0Autor: Jeremy Clarkson
Rating:
Editura: All

Îmi plac maşinile. Că e vorba de decapotabile sau de de maşini de teren, în ultima vreme descopăr din ce în ce mai mult că îmi plac maşinile. Şi îmi place să conduc.

Mă întrebam acum ceva timp cum am ajuns să reconsider cutia de tablă cu patru roţi din faţa blocului. Când am început să mă gândesc că e mai mult decât aşa ceva?

Nu e prea mult timp de-atunci. Acum câţiva ani am descoperit pe Antena 3 o emisiune despre maşini, o emisiune diferită de tot ceea ce văzusem până atunci la diferitele posturi tv de la noi. Cei trei prezentatori luau peste picior design, construcţie, tot ce se putea legat de maşină, dar în acelaşi timp observau detalii pe care până atunci nu le observasem niciodată, cum ar fi liniile perfecte ale unui Aston Martin DB9. Sau sunetul motorului unui Ferrari. Sau... Sau... Atunci mi-am dat seama că în faţa blocului nu aveam o cutie pe roţi, ci o maşină.

Unul dintre cei trei prezentatori "Top Gear" este Jeremy Clarkson, autorul cărţii Suflet de maşină, un adevărat "motorhead", un pasionat de maşini. Şi, deşi aţi crede că este vorba de autoturisme, nu este numai aşa ceva. Pentru că în cartea de care vă spun descoperi că orice maşină poate avea suflet, de la maşină aeriană a contelui Ferdinand von Zeppelin până la portavion, de la Rolls Royce până la AK47.

Ce înseamnă suflet de maşină, până la urmă? O maşină e doar o adunătură de cabluri, metale, cauciuc, ulei şi orice altceva mai e prin interiorul ei. Cum poate avea suflet?

După cum spune chiar Clarkson în introducerea de la Suflet de maşină, maşinile prezentate în carte au suflet pentru că au câteva trăsături fundamental "umane": au defecte (precum Concorde-ul, avionul supersonic) sau poartă o amprentă genetică (a geniului unui creator nebun, precum Zeppelinul).

Cartea este de fapt o serie de editoriale de mai mare dimensiune, fiecare cu subiect diferit şi scrise în stilul specific lui Clarkson, stil pe care îl puteţi vedea în orice emisiune "Top Gear". Acid, critic, uneori de-a dreptul agresiv şi cinic. Însă, printre rânduri, veţi simţi o dragoste extraordinară pentru maşini.

Nu aş putea spune, deodată, ca autoturismul meu, din faţa blocului, are suflet. Dar cert este că în fiecare moment în care am avut nevoie de încă un kilometru în plus cu benzina din rezervorul aproape gol, sau când eram pe munte, cu noroiul până la geamul portierei, maşina nu mai era o simplă cutie de tablă, ci era un partener (sau o parteneră, în
funcţie de cum o vezi) cu care vorbeam, discutam şi pe care încurajăm.

La final, dacă vreodată vă întrebaţi dacă maşina voastră are suflet, gândiţi-vă, i-aţi dat vreodată un nume mici bestii cu 4 roţi din parcare? Chiar dacă are doar 800cmc şi 70CP? Nu-i aşa, Arabela? (şi nu, Arabela nu e maşina mea, ci una de care sunt foarte apropiat: D)

Scrisă de Bobby Voicu