0Autor: Sawako Ariyoshi
Rating:
Editura: Humanitas Fiction

Este posibil ca afirmaţia potrivit căreia două femei nu vor fi niciodată la fel de apropiate ca doi bărbaţi să fie adevărată. Probabil că lor le lipseşte spiritul de camaraderie şi au, în acelaşi timp, prea bine conturată competitivitatea. Şi cu atât mai mult sporeşte competiţia între două femei care sunt noră şi soacră, cu cât obiectul dragostei lor, bărbatul, este atât de absorbit de ale lui încât nici nu observă tensiunea din propria-i casă.

Romanul scriitoarei Sawako Ariyoshi a fost considerat unul de înaltă fineţe psihologică, tocmai pentru că urmăreşte tranziţia de la fascinaţie la ură. Kae, fiică de samurai, este fermecată de frumuseţea indelebilă şi inefabilă a lui Otsugi, soţia doctorului care i-a salvat viaţa. Când aceasta vine s-o peţească pentru fiul ei, SeishÅ«, Kae e cât se poate de încântată: va fi nora unei zeiţe. Otsugi este într-adevăr o femeie care respiră frumuseţe prin fiecare por, se îngrijeşte cu meticulozitate, iar pe alocuri, autoarea ne induce o stare asemănătoare magiei, cititorul fiind atât de prins în mrejele femeii încât tinde să creadă că înfăţişarea ei nu este numai rezultatul grijei minuţioase, ci poate chiar a intervenţiei a ceva diabolic.

Este de la sine înţeles că apariţia bărbatului, plecat la studii timp de 4 ani, declanşează ruptura. Kae se simte din ce în ce mai exclusă şi neluată în seamă în activităţi importante. Mintea fiindu-i absorbită de ură, e posibil ca pe alocuri să ne confruntăm cu accese de paranoia şi de furie gratuite. Cercetarea medicală, în domeniul anesteziei, a soţului lui Kae, le învrăjbeşte şi mai mult pe cele două: fiecare va dori să devină cobai pentru omul iubit. Apropierea veritabilă dintre ele nu se produce decât într-o singură situaţie, extremă: ambele sunt mame şi amândouă experimentează durerea pierderii unui copil.

În pofida faptului că este cel care provoacă situaţiile de criză, SeishÅ« nu este deloc suficient creionat. Preocupat de investigaţiile şi ambiţiile sale de a găsi cantitatea potrivită care va duce la o anestezie generală sau vindecarea cancerului, profită de pe urma neînţelegerilor dintre Kae şi Otsugi, prefăcându-se că nu ştie nimic. O dovadă în plus a unui egoism specific. Personajele secundare sunt cele care explică comportamente, care văd cu adevărat, care înţeleg şi cărora nu le este frică, de fapt, să-şi articuleze cu fermitate gândurile.

În ciuda unei atmosfere care este bine întreţinută pe porţiuni largi din povestire, impresia generală este aceea că evenimentele se precipită prea repede, ca şi cum autoarea ar vrea să încheie romanul fără întârziere. De altfel, finalul este un fel de concluzie personală amară: în drumul lor spre succes, bărbaţii vor fi mereu ajutaţi de femeile ale căror contribuţii vor fi întotdeauna trecute cu vederea. Pe de altă parte, intervenţia elementelor de oralitate deplasează naraţiunea dintr-o epocă bine determinată, secolul XVIII, spre basm. Ceea ce face din acest mic roman o lectură ideală de început de vacanţă.

Scrisă de Ioana Ristea