Titlu: Onoarea pierdută a Katharinei Blum
Autor: Heinrich Boll
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Mariana Șora
Numar pagini: 156
ISBN: 973-50-0357-0

Obişnuiţi cu presa de scandal, luînd-o ca pe un fapt, nu ne-ar uimi povestirea lui Heinrich Boll, cum însuşi numeşte Onoarea pierdută a Katharinei Blum. Trecut prin al doilea război mondial, autorul marchează aici o temă - subtilitatea torturii, agresarea intimităţii. Cine pierde în raportul individ - societate? Trebuie ca individul să se sacrifice în numele binelui comun(aici, dorinţa de a şti)? Care e finalitatea actului justiţiar- jurnalistic de a aduce totul(şi puţin mai mult, prin exagerare) în faţa marelui public? Cam acestea sunt întrebările pe care le ridică micro - romanul lui Heinrich Boll, uimitor de actual, deşi publicat în 1974.

Tînăra Katharina, îndrăgostită de Ludwig Gatten, bandit, ucide un ziarist şi prin asta declanşează un complicat mecanism care o va distruge şi o va crea, prin şantaj, minciună, hărţuire. Cinismul naratorului îşi găseşte replica în cel al Katharinei, care dă declaraţiile pentru poliţie cu o serie de amănunte năucitoare, şi în cel al ziarului Jurnalul, autorul campaniei de presă, în mod vădit supradozată.

După ce devine personajul de pe prima pagină a Jurnalului, cu viaţa răstălmăcită, urmărită, interpretată (nici o clipă ochiul public nu se înduioşează), Katharina nu vorbeşte despre onoare, nu e nici victimă, nici criminal. E seacă, lipsită de orice justificare: presa şi-a atins scopul, Katharina nu îşi vrea viaţa înapoi. Să nu existe astfel nici un fel de mîntuire a societăţii subiectelor de scandal? Nu poţi spune că nu te fascinează atrocea credinţă a oamenilor în cuvîntul scris, în ziarist; tânăra Blum este un pretext pentru a sancţiona un mit: acel al mesagerului, mai corect spus, în cazul în care mesagerul îşi perverteşte rostul.

Altfel, onoarea pierdută, onoarea salvată e o ironie care ne priveşte pe toţi - scriitori sau cititori de jurnale.