Tirania sentimentelor
Scris de Elena Potocean • 7 May 2013 • in categoria Biografii/Memorii
Autor: Diane Ducret
Rating:
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Doina Jela-Despois
Numar pagini: 352
ISBN: 978-606-588-244-7
Not God but a swastika/ So black no sky could squeak through./Every woman adores a Fascist,/ The boot in the face, the brute/ Brute heart of a brute like you. [...] I made a model of you,/ A man in black with a Meinkampf look.
Orice femeie este admiratoarea unui fascist spunea Sylvia Plath într-una din poeziile sale. Greu de crezut până nu vezi cu ochii tăi cum se reflectă ca într-o oglindă în corespondența unor astfel de tirani amploarea puterii de seducție exercitată de național-socialism asupra femeilor. Când ne gândim la Hitler, Mussolini sau orice astfel de personalitate care-a lăsat în urmă nenumărate cadavre, ne apare în fața ochilor o figură grotescă ce stârnește teamă, repulsie și totuși, acești oameni aveau mai multe admiratoare decât Mick Jagger și cei de la Beatles. Fapt ce dezvăluie o trăsătură neașteptată a sistemelor dictatoriale: puterea lor se sprijină pe potențialul de seducție al dictatorului tot atât de mult ca și pe constrângere.
Corespondența lui Mussolini reflectă personalitatea unui individ privit de femei ca un Dumnezeu adorat. Un suveran. Bărbatul ideal. Spre deosebire de Hitler, acesta le răspunde provocărilor, se prinde în joc. Scrisorile trimise ducelui devin astfel o veritabilă enciclopedie ilustrată a sentimentelor feminine. Cum să ne explicăm un asemenea capital de seducție asupra unor femei educate și independente cum sunt europencele de la începutul secolului XX? În orice caz, acești bărbați au intuit că nu pot accesa puterea decât sprijinindu-se pe femei. Violenți sau infideli, iubiți fără-ndoială, indiferent cât am diseca legăturile obscure și puternice din cuplurile pe care le-au format, cert e că în spatele fiecărui tiran a stat o femeie, adesea de zeci de ori mai periculoasă. „Obsesia de a seduce le-a conferit putere absolută asupra femeilor, dar a erodat tot restul. Păcălitorul e păcălit. Se pare că dobândim întreaga putere asupra celorlalți, renunțând la orice putere asupra noastră înșine.”
Mussolini scria că mulțimea, ca și femeia, este făcută pentru a fi violată. A făcut din asta un principiu politic, dezvoltând o sexualitate omniprezentă pe care o cultiva bulimic. Angelica a fost femeia despre care vorbea în cei mai elogioși termeni, prima persoană care îl domina intelectual și cea care a lăsat o amprentă nu numai asupra spiritului ci și a stilului său. Ea a știut să scoată la lumină slăbiciunea intimă a lui Benito care va deveni cu timpul puterea lui Mussolini. Margherita îi remontează moralul fiind adevărata artizană a ideologiei de care el avea nevoie, în timp ce Ida Dalser n-a fost decât un refugiu. Rachele îi devine soție și-i oferă copii, însă singura ce pare a stoarce un dram de afecțiune de la „Ben”, este Clara Petacci, cea care-l va urma și-n moarte.
Nadia, o adevărată Elle a lumii rusofone a traversat întinderi nesfârșite de gheață de dragul lui Lenin. Inessa găsește în el întruchiparea propriei determinări și a speranțelor ei într-o lume nouă. În pofida așteptărilor, gelozia este prea slaba în fața angajamentului lor feminist ce le leagă. Acestea, alături de Angela Balabanoff îl vor ajuta să seducă politic femeile. La 16 ani Hitler scria poeme pentru cea care-i furase inima, dar Helen Bechsten este cea care-i va schimba viața. O iubirea stranie a fost nepoata sa Geli pe care o picta în secret, iar Eva Braun se sinucide odată cu Hitler, la scurt timp urmându-i și Magda.
Exemplele ar putea continua, dar concluzia este deja evidentă: râvnit sau invidiat, postul de tovarășă de așternut al unui mare dictator înclin să cred că e mai degrabă un coșmar decât o lume de vis. Toate beneficiile materiale sau puterea pe care-au câștigat-o rămân în umbra sacrificiilor pe care aceste femei le-au făcut și-a imaginii pe care și-au creat-o. Spun aceste lucruri gândindu-mă la consoarta lui Ceaușescu, Elena, și felul în care acesteia i se atribuia titlul de Macbeth. Sau la soția lui Mao, Jiang Qing, care ea însăși mărturisea: „Am fost câinele din lanț al lui Mao. I-am mușcat pe cei pe care mi-i indica să-i mușc".
Titlul este un pic înșelător, cartea nefiind atât despre femeile acestor dictatori, cât mai degrabă despre ei prin prisma unora din ele. Deși nu se vrea a încerca o reabilitare a imaginii lor de dictatori, există fragmente care înduioșează pentru că surprind o latură umană a acestor brute, o tentativă de-a se lăsa seduși de setimentele de iubire care le dau târcoale. Însă, în cele din urmă, majoritatea au un suflet atât de pustiu încât nici o femeie nu reușește să umple golul afectiv care le guvernează viața.
-
Plusuri
Punerea într-o lumină nouă a dictatorilor și regimurilor instituite de aceștia prin prisma femeilor care le-au stat alături
-
Minusuri
Vor fi dezamăgiți cei care se așteaptă la o carte care să pună puternic accentul pe viața figurilor feminine din spatele unor dictaturi
-
Recomandari
Celor curioși să afle cum a decurs viața amoroasă a unora dintre marii tirani ai lumii