Patrimoniul omenirii
Scris de Gabriel Adrian Mirea • 31 March 2008 • in categoria Comedie/Satira
0Autor: Nicolas Beaujon
Rating:
Editura: Humanitas
Micul roman al lui Nicolas Beaujon este un pseudojurnal uşor hilar al lui Slimane Raoul care se visează chitarist de succes şi ajunge paznic la un muzeu parizian. Post pentru care - culmea! - există o concurenţă acerbă, mulţi tineri dorindu-şi o slujbă de stat jos. Problema mare a acestui loc de muncă este plictiseala, paza aceloraşi exponate, suita de replici standard pe care angajatul le emite şi care constau fie dintr-o serie de negaţii: Nu puneţi mâna! Nu atingeţi! Nu e voie!, fie dintr-un şir de fraze de îndrumare - Ca să ajungeţi la toaletă, la sală, la etajul, la ieşire o luaţi pe-acolo şi pe-acolo!
În aceste condiţii, omul devenit stană de piatră cu câteva zeci de replici îşi reface sinele social prin bârfă, în primul rând. Orice întâmplare neînsemnată a vreunuia dintre angajaţi se răspândeşte imediat în toată instituţia. Din cauza acestei gândiri a amănuntului, până şi cei din sindicat fac grevă pentru motive puerile - de pildă să obţină dreptul la încă o pauză, deşi fiecare angajat îşi putea lua oricâte dorea. O altă formă de regăsire umană este paradoxal viciul, mai precis drogurile. Unul dintre şefi este dealer, printre consumatori este o supraveghetoare făţoasă, Pascale, care nu refuză sexual pe nimeni dintre angajaţi, este "mama răniţilor", mama lipsiţilor, iar protagonistul îşi tot ridică doza dorind să-şi menţină publicul imaginar într-o sală de concerte uriaşă.
Romanul este lizibil mai mult prin cheia sa comică. Este folosit un limbaj dublu, contradictoriu, pe de-o parte cel generat de convenţiile sociale, de serviciu, amabilitate, supunere, rigoare, etc., pe de alta un limbaj interior în care se aud instinctul, dispreţul, reveriile chitaristice ori de lux. În Raoul, manechinul viu din muzeu, se ascunde potenţialul proprietar al unui supersonic.
Exisă şi un quiproquo general. Toţi angajaţii muzeului visau de fapt să devină altceva - scenarişti, filosofi, fotografi, comici. Nimeni dintre ei nu învăţase pentru a ajunge paznic de rame şi vitrine. În această privinţă stau să mă gîndesc că există o mulţime de meserii de care şcoala se dezinteresează total, să zicem paznicul, vânzătorul, tipul de la cablu, casierul. În fond, meseria prezentată aici face parte dintre cele în care omul este redus în mod oficial la câteva zeci de răspunsuri. Este doar un emiţător de clişee. Abia bârfa îi dă posibilitatea valorificării cunoştinţelor din lumea înconjurătoare, ori fantezia, cum vedem la Raoul care fie atacă sexual, fie dezlănţuie furtuni de corzi a la Jimi Hendrix.
O luptă amuzantă se desfăşoară între paznici şi vizitatori. Chiar dacă par oneşti, vizitatorii încearcă să pună mâna numai pentru a testa viteza de reacţie a supraveghetorului. Au mentalitate de contribuabil: "Ia să văd eu dacă funcţionarul pe care-l îngraş ca pe-o căpuşă prin impozitul pe venit îşi merită salariul de nabab".
În altă parte, unul dintre personaje, Homere, se lăuda că avea frecvent relaţii amoroase cu vizitatoarele. Că erau multe dintre ele foarte ahotnice s-o facă într-un muzeu, eventual într-un loc cât mai expus pericolului de a veni cineva. Povestea respectivă a culminat cu vizita unui starlete XXX care i-a dezamăgit pe toţi paznicii care evident se aşteptau la mici isprăvi deocheate.
La final câteva cuvinte despre carte. Nu are nimic profund, aparţine genului chick-lit, amuzantă prin situaţiile încurcate ivite la fel de des ca în viaţă, dincolo de activitatea aparent statică, are capitole scurte în care este alternată povestirea cu stilul direct, interiorizat. Se remarcă tehnica modernă de scriere, schimbarea repetată de registre, consemnarea de texte neliterare: dialoguri, raporturi, afişe greviste, relatări televizuale. Este o carte care îndeamnă indirect să fii atent şi la supraveghetorul din muzeu, măcar cât la unul dintre exponate.
Scrisă de Gabriel Adrian Mirea
Categorie: Comedie/Satira | Autor: Nicolas Beaujon | Editura: Humanitas
Ovidiu Miron spune:
31 March 2008 | 1:31 pm
Patrimoniul omenirii este reprezentat in primul rand de gandurile si atitudinile noastre.
Asa tare se crede acel supraveghetor?:))
Ai facut o recenzie foarte buna, Gabi:).