Titlu: Maestrul de go
Autor: Yasunari Kawabata
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Flavius Florea
Numar pagini: 208
ISBN: 978-973-689-718-4

Jocul de go și metaforele sale, la granița dintre viața trăită și viața ficționalizată.

Cumpără titlul în engleză

De câte ori mă așez să îl citesc pe Kawabata, ca, de altfel, pe marii scriitori japonezi (poate cu excepția lui Haruki Murakami), dar mai ales, de câte ori mă așez să scriu despre ei, pare că ceva îmi scapă printre degete. Fiecare scriere pare să aibă o peliculă fină, un perete de sticlă ce separă cititorul de narațiune în sine, astfel încât cele mai puternice trăiri și emoții sunt resimțite mai mult ca estetic decât empatic. Pentru mine, cel puțin.

Astfel am „simțit” și Maestrul de go, romanul inspirat de partida de retragere a maestrului Honinbo Shūsai, ținută vreme de jumătate de an (1938), contra tânărului în ascensiune Minoru Kitani, numit în carte Ōtake. Dincolo de scriitura tehnică, prelucrată din relatările lui Kawabata pentru ziarul Mainichi, romanul prezintă lupta ficționalizată dintre meijin (titlul cărții în original) și propria îmbătrânire (boala, jocul cu un adversar tânăr și plin de încredere), dintre tradiția jocului de go și modernitate. De altfel, această ciocnire profundă dintre ceea ce se schimbă și ceea ce trebuie păstrat este o temă recurentă în literatura japoneză, atât la Kawabata, cât și la alți scriitori de renume precum Yukio Mishima.

„Odată cufundat în partidă, bătrânul maestru uita cu totul de sine și, fără alte toane, se lăsa complet în grija organizatorilor. Chiar și atunci când din cauza bolii sale se iveau dificultăți în privința evoluției partidei, lua un aer absent, ca și cum ar fi fost vorba de altcineva.” - figura maestrului aflat la finalul vieții este surprinsă discret de Kawabata, uneori în contrast cu însăși măreția jocului de go, alteori în contrast cu propria reputație ori cu idealurile culturii tradiționale. De altfel, „în Japonia, goul a depășit noțiunea de joc, de divertisment, pentru a deveni o Cale și o Artă. Venind din vremuri străvechi, curg în el misterul și înaltele calități ale Orientului”, mai adaugă Kawabata, pentru a sublinia încă o dată de ce o partidă a acestui joc poate da naștere unui roman atât de discret în profunzimea dramelor umane pe care le înfățișează.

Rolul lui „Kawabata” ca jurnalist-personaj este, de asemenea, unul special, având o relație apropiată cu cei doi jucători, observându-le îndeaproape trăirile și încercările – maestrul „invincibil” care își desfășoară mortalitatea și tânărul de 29 de ani care trebuie să poarte istoria în spate, în detrimentul tristeții de a-l vedea pe meijin stingându-se pe măsură ce jocul de go progresează: „Am vorbit întretăiat, dar i-am spus multe. Totuși, Ōtake-7-dan nu s-a clintit. N-a afirmat că va continua să joace. Avea motive întemeiate, desigur, și, deoarece renunțările și concesiile se acumulaseră, era plin de nemulțumire.”

Dincolo de toate aspectele tehnice și hărțile ce arată gobanul (tabla de joc) încărcat, Maestrul de go este un roman despre mortalitate, schimbare, istorie și legăturile subtile dintre ele.

• Plusuri

  Amestecul realității și al ficțiunii, scriitura limpede, traducerea și notele traducătorului.

• Recomandari

  Pasionaților de go și cultură japoneză, celor ce vor să învețe go.