie. Nicăieri, deopotrivă, nu simţim mai acut nevoia de a căuta adevărul. Am ţesut o pânză de minciuni pe care am aruncat-o peste mine ca să nu mă vadă nimeni cum încerc să te-ating.”
Trăim într-o lume în care mulţi dintre noi sunt afectaţi de depresie, mulţi ignorând-o, îndepărtându-ne de cei dragi şi izolându-ne fără să conştientizăm sub fortificaţiile ei. Noul roman al lui Florin Irimia nu se îndepărtează de această temă, creionând o lume cenuşie interioară. Spre deosebire însă de O fereastră întunecată (citește recenzia), avem aici un singur personaj, Damian, a cărui voce capătă diferite nuanţe: a intelectualului, a misoginului, a victimei, a călăului, a învinsului, o voce uneori cu accente de delir, alteori cu ecouri de luciditate, vibrând în tonuri de roman noir.
„Sentimentul de neputinţă, de abandon, ca şi când m-aş fi trezit legat de un scaun, iar acum urmează să fiu torturat. Senzaţia de neadecvare, de incompatibilitate cu lumea.”
Cu fiecare filă pe care o dăm, cu fiecare destăinuire pe care o face Doctorului (imaginar sau nu), Damian pare să se adâncească mai mult în el însuşi, să se înstrăineze de lume, întorcându-se în trecut, la divorţul părinţilor săi, la relaţia complicată cu mama, şi moartea acesteia într-un accident de avion, şi mai ales la imaginea obsesivă a tatălui, la dispreţul pe care i-l poartă, dar cu care se aseamănă. Damian face numeroase referiri la doi mari regizori, Woody Allen si Roman Polanski, fără a se limita doar la filmele lor, ci vorbind şi despre aspecte din vieţile lor private, uneori controversate, trasând analogii cu propriile amintiri şi propria viaţă.
Cititorul se află în interiorul minţii unui deprimat, sfâşiat, conştient de ceea ce a fost, de ceea ce a făcut, incapabil poate de a iubi cu adevărat din cauza stării de febrilitate, de angoasă, de nervozitate, sub care se ascund sentimente de remuşcare, de culpabilitate - dacă ne gândim la imaginea Augustinei care îi tot apare în vis - dar care în ciuda inteligenţei de care dă dovadă, cumva nu a reuşit să se sustragă istoriei familiei sau a propriei ţări, un intelectual eşuat, atât în plan personal, cât şi profesional.
,,Dacă, în mod excepţional, aş recurge la faimosul (cândva) spune-mi pe cine bântui, ca să-ţi spun cine eşti, ce s-ar putea spune despre mine? Îmi bântui tatăl, da, poate, dar nu mai mult decât mă bântuie el pe mine, mă bântui pe mine, asta categoric, pe cel care-am fost şi nu voi mai fi niciodată, le bântui pe ele.”
Câteva lucruri despre tine oferă perspectiva unui singur personaj, spre deosebire de O fereastră întunecată care se joacă pe mai multe planuri narative, stil pe care personal îl prefer, dar această perspectivă unilaterală încearcă să prezinte complexitatea minţii umane, graniţele dintre real şi oniric, dintre ceea ce e patologic şi ceea ce e în limitele sănătăţii mintale, cât şi posibile proiecţii ale acestui personaj.
,,Suferim întruna pentru că ţinem morţiş să credem că viaţa asta are un scop. Când, de fapt, nu are absolut niciunul. În afară de a înţelege acest lucru.”
CITEȘTE INTERVIUL CU FLORIN IRIMIA.
-
Plusuri
Accentele de noir, anumite pasaje delirante ale lui Damian, jocurile dintre real şi oniric;
-
Minusuri
Dialogurile de la început reprezintă pentru mine unele dintre scăpările stilistice ale scriitorului;
-
Recomandari
Pentru cititorii care sunt interesaţi de depresie, de literatura română contemporană, de romanul psihologic.