Titlu: Domnul March
Autor: Geraldine Brooks
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Margareta Petruț
Numar pagini: 367
ISBN: 978-973-102-573-5

„Nu e de mirare că oamenii simpli și-au pus zeii să locuiască în acele locuri de sus. Pentru că, de îndată ce omul își coboară privirea de la ceruri spre linia orizontului, riscă să descopere o priveliște dezolantă.”

Cumpără titlul în engleză

Nu știu voi, dar eu, adesea citind o carte care m-a impresionat puternic, mi-am dorit să pot scrie o continuare sau o versiune alternativă. Să scriu orice, doar să-mi țin personajul preferat în viață. Ei bine, Geraldine Brooks a reușit, dedicând un roman domnului March, faimosul personaj absent din clasicul roman american Micuţele doamne, de Louisa May Alcott, adăugând astfel o dimensiune adultă uneia dintre cele mai îndrăgite lucrări din literatura pentru copii.

Câștigător al premiului Pulitzer în 2006, Domnul March e oarecum un bildungsroman, o cronică de-a lungul a două decenii, descriind viața unui tânăr ambițios dar sărac, în lupta pentru avere, educație, dar mai ales pentru abolirea sclaviei. În crearea personajului și a cadrului în care acesta se desfășoară, autoarea se folosește atât de jurnalul lui Bronson Alcott, de imaginație, cât și de cei 9 ani în care a lucrat pentru Wall Street Journal, scriind despre numeroase războaie.

March, arhetipul unui liberal al secolului 21, își părăsește familia pentru a susține cauza Uniunii de a pune capăt sclaviei, dar ajunge prins în conflictul dintre idealurile sale și realitatea acelor vremuri, nefiind conștient de climatul moral și politic căruia urma să-i facă față. Narațiunea la persoana I ni-l dezvăluie pe March așa cum a fost, cum a vrut să fie și cum a eșuat în a fi. Un non-erou idealist și naiv, un spirit puternic limitat de slăbiciunea trupului, măcinat de neputința de a-i salva pe ceilalți sau de a modela realitatea după principiile sale.

Domnul March explorează teme precum ororile războiului, pierderea inocenței prin eșescul moral, adevăratul sens al curajului și necesitatea compromisului. Și totuși, cel mai reliefat aspect al cărții e contrastul dintre oricine și orice. Dacă luăm în considerare imaginea de ansamblu (să comparăm cele două romane care se construiesc în jurul absenței/prezenței domnului March), realizăm că în timp ce Geraldine Brooks scoate în relief cruzimea războiului, Louisa May Alcott reușește să arunce nuanțe de lumină, nobilitate și semnificație asupra acelei perioade. Apoi, observând chiar începutul romanului, descoperim diferența dintre voioșia scrisorilor trimise de domnul March familiei sale și cruzimea realității ce-l înconjura: „s-au pus în mișcare ca unul, ca o turmă de animale ce năvălesc cuprinse de panică. Oamenii se rostogoleau, săreau, se prăbușeau peste margine. Căderea era abruptă: vreo treizeci și ceva de metri de povârniș amețitor care se afunda în râu. Se auzeau țipete în timp ce oamenii, lipsiți de rațiune se aruncau peste capetele și baionetele tovarășilor lor de jos. Am văzut cum cizma grea a unui soldat vânjos se izbește cu o forță copleșitoare de țeasta unui tânăr zvelt, strivindu-i-o de piatră.”

Discrepanța dintre idealuri și realitate e poate cel mai bine evidențiată în partea a doua când vocea naratorului devine cea a soției lui March, Marmee. Cei doi protagoniști, puși față în față descoperă prăpastia dintre imaginea pe care și-au creat-o unul altuia și cea reală, sau mai exact masca pe care presiunea socială i-a determinat să o poarte chiar și în intimitate.

În timp ce March se transformă într-un un om ruinat de aceleași idei care îl însuflețesc, bântuit de vina supraviețuitorului, adevărații eroi par a fi cele două femei din viața lui. Deși spațiul care li se acordă e limitat, vocea lor le acoperă pe toate celălalte dominând povestea și dând dovadă de multă înțelepciune, răbdare și putere sufletească. Marmee, soția realizează că-l lăsese să-i facă „ceea ce bărbații au făcut întotdeauna femeilor: să pornească în marș spre o glorie vană și spre aclamații deșarte, lăsându-ne pe noi să strângem cioburile.” fiind nevoită să se împace cu ideea că „un sacrificiu ca al lui era considerat nobil de restul lumii. Restul lumii însă nu mă va ajuta să repar tot ceea ce stricase războiul.” În timp ce Grace, sclava cu aer aristocratic îi risipește o parte din frământări: „Iubește ideea de mine: Africa eliberată. Reprezint anumite lucruri pentru el, un trecut pe care l-ar remodela dacă ar putea, speranța unui viitor după care tânjește.”

• Plusuri

  Echilibrul perfect între dialog, acțiune și descriere, între istorie și emoții umane, detaliile istorice surprinzătoare

• Recomandari

  Celor care în copilărie au îndrăgit Coliba unchiului Tom, celor fascinați de romanele axate asupra războiului