Scris de Silviu Man • 28 April 2008 • in categoria Religie/Spiritualitate
0Autor: Stanislao Dziwisz
Rating: 
Editura: Rao
Dacă memoria nu mă înşeală, în Moştenirea creştină a Europei Al. Paleologu constată existenţa a trei împrejurări externe majore care au dus la prăbuşirea comunismului: publicarea Arhipelagului Gulag al lui Soljeniţân în Occident, declanşarea aşa-zisului război al stelelor de către Ronald Reagan şi activitatea neobosita a Papei Ioan Paul al II-lea. Numai efortul conjugat al unui factor să-i spunem cultural, cu unul politic şi unul altul, religios a putut duce la străpungerea Cortinei de Fier.
În cea mai mare parte din acest volum, Stanislao Dziwisz, cel care i-a fost secretar personal Papei Ioan Paul al II-lea, rememorează, pe un ton cuviincios, întâmplările majore din viaţa sa. Deşi arhicunoscute, gesturile majore ale Papei îşi păstrează un impresionant halou de forţă. Măsurate cu ocaua diplomaţiei şi a "strategiei pe termen lung", dar ferme, împodobite mereu de o cuceritoare omenie şi naturaleţe. Pe cât este de neclintit în privinţa comunismului ("Nu vor fi ei cei care să ne determine să ne revizuim conştiinţa, nu vor fi ei cei care să ne înveţe ce înseamnă patriotism"), pe atât de blând se arătă cu tinerele prostituate venite în audienţă, plângând, cerându-i iertare şi primindu-i binecuvântarea. În viata Papei, gesturile fraterne (precum întâlnirile cu Maica Tereza sau cu Mehmet Ali Agca, cel care încercase să-l ucidă şi care, în loc să-şi ceară iertare, se întreabă uluit: "De ce nu aţi murit?") se împletesc firesc cu cel de curaj - de la scrisoarea adresată lui Brejnev până la vizitele făcute în ţări ostile creştinismului.
Ceea ce deranjează însă la această carte-elogiu este un surprinzător uz de termeni nespecifici religiei creştine. Sigur, jurnalistul Svidercoschi poate fi scuzat atunci când, referitor la arestările din oraşul Radom (Polonia) din iunie 1976, unde a avut loc o grevă a muncitorilor (susţinută imediat de intelectuali, studenţi şi ţărani) şi la formarea KOR - comitet pentru apărarea muncitorilor arestaţi şi a familiilor lor, scrie: "Fondatorii comitetului erau de tendinţe diferite, catolici şi atei la un loc, ca dovadă că, în numele solidarităţii, al binelui comun (subl. mea, S.M.), începea să se treacă peste barierele ideologice şi peste vechile prejudecăţi". Dar este oarecum neaşteptat să vezi cum Stanislao Dziwisz pare a lăsa să se întrevadă că temeiul luptei creştine cu ateismul comunist erau... drepturile omului şi cum, la un moment, emite - apropo de homosexualitate - o părere care ar fi fost mult mai adecvată unui om de ştiinţă utilitarist şi cu picioarele pe pământ: "dacă nu sunt respectate legile naturale, se compromite viitorul speciei umane! "Stricăciunea" comisă se va plăti tragic mâine!".
La fel de nepotriviţi în acest context îmi păr şi termeni cu două tăişuri - precum "ecumenism" - sau bonti de-a dreptul pentru orice credincios - precum toleranţă. De exemplu, când se aduce vorba despre relaţia dintre Karol Wojtyla şi evrei, Don Stanislao evoca astfel climatul din localitatea natală Papei, Wadowice: "Într-o atmosferă cotidiană bazată pe amiciţie, pe stimă şi pe toleranta (subl. mea, S.M.), Karol Wojtyla a putut cunoste ebraismul din interior". Fără o detaşare de aceşti termeni confiscaţi de cei fanatici intru abolirea sentimentului religios, cred că va fi foarte greu o combatere serioasă a noilor ideologii secularizate.
S-ar mai putea remarcă în această înşiruire de cuvinte hazul involuntar (pentru că vine de la un om) şi totodată amar (pentru că omul face parte din ierarhia bisericească; asta dacă nu este vorba de vreo eroare de traducere - nu singura, căci în carte mai putem citi şi despre "Spiritul Sfânt" şi "Sfântul Paul") al "supunerii reciproce" între bărbat şi femeie, care mă duce cu gândul mai degrabă la luptele greco-romane decât la iubirea familială.
În ciuda acestor defecte, cititorul va găsi în această carte - accesibilă, departe de pretenţii hermeneutice - prilejul de face cunoştinţă cu un om care făcea mai mult decât să "îi protejeze pe tineri, pe intelectuali, pe profesorii universitari cărora le era interzis să frecventeze Biserică", să "se lupte în fiecare zi pentru supravieţuirea omului polonez şi a patriei sale" etc. Un om care nu şi-a bifat sarcinile morale impuse de funcţie, ci şi le-a împlinit cu strălucirea celui care se ştie menit unei sarcini divine.
Scrisă de Silviu Man
Categorie: Religie/Spiritualitate | Autor: Stanislao Dziwisz | Editura: RAO
hm, dupa scurta prezentare – cartea – trebuie sa fie buna si informativa. ma gandesc sa o citesc – dupa care – ar fi bine sa continu(u) cu domnul profesor elvetian hans küng .dansul ( proful) este un mare cunoscator al raposatului papal johannes-paul . in plus , este religionsphilosoph – adica – filozofeaza religia.
p.s. papa a fost foarte cool, doar tineretul a asteptat ceva mai mult de la el.
Emma, la care tineret te referi? Tineretul de astazi, sau tineretul de atunci? Pentru ca papa Ioan Paul al II-lea a luptat pentru a oferi un viitor tineretului in general; cei de atunci nu se puteau astepta la mai mult din partea dumnealui, cum nici cei din ziua de azi nu ar putea face, in mod normal, acest lucru, decat dintr-o acuta lipsa de recunostinta si cunoastere a activitatii domniei sale.
ps: conform DOOM 2, corect este , nu , normare intemeiata, din diverse motive.
avatare, tineretul de astazi .aaa, si conform do(o)m-ului din preajma mea ma voi corecta. doar daca ma rogi frumos. altminteri, iti voi ignora arogantissim post-scriptuuuum dascalitor . oooops, o fi bine ?
si inca ceva monsiu : poate explici pe intelesul meu nitel subintelectual – de ce parasesc enoriasi(i) si evlaviosi(i) catolicismul in directie opusa . adica – spre evanghelism ? iar daca esti la fel de capabil – argumentezi si fenomenul latino-american – deci- saracia lucie si acel val de proteste impotriva catolicismului- adica – deziluzia pe care o traiesc acei catolici? dar ar mai fi inca o chestiune cu putina “semnificatie” – explozia de aids in lumea a treia – unde biserica catolica se opune intrebuintari condomunlui pentru protectie impotriva virusului. si apoi, ar fi desigur avortul, suprapopularea , cazul fetitei de 9 ani din america latina – care a ramas insarcinata de tatal vitreg -iar- vaticanul a protestat cu vehementa initiativei internationale de a salva “copila” … puncte,puncte,puncte… deci, subliniez , papa johannes – paul a fost cool ! ok ? restul tre` sa cetesti si prin alte parti.
Voi trata toate intrebarile tale ca pe o singura problema, anume conflictul dintre pozitia Bisericii (reprezentata in cazul de fata de Ioan Paul al II-lea) si modernism. Evident, nu voi face decat o prezentare sumara a ceea ce reprezinta contradictia dintre religie (catolicism, aici) si realitatea timpurilor noastre. Tu ceri raspunsuri la intrebari mult prea complexe, raspunsuri pe care eu nu ti le pot da (pot, in cel mai bun caz, sa le speculez). Religia a fost intotdeauna o problema a firii umane, a fost mereu in contradictie cu realitatea prezenta, dar niciodata inteleasa pe deplin (lucru imposibil, de altfel). Biserica a condamnat intodeauna actiunile umane imorale, contradictorii valorilor promovate prin invatatura crestina. Or, multe dintre aceste actiuni (manifestari, fapte, mentalitati) sunt in zilele noastre normale (!), puse sub egida drepturilor omului. Condamnandu-le, Biserica ingradeste aceste drepturi, intrand astfel in conflict cu omul contemporan (modern, liber – libertin, eretic). Papa Ioan Paul al II-lea a criticat atat comunismul (totalitarismul), cat si capitalismul (atitudinea libertina), a luptat pentru drepturile omului, dar a si incercat limitarea acestora – lucru normal, prea multa libertate duce la imoralitate, erezie si ateism. Biserica cere cumpatare, iar omul contemporan cere libertate nemarginita. Conflict.
Papa Ioan Paul al II-lea nu a fost de acord cu utilizarea prezervativului – atitudine normala pentru un om al Bisericii. Pentru ce are nevoie credinciosul om catolic de prezervativ, daca, asa cum este firesc, nu-si inseala sotia (sotul) si traieste in puritate? In plus, Dumnezeu vegheaza asupra lui. IP al II-lea a condamnat de asemenea tot ce este impotriva firii – pozitia fireasca a Bisericii in astfel de probleme.
Actiunile lui IP al II-lea au fost criticate din doua parti: de catre cei care erau nemultumiti de limitarea drepturilor omului si de pozitia conservatoare a Bisericii, dar si de catre cei nemultumiti din cauza, culmea, acordarii de prea multa libertate, concesiilor facute de Vatican si care dau avant ereziei si imoralitatii. Nemultumiti vor fi intotdeauna, mai ales in probleme de religie; altfel nu ar mai avea loc convertiri intr-o parte sau in alta.
Imi pare rau daca ti s-a parut arogant post scriptum-ul meu. Arogant precum comentariile si intrebarile tale, menite sa ma “puna la punct”. Nu are rost sa dezvoltam subiectul aici, “la intrebari complexe nu pot exista decat raspunsuri complexe” (dupa cum ar spune un mare invatat antic), putem continua prin e-mail (este usor sa faci rost de emailul meu). Nu te voi ruga frumos sa iei in considerare corectarea nevinovata facuta de mine, nu ma deranjeaza ca folosesti forma veche, la fel cum nu ma deranjeaza nici frazele tale lipsite, mai mult sau mai putin, de coerenta.
offtopic, @Avatare: conform DOOM (atat prima editie, cat si cea din 2006), forma corecta este înşală, nu înşeală.
discutiile de genul asta nu vor duce niciodata nicaieri, pentru ca cei cu adevarat religiosi nu vor renunta la principiile religioase, iar cei nereligiosi nu vor deveni brusc credinciosi convinsi. dar totusi…
“lucru normal, prea multa libertate duce la imoralitate, erezie si ateism” – de ce este ateismul pe picior de egalitate cu imoralitatea? cred ca suntem toti oameni inteligenti aici si nu mai e nevoie sa spun ca un si un ateu poate fi la fel de moral (daca nu si mai moral) decat un credincios.
“Pentru ce are nevoie credinciosul om catolic de prezervativ, daca, asa cum este firesc, nu-si inseala sotia (sotul) si traieste in puritate?” pai, ca sa nu faca 10 plozi pe care nu are cu ce sa ii creasca, de exemplu? sau ar trebui sa faca sex de 2 ori in viata, ca sa aiba aia 2 copii care-s cifra medie?
Putine cuvinte nu pot oferi raspunsuri multe. Niciunul dintre cei trei termeni (imoralitate, erezie si ateism) nu sunt pe picior de egalitate, dar constituie abateri la fel de grave de la invatatura adevarata (cea sustinuta de Vatican). Din nou risc sa nu ma fac inteles: precizez ca nu trebuie facuta o generalizare, ci doar privit prin “ochii” Bisericii Catolice (invatatura adevarata in viziunea lor). Eu sunt ortodox, de altfel, si nu pot sustine ca sunt un om religios. Am prezentat faptele printr-o empatie cu modul Bisericii Catolice de gandire.
In societate, ateismul nu ne intereseaza, erezia prea putin (eliminam tot ce tine de religie), doar imoralitatea deranjeaza. Pentru Biserica toate trei sunt deranjante.
“pai, ca sa nu faca 10 plozi pe care nu are cu ce sa ii creasca, de exemplu? sau ar trebui sa faca sex de 2 ori in viata, ca sa aiba aia 2 copii care-s cifra medie?”
Din nou pui problema prin prisma ratiunii. Eu vorbeam de religie si de modul in care vede Biserica aceasta problema. Anume: “Ferice de cel cu 10 plozi! I-a dat Domnului 10 slujitori, iar Domnul ii va binecuvanta”.
Ratiunea si religia nu pot functiona impreuna – cel putin nu in cazul acestei religii. Oricum, discutia a apucat-o pe un fagas gresit, era vorba de o recenzie a unei carti.
@Ela
Intr-adevar :). Punct lovit in plin.
@Jen,
contabilitatea ta nu tine cont de un detaliu esential, pe care toate religiile il afirma: fiecare copil vine pe lume cu norocul lui. Aritmetic ai dreptate, 10 copii vor beneficia de un aport de bunuri materiale inferior celor la care acced 2 copii in aceeasi situatie data. Numai ca NICIODATA cei 10 nu vor fi in situatia celor 2, poate doar in niste proiectii contabilicesti, nu in viata reala.
Si asta pentru ca in viata reala, aceea a misterelor, a neprevazutului si a Providentei, si nu in fantasmele construite pe hartie de gandirea contabila, ORI sunt 10 frati, ORI sunt 2. Traseul vietii este facut din optiuni care elimina alte optiuni. Daca ai 10 frati te poti gandi ca prostul cum ar fi fost sa ai 2, dar in nici un caz nu vei fi in situatia in care te gandesti altfel decat proiectiv. Si reciproc.
Exista o dimensiune imponderabila a vietii care e asasinata de gandirea contabila, care imparte paiele riguros la numarul de magari. Cine garanteaza ca decizia de a avea 2 copii nu este una care automat te condamna la saracie? Cine poate jura ca, facand copiii, Dumnezeu nu te va ajuta sa-i cresti? Dar daca bogatia e proportionala cu numarul copiilor? Cat de greu este sa devii bogat? Eu zic ca esti bogat daca ai tot ce-ti trebuie, si ceva pe deasupra. Cati dintre noi nu suntem de fapt bogati, dar visam la cai verzi pe pereti, si ne plangem fara sa stim cum arata saracia?
@ Avatare,
nitel te contrazic. Zici ca ratiunea si religia nu pot functiona impreuna. De ce nu? Adica de unde conflictul asta? Religia foloseste enorm ratiunea, problema e cand ratiunii i se umfla ridichea si incepe sa se pretinda unica, de neinlocuit, si capabila sa dea explicatii fara rest.
Ratiunea are rostul ei, si ma tem ca fraze ca aceea scrisa de tine tind sa ascunda o tragedie: azi lumea nu mai cunoaste rutinele logicii, asa cum erau ele practicate de un bucher teolog medieval. De fapt, nici “ratiunea” nu mai este altceva in modernitate decat o adunatura de superstitii “valabile”, de genul aceleia larg raspandite, conform careia “ca sa faci un copil trebuie intai sa poti sa-i asiguri conditii”. Nimic mai fals.
Religia nu este irationala. Este ratiune + indicibil. Sau ratiune + inspiratie. Sau ratiune + mister. Este ratiune si inca ceva, superior fara doar si poate. Dar pentru ca o gloata de filozofarnici ai secolului XVII au facut din ratiune un idol, eu zic ca nu trebuie sa ne dezechilibram si sa facem din religie o chestie de buhuhu. Mai ales ca multe pot fi intelese daca utilizam in mod potrivit ratiunea.
avatare : m-am gandit sa iti acord putina atentie sau nu . ei bine, cu toate ca te gasesc un filfizon puderat si plictisitor – am zis : hai ! meriti un raspuns . nu uita : din start doresc sa ma disculp prin primul meu comentariu – pentru urmatorul . daca nu iti este clar , imprumuta monoclu` strabunicului si vei vedea ca defapt nu ai facut altceca decat sa provoci o debata inutila.
dupa cum este limpede de observat – in al tau “consistent” comentariu , tu , ai participat in mod pactiv la cursurile de limba romana respectiv gramatica . ai evitat in schimb – cele importante si esentiale seminare – care ar fi facut din tine un om cu o cultura generala substantiala . caci, daca ai avea bunavointa si ai calatori nitel in tempo si trecut pana aproximativ anii 1.200 – temelia vaticanului – ai realiza ca – aceste “perioade vremelnice” – sunt nu numai foarte serioase prin substanta – ci – sunt chiar nevinovate raportandu-le la acele secole de desfrau sub dominatia catolica . infernul dantenian – ar semnifica in zilele noastre- un soi – de parc de amuzament. nu doresc sa critic religia – doar acele valori “morale” – legatura etica si socio-culturala lipseste la tine prin argumente si facte. ma intelegi domnia ta? este inacceptabil sa te prezinti in linia I – fara sa amintesti – “nitzcavai” oribilitati ale religiei – precum homosexualitatea , pedofilia (de-a lungul sutelor de ani in catolicism )- nici macar nu amintesc inchizitia. pe de alta parte – a nu corela gravele probleme de astazi -la un optimum religios – este – spune juristul – a premedita “crima”. TU – provoci !
puteai sa te abti(i) – insa – doresti sa te eschivezi bisericos – belicos. religia este indispensabila in cultura noastra asa a fost dintotdeauna si se intelege ca este dorita in continuare – doar ca ea – trebuie inteleasa nu numai ca atare ci si practicata indulgent, cum se doreste a fi -adica- mai mult prin latura SPIRITUALA- fiind o componenta significanta a societatii -DAR in acelasi timp si cu sarcini de responsabilitate . acest lucru implica evident a lua in considerare necesitatile umane din acest secol si despre ceea ce vorbim pericolele. fostul profesor josef ratzinger – de la bonner universität – si actualul papa- incepe a intelege. faptul ca a fost peste ani confidentul lui johannes-paul -II-lea inseamna ca “suntem pesemne pe cale buna ” – caci – ceea ce i se reprosa lui carol W . incepe a se contura in speranta si optimism . in rest, toate cele trei monoteistische religionen – sunt de respectat …insaaaaa – trebuiesc adaptate la standardurile noastre de viata – fara a le elimina sau diminua valorile care le-au (ne-au ) pregnat . ar fi multe de spus , insa , acest lucru ar insemna sa politichizezi religia (ceea ce se intampla adesea )iar faptele sa ramana doar subiect de discutie in mod retoric. pe de alta parte pentru o lectura profesionala de d-oc-t-a …am facut indrumare spre prodesorul theolog si religionsphilosoph herr hans küng.
atat !!!
PS – ecce : ici pe colo greseli tastaturizante – ti le las pe seama ta -de corector versat.
– nu scriu necunoscutilor NEVER – din principiu` !
– daca nu esti capabil sa pricepi simplitati asternute pe “tzidula virtuala” – nu vei reusi sa intelegi niciodata- philosophie / theologie – philologie – unde se presupune a avea o gandire absrtracta. alles klar ?
– si nu uita : milioane de oameni- doresc a pricepe- asadar – indispensabila este comunicarea pe intelesul fiecaruia.
in final, am hotarat – ca am terminat cu tine. m-ar multumi – sa nu ma abordezi in viitor.
Recenzia mi s-a părut bună, în acelaşi stil frumos, caracteristic domnului Man (doar despre recenzie ar trebui sa comentam). Cel mai mult m-au încantat cuvintele lui Radu Iliescu – adevărat grăieşti domnule! :)
De mult mă sâcâie o chestiune (mai ales din cauza multelor discuţii “furibunde” de care abundă internetul şi nu numai)… vine o vreme când mă întreb: să zicem ca dă Bunul Dumnezeu şi ajung şi eu de vârsta bunicilor, CHIAR va conta atunci că am scris odată cu un i în loc de u, sau am pus prea multe ori prea puţine litere undeva, sau am pus un punct în plus ori în minus? Va ştirbi lucrul acesta mărunt felul în care eu voi interacţiona cu alţii. Mă va face mai bună?
De mai sus s-ar înţelege foarte uşor (mai ales dacă VREI) că eu susţin că regulile nu-şi au rostul. Nu, nici pe departe… Spun doar că ne cam legăm de fleacuri în zilele noastre cele foarte ocupate, cele moderne. Ne place să ne jignim, ne place să ne mândrim până peste măsură cu ale noastre cunoştinţe vaste. Şi până la urmă ce ştim?
Şi după câte o “cură” de astfel de conversaţii înverşunate întotdeauna mi se pare cât se poate de adevărat versetul “Fericiţi cei săraci cu duhul”.
Da, da ştiu şi replica: “Dacă nu-ţi convine, nu mai citi / nu te mai uita / etc”. Ziceam şi eu câte ceva, dacă tot se spun păreri ;)
@Monica Oana,
ce e rau din ce-am scris e de la mine, ce e bun e de la Dumnezeu.
huh ! cat cuget . cat spirit de observatie . cata dorinta nestapanita de a “ridica obiecti(i)” . dar ce noroc a avut omenirea ca -unul precum – herr albert einstein – care a fost un elev de o mediocritate crasa … a reusit sa scape de “cliseele eftine” – altminteri, ne-ar fi cazut teoria relativitati(i) perpendicular – in pioneza.
p.s. din nou : cat duh ! cat spirit !
@ Jen : cand spui “religia este intoleranta” (pe langa ca e o afirmatie atat de generala incat e greu sa ii inteleg sensul) atribui religiei (sau religiilor) o valoare pe care ele nu o au, pentru ca au un termen specific (cu mult mai cuprinzator, cum ar fi in crestinism : “ingaduinta”). Toleranta – ca termen laic – ma impiedica sa nu ii dau in cap celui de care nu imi place. Ingaduinta, in schimb, ma ajuta sa si inteleg din el ceea ce e de inteles (si prin asta sa dobandesc ceva din taina celui de langa mine) si in acelasi timp, sa identific o nerozie, o obscenitate sau o monstruozitate care se da dupa visinul “tolerantei” fluturand steguletul alb – (eventual cu tot cu “nu trage, dom Semaca sunt eu…”). Toleranta nu e decat o hiperpermisivitate (instrumentata ideologic) si prin asta exclude orice discernamant si judecata de valoare.
Copyright ©2011 Bookblog.ro
Jen spune:
28 April 2008 | 10:58 am
trecand peste aia cu toleranta “confiscata” (nu e confiscare, e pur si simplu realitatea: religia este foarte intoleranta), ce-are supunerea reciproca?! e de preferat supunerea femeii fata de barbat (aia pe care o promitem daca ne casatorim la biserica)? mda… traiasca standardele duble.