Titlu: Culorile dragostei. Verde de smarald
Autor: Kerstin Gier
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Georgescu Valentina
Numar pagini: 400
ISBN: 978-606-600-741-2

„Palidă şi frumoasă precum Albă ca Zăpada, aveam să zac în patul meu, cu părul răsfirat pe pernă. Gideon avea să îngenuncheze la căpătâiul meu şi să regrete amarnic ceea ce făcuse, când eu aveam să-mi murmur ultimele cuvinte... Însă înainte de asta, aveam nevoie urgentă la toaletă.”

Al treilea şi ultimul volum al seriei „Culorile dragostei” se menţine în aceeaşi tonalitate cu aparenţă de profunzime şi sentimente intense, desfiinţate însă de sarcasmul eroinei, care îţi aplanează de multe ori intenţiile de a cădea în reverie şi dulcegării.

Şi totuşi, stilul scriiturii se zbate undeva între sentimentele şi trăirile sincere ale lui Gwendolyn şi stilul ei ironic de a privi întâmplările din viaţa ei, poate tocmai în încercarea de a nu-şi lăsa descoperit şi vulnerabil sufletul sensibil.

De data aceasta, al treilea roman se desfăşoară într-un ritm mult mai alert comparativ cu celelalte două. Pleci obişnuit cu o lectură domoală din celelalte două volume şi deodată te trezeşti într-un montagne – russe, unde eşti bombardat cu detalii şi explicaţii din ce în ce mai greu de contorizat şi de folosit pentru crearea de conexiuni.

În plus, eşti dat peste cap şi de acţiunile personajelor. Unii îţi stârnesc antipatia, deşi nu ai fi crezut, iar alţii simpatia, în cazul cărora, din nou, nu te-ai fi aşteptat. Nimic nu mai e alb şi nimic nu mai e doar negru. Ne situăm într-o zonă gri, iar situaţiile neaşteptate devin ceva la ordinea zilei.

Vor apărea şi trădătorii, iar aici nu ştiu să spun dacă unii cititori i-ar putea ghici şi alţii nu. Eu am lăsat cumva lucrurile să vină de la sine, fără să mă străduiesc foarte mult să anticipez, bazându-mă doar pe bănuieli vagi.

Ce n-am înţeles eu în cazul seriei de faţă este de ce a fost nevoie de ţeserea poveştii într-o trilogie. Al doilea roman mi s-a părut doar necesar pentru crearea legăturii între primul şi ultimul volum, iar întreaga acţiune ar fi putut fi cuprinsă fără probleme într-o singură carte.

Uneori mi se pare că trilogia este folosită doar ca modalitate de prezentare atractivă a unor opere literare contemporane, pentru că ideea de continuitate atrage. Citeşti primul volum, apoi abia aştepţi să îl cumperi pe următorul pentru a vedea cum se continuă acţiunea. Şi totuşi, povestea nu merită întotdeauna aşteptarea şi curiozitatea cititorilor, pentru că deseori e vorba doar de un artificiu menit să dea naştere curiozităţii, pentru ca ulterior să nu fie decât un ambalaj frumos cu un conţinut de slabă calitate.

Volumul face parte din trilogia „Culorile dragostei”. Primele volume sunt „Roşu de rubin”şi „Albastru de safir”.

• Plusuri

  Un ritm mai alert al întâmplărilor şi răsturnările de situaţie.

• Minusuri

  Nu era nevoie de împachetarea într-o trilogie.

• Recomandari

  Celor care au citit primele două volume, dar şi celor pasionaţi de poveşti de dragoste şi aventuri fantasy.