Titlu: Război
Autor: Sebastian Junger
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Daniela Mironov-Bănuță
Numar pagini: 318
ISBN: 978-973-135-749-2

„Într-un război […] soldații gravitează în jurul ideii de a alege ceea ce funcționează cel mai bine cu riscurile cele mai mici. În acel moment lupta încetează să mai fie un joc de șah între generali și devine un experiment fără limite în care se face crimă curată. Drept urmare, majoritatea tacticilor militare moderne constau în ademenirea inamicului într-o poziție unde acesta poate fi scos din zona de siguranță. Sună dezonorant numai dacă îți imaginezi că războiul modern este bazat pe onoare; dar nu este așa. Este vorba doar de câștigarea luptei, ceea ce înseamnă uciderea inamicului în cele mai inegale condiții. Orice altceva înseamnă doar mai multe pierderi din rândul oamenilor tăi.”

Cumpără titlul în engleză

Sebastian Junger a fost reporter de război pentru Vanity Fair în Valea Korengal din estul Afganistanului, în perioada Iunie 2007 – Iunie 2008. William Howard Russell (reporter în Războiul din Crimeea), Kit Coleman (prima femeie reporter de război, a fost acreditată pentru războiul dintre America și Spania din 1989 din Cuba), Benjamin Cummings Truman (Războiul Civil American), Larry Burrows (războiul din Vietnam) Martha Gellhorn (războiul civil spaniol, al doilea război mondial, războiul din Vietnam, Războiul de 6 Zile arabo-israelian, invazia americanilor din Panama), Ernest Hemingway (războiul civil spaniol, al doilea război mondial), sunt doar câțiva dintre cei mai cunoscuți corespondenți de război, care au făcut pubice într-un ritm cât mai apropiat de termenul „în timp real” atrocitățile războiului, indiferent de perioada în care a avut loc sau de care au fost părțile beligerante.

În afară de riscul evident pe care și-l asumă (Michael Birch, Larry Burrows Dickey Chapelle, au fost omorâți, alături de mulți alții, în timpul războiului din Vietnam, Julio Anguita Parrado alături alți aproximativ 30 de jurnaliști a fost ucis în războiul din Irak), un reporter de război va rămâne întotdeauna cu o traumă de proporții după ce va participa la un conflict. Dincolo de ororile la care estre nevoit să fie martor, mai există condiția sine-qua-non de neimplicare, care de fapt înseamnă că în nicio circumstanță nu va avea voie să participe la ostilități altfel decât ca observator, în caz contrar nemaiputându-se conta pe obiectivitatea lui. În atare condiții, nu se poate să nu apară la un moment dat întrebarea: „oare dacă atunci interveneam, nu reușeam să-l salvez pe cutare sau pe cutare soldat?” O astfel de responsabilitate poate crea traume ireversibile. Sebastian Junger pune în câteva rânduri în carte problema acestei moralități: contează mai mult obiectivitatea relatărilor decât viața soldaților? Totuși, chiar din cauza obiectivității pe care vrea s-o afișeze, nu face caz de această situație. Nu aprofundează lupta sufletească ce se naște din astfel de contradicții.

Citind Război am putut să înțeleg un anumit tip de anxietate, o anumită teamă, care nu poate fi desprinsă ușor din filmele artistice sau cărțile beletristice despre război. Lumea este percepută diferit, iar detaliile au o cu totul altă însemnătate decât în civilie. „Acasă detaliile obișnuite au puterea să te distrugă, dar de regulă cauza și efectul sunt atât de îndepărtate una de cealaltă, încât nici nu faci conexiunile. La Restrepo, această conexiune era imposibil de ignorat. Era obositoare, dar pentru că dădea substanță existenței unei persoane, acolo – șireturile, apa sau tricoul pierdut – era de o importanță capitală. Sincer, după ce te obișnuiești să trăiești în acest mod, e greu să te întorci acasă”. Niciodată nu m-am gândit (același lucru i s-a întâmplat și autorului), că pierderea unui tricou într-o bază militară avansată (aflată pe linia frontului) poate ridica atâtea probleme, dar se pare că, atunci când Junger a rătăcit un tricou cu care ar fi trebuit să se îmbrace pentru a nu ieși în evidență în cadrul unei misiuni, situația a creat o tensiune extraordinară. Dacă talibanii ar fi găsit tricoul, unul dintre ei l-ar fi putut îmbrăca și s-ar fi putut da drept soldat american. „Cineva ar fi murit”, spune Junger îngrozit de responsabilitatea pe care subit a înțeles că o are.

Una dintre calitățile supreme ale unui soldat este curajul. În absența fricii, curajul este nebunie curată. Frica este ca un factor catalizator. Ea protejează vieți. Antrenamentele pe care soldații le fac nu sunt concepute ca să elimine frica, ci doar ca să fie înfruntată. Eroismul este legat intrinsec de curaj și de puterea de înfruntare a fricii fără ca funcțiile mentale și fizice ale soldatului să se piardă. Soldatul ajunge să gândească doar ca o parte a unui mecanism (plutonul), acesta fiind prioritar în permanență. Astfel se întâmplă ca, în câteva secunde, un soldat să execute câteva mișcări care sunt insuflate de instinct, dar care reușesc să salveze un alt soldat sau chiar un pluton întreg. Când, mai târziu, soldatul este întrebat ce anume l-a determinat să acționeze în acel fel, el răspunde doar „Am făcut ceea ce ar fi făcut oricare alt soldat dacă ar fi fost în locul meu”.

Totuși, deși nu poate fi cuantificat, eroismul este esențial în câștigarea unui război, motiv pentru care, începând cu Primul Război Mondial acest factor a început să fie cercetat științific. Sebastian Junger oferă nenumărate statistici cu privire la acest aspect, situații care ar putea fi privite ca fiind bizare sau anormale, precum și paradoxuri în reacțiile soldaților. Din cel de-al doilea război mondial încoace, nici un pluton al armatei americane nu a fost nimicit integral, spun statisticile, iar acest lucru este rezultatul direct al respectivelor studii, aplicate în antrenamente. Soldatul își pierde într-o oarecare măsură individualitatea, ajungând să se identifice cu plutonul însuși, astfel că atunci când apar situații critice, reacțiile tuturor soldaților sunt sincronizate incredibil de bine.

Ar fi mai multe de spus despre carte, pentru că este încântătoare. Cu toată obiectivitatea, Sebastian Junger a reușit să-și păstreze umanitatea. Relatările lui sunt ale unui om, despre oameni și pentru oameni. Iar acesta este un lucru extraordinar. Chiar el recunoaște că într-un simplu reportaj nu prea ai cum să păstrezi intacte aceste elemente. Din acest motiv a ales (și aleg mai toți reporterii) să scrie o carte pe subiect.

Nu pot să închei fără să spun câteva cuvinte despre traducere, prin care din păcate, cartea are de pierdut. Companiile ajung să poarte nume bizare (Able Company este Compania Capabilă – deși este vorba despre Compania A, Chosen Company devine Compania Aleasă – în loc de Compania C –, Battle Company, Compania de Luptă – de fapt ar fi fost Compania B, iar Destined Company este Compania Predestinată), traducătoarea uitând că foarte rar companiile au efectiv nume (aproape niciodată în armata americană), ci mai degrabă litere (A, B, C, D), iar pentru evitarea confuziei, se folosesc cuvinte cu inițialele respective. În plus, deși unii termeni sunt traduși de două ori, traducerile fiind diferite (cum ar fi „TIC acronim pentru „Troops in contact” – Trupe aflate în contact la pagina 108, iar la pagina 52: „ Troops in contact – Confruntare armată”), altele nu sunt traduse deloc pe parcursul cății, deși sunt utilizate destul de des. Și, ce cred că este mai rău, câteva (e drept că puține) noțiuni sunt traduse absolut eronat: „click”, tradus Pe harta militară electronică, de fapt înseamnă, în jargon militar, kilometru.

• Plusuri

  Scrisă într-un ritm amețitor, cu o profunzime deosebită, Război ar putea să nască într-un cititor pasiunea pentru literatura de război, dacă acesta nu o are deja. Sebastian Junger este o valoare incontestabilă în ce privește jurnalismul din zonele de conflict. Pe perioada detașării în Valea Korengal a avut cu el o cameră video. Imaginile filmate au rezultat în filmul Restrepo, nominalizat la Premiile Oscar în 2011 la categoria Best Documentary. Atât cartea cât și filmul reușesc să surprindă umanitatea și eroismul soldaților, dar și absurditatea războiului.

• Minusuri

  În afară de traducere, care nu se ridică la nivelul la care ar fi meritat o astfel de capodoperă, practic cărții Război nu i se poate reproșa nimic.

• Recomandari

  Pasionaților de literatură de război le spun următorul lucru: Război este esența. Necosmetizat, războiul în stare pură. Cititorilor pasionați de literatura jurnalistică în general, le spun că Război este, cu siguranță, cartea care va duce pasiunea pentru astfel de literatură la un alt nivel.