O călătorie spre Estul întunecat
Scris de Moisei Corina • 11 March 2024 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Christine Angot
Rating:

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Sînziana Cotoară
Numar pagini: 216
ISBN: 978-973-46-9581-2
Îmi vine foarte greu să adun cuvintele potrivite pentru a descrie volumul Călătorie în Est de Christine Angot, tradus la Editura Polirom, din simplu motiv că, de când am devenit mamă, unele subiecte mi se par de-a dreptul tabu.
Christine Angot este romancieră, dramaturgă și scenaristă franceză, născută sub numele de Pierrette Marie-Clotilde Schwartz pe 7 februarie 1959, în Châteauroux, Indre, Franța. Este recunoscută în mod special pentru romanul său din 1999, L'Inceste (Incest), care relatează o relație incestuoasă cu tatăl său, subiect care apare în mai multe dintre cărțile sale anterioare. Romanul este adesea asociat cu genul autoficțiunii, deși Angot însăși respinge acest termen. Opera ei a fost influentă în discuțiile despre trauma personală și limitele expresiei literare.
În romanul autobiografic Călătorie în Est, Christine Angot continuă să exploreze dimensiunea unei traume greu de imaginat: incestul comis de propriul său tată. Figura paternă, revenită în viața ei la vârsta de 10 ani, se transformă încet dintr-o binecuvântare într-o pedeapsă, dintr-o dorință ascunsă într-o constantă senzație de pericol.
Apariția acestui roman a stârnit foarte multe critici și polemici în rândul cititorilor, semn că autoarea a reușit să atingă niște puncte nevralgice. Printre cele mai frecvente reproșuri pe care i le-au imputat cititorii au fost: narațiunea monosilabică, abordarea naivă a istoriei și lipsa de verosimilitate.
Eu am citit cartea prin prisma scopului său pur terapeutic. Înțeleg că nu este o mostră de literatură mare și nu a fost scrisă pentru elogiul narativ și măiestria scriitoricească. Este aidoma unui jurnal scris pe fugă, pe genunchi, în timp ce trenul vieții trece în viteză pe lângă Christine, o femeie care s-a oprit din propria sa evoluție emoțională undeva în jurul vârstei de 10 ani.
Pe marginea felului monosilabic al narațiunii, înclin să cred că e mostra cea mai veridică a urmelor lăsate de aceste traume, or un copil abuzat nu poate ajunge dincolo de o anumită vârstă. El rămâne închis în acea fază a maltratării, un spațiu atemporal care îl îngheață. Psihologii spun că astfel copiii reușesc să-și păstreze mintea cât mai întreagă, anulând tot ce s-a întâmplat după întâlnirea cu abuzatorul.
Naivitatea de care este învinuită autoarea este încă o dovadă a felului cum mintea umană trăiește după abuz. Este un vid emoțional, abstract și lipsit, în mare parte, de sens. Imaginați-vă că citiți această cartea din perspectiva unui copil de doar 10 ani. Cum sună? Grafoman? Ideal?
Cel mai dur lucru pe care l-am surprins în lectura acestei cărți este prezența unei indiferențe crase. Indiferența unui tată care nu face altceva decât să-și satisfacă poftele infecte, indiferența unei mame care preferă să păstreze conexiunile cu fostul amant decât să vadă cât de afectată este propria sa fiică. Indiferența eroinei față de propriul său derapaj.
Călătorie în Est este o carte incomodă, o carte despre vulnerabilitate versus putere absolută, despre nevoia de a fi auzit și despre rateul parental în cele mai urâte forme ale sale.