Titlu: Salonul VIP/ Stockholm Delete
Autor: Jens Lapidus
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2016/2018
Traducere: Gabriella Eftimie/ Alexandra Fusoi
Numar pagini: 584/640
ISBN: 978-606-719-767-9/ 978-606-400-308-9

Priveam cu jind odată cum se strângeau teancurile de apariții în colecția Fiction Connection a editurii Trei, iar eu nu izbuteam să ajung și la ele, mai ales din motive financiare. Acum am ajuns la ele (bine, mai sunt destule pe care încă nu le am, nu le-am găsit, nu le-am citit), dar nu mai am timp să le citesc pe toate. Din socotelile mele, cred că în excelenta colecție au apărut până acum peste 450 de titluri. Una dintre primele cărți citite a fost, bineînțeles, primul volum al trilogiei originale Millennium a lui Stieg Larsson. Au urmat câteva dintre aparițiile nordic-noir scoase împreună cu Gazeta Sporturilor, iar restul e istorie. Acum, se poate spune că nu mai reușește să mă impresioneze nimic.

Dar vine Jens Lapidus și trântește o trilogie de toată frumusețea, care începe greu, are multe personaje, multe ramificații, multe flash-backuri cărora la început nu le ghicești rolul, dar care, când o ia la vale, dărâmă totul în cale. Stilul e unul cam arid, cam poticnit uneori, nițel cam sec pentru gusturile marilor amatori de stil (și mie mi s-a părut așa în primul volum, dar... revin ceva mai târziu cu niște păreri), dar e un stil care se potrivește ca o mănușă durității povești. Să nu vă așteptați la crime prea îngrozitoare, ori la ritualuri sadice, care să-ți facă părul măciucă în cap. Nicidecum, abia dacă apar niște crime, pasager, cât să justifice titlul de roman policier, însă imaginea de ansamblu, povestea ca întreg, este teribil de întunecată. Parcă picură decrepitudine, depravare, mizerie și fapte mârșave, sub spoiala unor firme de avocatură de top, ai căror șefi întorc banii cu lopata pe spatele unor avocați ce se spetesc muncind zi și noapte, fără să-și mai acorde răgaz și pentru viața personală.

Iar infractorii... Ei bine, infractorii sunt aleși pe sprânceană, în frunte cu fostul infractor sârb Najdan „Teddy” „Bjorne” Maksumic, pe vremuri un super-gangster care băgase spaima în toți nelegiuiții din Stockholm.

Dar să o luăm pe rând. Teddy, un suedez ce nu și-a uitat originea iugoslavă, a ispășit o condamnare de opt ani pentru răpirea unui individ. A avut un complice, însă doar el a fost condamnat, după ce a refuzat să-și toarne partenerul. Acum e un om liber, însă este un paria, căci nimeni nu mai vrea să aibă de-a face cu el. Și nici el nu mai vrea să aibă de-a face cu vechea sa lume plină de fărădelegi. Dar odinioară a fost cel mai bun. Iar firma Leijon, la care lucrează celălalt personaj principal al poveștii, Emelie Jansson, și-i dorește pe cei mai buni.

Un tânăr extrem de bogat, Philip Schale, este răpit. Iar Emelie, ajutată, de Teddy, primește sarcina să-l găsească. De ce tocmai ei? Cel dispărut face parte dintr-o familie extrem de bogată și de influentă, iar răpitorii au specificat că dacă se apropie poliția de caz, se va lăsa cu sânge. Așa că în scenă intră Teddy (convins cu greu, numai după ce-și dă seama că nimeni nu dorește să angajeze un fost condamnat, iar de infracțiuni, jafuri, crime sau răpiri nu mai dorește să se reapuce) și Emelie. O avocată și un fost deținut. Povestea-i tare încurcată, și devine și mai încurcată și mai tenebroasă pe măsură ce începe să ni se dezvăluie. Philip, răpitul, a fost o brută care viola și maltrata femei. Teddy s-a îndrăgostit de o gardiană din închisoare, care însă l-a părăsit după ce a început să sape în adâncurile cazului care a dus la condamnarea lui Teddy. Emelie ia medicamente care s-o mențină pe linia de plutire și nu are timp nici să mănânce. Bandele rivale din Stockholm își fac de cap. Răpitorii vor să-i facă mult rău celui pe care l-au răpit, pentru a-l pedepsi. Tatăl răpitului n-a fost nici el chiar ușă de biserică. Nici sora lui. Și nici nepotul lui Teddy nu poate sta departe de lumea infracțională.

Și așa ajungem la volumul doi. Aici e și mai groasă treaba. Trecutul începe să pășească în viața lui Teddy: aflăm mai multe despre infracțiunea care l-a dus la închisoare în urmă cu opt ani, și despre cel răpit de el atunci. Acesta s-a sinucis în urmă cu vreo patru ani. Era un mare jucător de poker, care însă s-a încurcat cu cine nu trebuia. Iar tipii aceia, pe care i-a călcat pe coadă, nu se jucau. Jucau ei poker, dar învârteau afaceri de alt calibru. Acum fiul sinucigașului, ajuns la rândul său băiat mare, este acuzat de crimă. A fost găsit între fiarele contorsionate ale unei mașini, inconștient, nu departe de casa în care a fost descoperit un cadavru desfigurat. Vina cade pe el, căci e amnezic și nu se poate apăra. Vrea însă ca avocată să-i fie Emelie. Și mai știe numele lui Teddy. Iar Teddy și Emelie încep iar cursa contra cronometru, pentru a găsi adevăratul făptaş.

Și uite așa, incendiind mașini, mâncând bătaie, dezgropându-și pușcoacele din pădure, șantajând, răpind, sechestrând, hărțuind oameni, înaintează anevoios prin hățișurile unei afaceri pe lângă care povestea din primul volum pare o simplă poveste liniară, cu cap, mijloc și coadă limpezi ca lumina zilei.

Povestea e grea și nu știi de unde să o apuci. Trecutul tumultos al lui Teddy și al lui Mats Emanuelsson, cel pe care l-a sechestrat în urmă cu opt ani, se întoarce cu forțe proaspete, mai aprig ca oricând. Se joacă în liga campionilor, ca să spun așa. Apare un computer pe care sunt stocate niște filmulețe cu minori în ipostaze pe care unii oameni extrem de bogați și de influenți nu le vor scoase la iveală. Pentru acel computer era să-și piardă viața Mats într-un incendiu care i-a devastat apartamentul, apoi i-a distrus căsnicia și l-a împins, în cele din urmă, la sinucidere. Nikola, nepotul lui Teddy, are de plătit o datorie către un alt gangster. Și nu poate face acest lucru decât aruncând în aer ușa seifului unui supermarket. Când este prins, o vrea ca avocată tot pe Emelie. Și tot așa, cale de șase sute și ceva de pagini.

Jens Lapidus a scris o poveste lungă și complicată ce se pare că se întinde cale de trei volume. La noi, deocamdată și din păcate, au apărut doar două. Cum nu pot aștepta trei sau patru ani ca să apară toate trei, le-am citit pe primele două. Sper să nu uit tot până apare și cel de-al patrulea, căci abia aștept să aflu ce se întâmplă mai departe cu Nikola, Teddy și Emelie. Căci vicleanul autor suedez a încheiat, parțial, să zicem, povestea, dar a lăsat la final un cliffhanger de toată frumusețea.

Seria trebuie recomandată oricărui amator de povești complicate, tenebroase și sumbre, cu un plus de savoare infracțională slavo-balcanică și niște analize ale mediului social suedez concentrat pe clasele medii și sărace (pentru care Lapidus a și fost lăudat în dese rânduri) absolut nemiloase.