Titlu: Micuţele doamne
Autor: Louisa May Alcott
Rating:
Editura: Corint Junior
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Diana Maria Morgan
Numar pagini: 262
ISBN: 978-973-128-474-3

Cum să descriu cât mai bine cartea Micuţele doamne? Cred că cel mai bine poate fi descrisă prin cuvintele „inocenţă”, „eleganţă” şi „moralitate”. Pentru mine, a ieşit în evidenţă mai mult latura etică a scriiturii. Cele patru surori, Meg, Jo, Beth şi Amy, sub îndrumarea permanentă a mamei lor, vor creşte şi se vor maturiza, pentru a deveni fiinţe bune, calme, afectuoase. Nişte mici doamne, asemenea mamei lor, doamna March, model de înţelepciune şi răbdare.

Cumpără titlul în engleză

Cartea poate fi văzută şi ca o dramă, deoarece prezintă viaţa a patru fete adolescente, nevoite să se descurce fără tată, şi a mamei lor, femeie singură, pusă în situaţia de a ţine loc şi de bărbat în casă. Tatăl fetelor era plecat la război, astfel că tot greul trebuia dus tot de partea feminină. O sarcină cu atât mai dificilă, pe fundalul sărăciei existente în familie. Dar poate tocmai de aceea, personajele simpaticului roman vor fi mai conştiente de lucrurile cu adevărat valoroase din viaţa lor: faptul că se au unele pe altele, că sunt sănătoase şi că ştiu să se bucure de viaţă. Pauperitatea nu le împiedică să fie unite, să se iubească şi să pună mai multă valoare pe bogăţia sufletească decât pe cea materială.

Cartea ar părea scrisă pentru copii, deşi cei mai mulţi o descoperă abia acum, la maturitate. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu, şi mi s-a părut parţial frumoasă, parţial ireal de inocentă şi parţial inaplicabilă la lumea zilelor noastre. Delicateţea sufletească a personajelor din carte devine atât de livrească raportată la personajele care ne înconjoară în viaţa de zi cu zi. Ca să vă faceţi o idee, gândiţi-vă câte femei pe care le cunoaşteţi pot fi considerate cu adevărat nişte „doamne”.

În carte, nu acţiunea este cea memorabilă, ci personajele. Cele patru fete, deşi surori, sunt extrem de diferite, cu personalităţi şi caractere uneori total opuse.

Probabil cel mai remarcabil personaj din carte este băieţoasa Jo, care mi-a adus aminte de Olguţa din „La Medeleni” a lui Teodoreanu. Jo se simte în largul ei între băieţi, dar nu va şti cum să iubească unul. Ea este o combinaţie ideală între afectivitatea feminină şi loialitatea tipic masculină, va şti să ajute şi să fie un sprijin pentru cei care au nevoie de asta, dar nu va fi capabilă să primească la rândul ei iubire.

Meg este cea mai mare dintre surori, cu o înţelepciune apropiată de cea a mamei sale. Va da dovadă de cele mai multe ori de o bunătate ieşită din comun şi de o maturitate care o va ghida în toate acţiunile ei. Greu de înţeles pentru mine de ce atât de multă modestie, încât la un moment dat a simţit nevoia să îşi ceară scuze fiindcă a purtat o rochie luxoasă şi îndrăzneaţă în locul celei ponosite pe care o avea de mult timp.

În schimb, Amy va fi tipul de femeie încântată de ideea de lux. Pentru ea, sărăcia în care trăieşte este o problemă şi o povară care nu o lasă să fie fericită. Trebuie însă apreciată răbdarea cu care acceptă situaţia existentă, cu toate că se întristează atunci când vede că alte fete trăiesc vieţi îndestulate şi, implicit, nu se confruntă cu problemele ei.

Beth este cea mai timidă şi mai sensibilă dintre surori. Cu toate că în carte, acest lucru este prezentat ca o adevărată virtute, hipersensibilitatea ei poate ascunde de fapt şi o slăbiciune fizică şi o predispoziţie spre boli. Ceea ce din păcate se va şi întâmpla...

• Plusuri

  O carte sensibilă şi o poveste frumoasă.

• Recomandari

  Tuturor celor care încă mai au suflet de copil şi care consideră că niciodată nu e prea târziu să citească astfel de poveşti.