Titlu: Eileen
Autor: Otessa Moshfegh
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Irina Bandrabur
Numar pagini: 224
ISBN: 978-606-719-730-3

„ ... Am mai văzut și pistolul pe care îl ținea pe marginea chiuvetei. Mă mai gândeam din când în când la pistolul acela. În cele mai întunecate momente, îmi imaginam cum îl scoteam încetișor de sub trupul tatălui meu adormit și cum apăsam pe trăgaci. Mi l-aș fi lipit de ceafă și aș fi tras, astfel încât să mă prăbușesc peste el, sângele și creierii mei s-ar fi prelins peste pieptul lui rece, flasc. Dar, sincer, chiar și în acele momente întunecate, ideea ca cineva să-mi examineze cadavrul gol era suficientă cât să mă țină în viață. Atât de rușine îmi era de trupul meu. De asemenea, mă preocupa faptul că moartea mea nu ar avea nici un mare impact, că aș fi putut să îmi zbor crierii și oamenii ar spune: E în regulă. Hai să mâncăm ceva”.

Sar rapid peste primele fraze ale citatului (însă revin la ele, căci mi-au săltat perfect mingea la fileu) și ajung la ultimele două: ele rezumă perfect părerea groaznică pe care o are Eileen, personajul imaginat de scriitoarea americană Otessa Moshfegh, despre sine: că nimănui nu-i pasă, că nimeni n-ar da doi bani dacă ea și-ar zbura creierii cu un pistol.

Faceți cunoștință cu Eileen Dunlop, angajată a unui penitenciar pentru infractori juvenili dintr-un minuscul și șters orășel american. Să spun că-și urăște cu patimă serviciul ar fi doar un palid eufemism, căci ea reprezintă tipul clasic de american care într-o zi se satură de toți și toate și vine la serviciu cu o mitralieră și-i căsăpește pe cei care îi ies în cale. Și nu doar pentru că ceilalți colegi de muncă o disprețuiesc, ci și pentru îngrozitoarea ei situație de acasă: după ce mama ei s-a stins de cancer, umplând săptămâni la rând casa cu vaietele ei de durere, râmâne singură să-și îngrijească tatăl alcoolic, fost polițist care-a luat-o razna și a fost nevoit să se pensioneze anticipat ca să nu tragă din greșeală în cineva în vreun moment de criză.

Suficient ca oricine cu mințile cât de cât întregi să-și ia lumea în cap? Nu prea, pentru că ce și-a imaginat Otessa Moshfegh pentru amărâta de Eileen întrece aproape orice limită. S-o luăm pe rând: lucrează într-un penitenciar și a făcut o pasiune nesănătoasă pentru un paznic musculos cu minte de copil, care n-o bagă în seamă (în timpul liber dă târcoale prin fața apartamentului acestuia, în speranța că-l va zări la geam, după care el o va chema în casă ca să... nu știu ce); doarme în mansarda casei, tremurând de frig sub pături, numai să nu-și mai audă tatăl bețiv cum o strigă și o insultă toată ziua; își face nevoile o dată, cel mult de două ori pe săptămână, și asta doar cu ajutorul laxativelor – lucru ce se datorează unor idei ce vestesc o demență timpurie; ține un șoarece mort, aproape mumificat, în torpedoul mașinii rablagite cu care face naveta (un Dodge pe moarte, care îi provoacă stări de leșin sau o face să adoarmă la volan din cauza tobei de eșapament defecte, asta dacă nu șofează cu geamurile deschise); susține sus și tare că nu suportă mirosul de nespălat al celor din jur (sau cel artificial, cel alterat de parfumuri și loțiuni), însă ea însăși face duș din an în Paști, adorând să zacă în propriul jeg și pretinzând că evită deoarece îi este frig și n-are apă caldă.

Este cleptomană (îi place să fure constant din magazine diverse mărunțișuri, în special ciorapi de damă), bea de stinge, deși vede bine în ce hal a ajuns tatăl ei din cauza alcoolului, are nenumărate obsesii, este murdară și leneșă (teancurile de farfurii nespălate din chiuvetă amenință să ajungă până în tavan, rufele murdare zac morman prin casă, praful e gros de un centimetru, iar țurțurii care atârnă de streașina casei la intrare pândesc amenințător, atentând la viața ei ori de câte ori trece pe sub ei). Este apatică, indolentă, dizgrațioasă, urâtă, slabă, ștearsă, paranoică, jalnică și ciudată (propriile sale cuvinte). Are un respect de sine inexistent, alimentat din plin de tatăl bețiv, vulgar, nebun și paranoic (care crede că-l pândesc gangsterii pe la geamuri, porniți să-i facă de petrecanie), stârnit, în principal, de traumele cu care a rămas din copilărie: o mamă care nu i-a dat niciodată atenție și care n-a făcut niciodată ceva bun și folositor pentru fiica sa.

Și iată cum se nasc criminalii în serie și cei care trag cu pușca în oameni la concerte, în grădinițe sau biserici. Sau cum prosperă psihologii și psihiatrii din pricina unor părinți care nu au niciodată suficient timp pentru copiii lor. Gata, plec să mă joc cu băiețelul meu.

Glumesc, plec mai târziu. Autoarea a imaginat un personaj căruia, de obicei, i-ai plânge de milă la câte defecte are. Bine, Eileen însăși are ceva la cap, asta n-o poate nega nimeni, și nu e de mirare că nu are niciun prieten și că nimeni n-ar îndrăzni să aibă o relație cu ea. Așa că vă imaginați bucuria ei atunci când o tipă trăsnet își face apariția la muncă, ba, mai mult, o și bagă în seamă. Și vrea să-și petreacă serile cu ea. Iar de aici pleacă de fapt povestea cea cu adevărat tragică, a cazului unuia dintre băiețeii din penitenciarul la care lucrează Eileen. Numai că autoarea mai avea un pic și termina cartea înainte să pornească și acțiunea. Până acolo, doar Eileen cea sumbră și deprimată.

• Plusuri

  Povestea lui Eileen este pur și simplu fascinantă, cu toată decrepitudinea ei. Autoarea așterne minuțios pe pagină micile întâmplări care ajută la caracterizarea personajului principal și reușește să surprindă printr-un final devastator. În plus, creează un tip de personaj care te duce imediat cu gândul la cei mai de seamă criminali în serie pe care i-a oferit umanitatea. Și culmea este că ajungi, parțial, să-i înțelegi.

• Minusuri

  Cred că e cea mai deprimantă carte pe care am citit-o în ultimii ani. Cu toate că am aflat cauzele pentru care a ajuns în halul în care este acum, pentru Eileen n-am putut simți nici un pic de simpatie de-a lungul poveștii. Probabil că eu sunt de vină, nu știu ce să zic, însă cei care vor citi cartea vor putea să tragă și ei niște concluzii. Este o chestie de gusturi până la urmă.

• Recomandari

  Celor care au citit Oliver Twist în copilărie și vor să vadă cum a evoluat povestea copiilor oropsiți de soartă. Eileen chiar seamănă cu ceea ce-ar fi ajuns Oliver Twist pe la douăzeci și ceva de ani dacă ar fi trăit în zilele noastre și ar fi fost fată. Recomandat, poate, și celor care vor să găsească o explicație pentru cum ajung criminali în serie oamenii aparent obișnuiți.