Titlu: Opere cumplite: volumul unu
Autor: Florin Piersic Jr.
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 284
ISBN: 978-973-50-2503-8

Notorietatea lui Florin Piersic vine nu numai din statutul său de absolvent al UNATC şi de actor premiat, ci mai curând din apropierea faţă de publicul cititor la editorialelor sale din B-24-FUN, Max sau Eva. Cum Piersic Junior colaborează din 2006 cu diverse astfel de reviste, numărul editorialelor a sporit. Opere cumplite: volumul unu conţine o selecţie a respectivelor articole, precum şi o serie de texte inedite, cu un caracter mai personal.

Trecând peste autoironia prezentă în titlu, se poate spune că în ansamblul său volumul (care este foarte posibil să nu aibă nici un "volum doi" drept continuare) priveşte cu ochi critic societatea din ziua de azi. Descrierea este făcută într-un stil direct, fără regulile obişnuite ale grafiei, fără semne de punctuaţie uneori, fără cenzură.

O împărţire a textelor prezente aici în categorii este destul de dificilă. Stilul ales (mai degrabă un anti-stil), fiind flexibil, permite ca vocea din text să împrumute glasurile personajelor menite caricaturizării. Ceea ce şi se întâmplă de mai multe ori, exemple putând fi "definiţii explicite", "the copywriter" sau "cum o să fie". Mai urmează povestioarele despre personaje "de basm" sau ilustrări mai mult sau mai puţin tragice, ca în textul care deschide volumul, moartea lui casanova, şi stewardesa.

În raza criticii se găsesc o varietate de figuri, pornind de la neciopliţii de rând, incluşi în recentul Atlas de mitocănie urbană, şi ajungând până la persoane publice, embleme ale culturii de plastic supradifuzate la televizor sau în reviste de consum. Visul îmbogăţirii peste noapte, ipocrizia la diferite scale, incultura, personajele de bani gata, şi alte figuri ale socialului cu care sigur fiecare s-a intersectat cel puţin o dată în viaţă sunt ilustrate aici. Evidenţierea se face printr-o radiografie uneori violentă, alteori seacă a mentalităţii "de bază" plasată într-o situaţie mai mult sau mai puţin firească. Arma aleasă în lupta împotriva lor este râsul, un râs sănătos, dar pe care cititorul îl va face cu colţul gurii puţin aplecat, precum cel al măştilor de la teatru. Părerea de rău vine din faptul că nu este numai meritul scriiturii pentru expunerea "vie" a personajelor. Cei ilustraţi aici cu siguranţă se plimbă fericiţi pe străzi, fără să se ştie incluşi în vreun volum, lucru ce accentuează caracterul "cumplit" al operelor.

Ceea ce ar trebui menţionat este că, cel puţin pentru mine, lectura mai multor editoriale succesiv devenise dificilă. Într-adevăr, se parcurg uşor datorită stilului minimalist, însă creează o mare aglomerare de imagini în cel care ţine cartea în mâini. Deşi sesizam ironia şi unele dintre ele îmi făceau o reală plăcere să le citesc, depăşind o anumită limită simţeam că linia dintre ironie şi exagerare poate fi foarte subţire în anumite condiţii, mai ales atunci când mintea ţi se suprasaturează de imaginile numite mai sus.

Ca volum ce îşi propune un experiment grafic, pe lângă lipsa majusculelor sau a regulilor obişnuite de grafie, critica este completată vizual şi de schiţele Ioanei Alexandra Diaconu, care punctează printr-o caricatură fiecare text în parte.

În ansamblu, cartea merită parcursă. Având în vedere subiectul ales, sunt foarte multe de spus şi, în timp, devine destul de greu să mai adaugi ceva nou. Operele cumplite o spun altfel. Singura problema ar fi aceea că, precum alte volume care atacă într-un fel sau altul societatea, se limitează doar la a ilustra unde se greşeşte, pe un ton care se vrea deasupra celor descrise, omiţând să ofere o soluţie. Şi parcă mi-e cam greu să cred că numai oameni precum cei dintre coperţi se plimbă pe străzile ţării.