(Ne)fericirea singurătății
Scris de Moisei Corina • 6 March 2023 • in categoria Psihologie/Sociologie
Autor: Aurora Liiceanu
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2022
Numar pagini: 178
ISBN: 978-973-46-8801-2
Una dintre marile probleme aferente prezentului este imaturitatea emoțională. Suntem din ce în ce mai vulnerabili în fața relațiilor cu un vădit caracter toxic, avem tot mai des nevoie de o validare în cuplu, iar aspirațiile de a ne identifica într-un cămin conjugal, de cele mai multe ori, reprezintă un pas clar spre pierderea Sinelui. De unde este această necesitate imperativă de a fi fericiți doar în cuplu? De ce am ajuns să stigmatizăm singurătatea, să o colorăm în cele mai tenebre culori? De ce nu putem învăța să ne acceptăm solitudinea?
Aceste întrebări mi s-au tot profilat prin minte în timp ce descopeream volumul Totdeauna singură. Nefericiri paralele de Aurora Liiceanu, apărută în seria sa de autor, la editura Polirom. Doctor în psihologie și autor de renume, Aurora Liiceanu creează un soi de studiu comparat între două figuri feminine, ale căror vieți se desfășoară la distanță de peste secol: Catherine Pozzi, fiica renumitului doctor Samuel – Jean Pozzi, și Claudia, o femeie anonimă. Ce ar putea avea în comun fiica unei somități din lumea medicală a secolului XIX și o femeie cu o căsnicie eșuată, care ia calea adulterului fizic și emoțional? Răspunsul la această meditație se ascunde în chiar titlul ales pentru această carte: ambele sunt extrem de singure.
După cum ne-a obișnuit în alte apariții editoriale, Aurora Liiceanu elucidează paradigmele unor probleme de ordin psihologic și social, trecându-le prin prisma unor filtre emoționale moderne, astfel încât concluziile nu întârzie să apară. Catherine Pozzi este o femeie care trăiește un soi de abandon emoțional față de vestitul său tată. Este nefericită într-o căsnicie aranjată, pare să aibă tot felul de atracții spre femei și bărbați deopotrivă, dar continuă să creadă în nevoia sa de libertate. La polul opus este Claudia, o femeie simplă, ușor anostă, care trece prin infidelitatea soțului și trădarea fiicei, se aventurează într-o relație amoroasă cu un fost coleg de școală și ajunge, ca în povești, să sufere după figura unui prinț fictiv.
În realitate, cele două istorii sunt o reflecție la indigo, trecută doar prin prisma anilor, deci aceleași concluzii, doar alte decoruri. Indiferent de secol, de tendințe, de idei și de viziuni, femeile, și o spun fără pic de sexism, încă își alimentează dorințele prin prezența unui bărbat alături de ele. Prizoniere ale conveniențelor, acestea se autobiciuiesc, se condamnă la ani de frământări și continuă să trăiască după gura lumii.
Meritul Aurorei Liiceanu în această carte rezidă în maniera cu care surpă castele de vise, scoate toate etichetele roz cu care ne deghizăm relațiile și arată cum putem fi emoțional dependenți, indiferent de statutul intelectual, social sau economic. Mi-au venit în minte cuvintele unui personaj dintr-un film de epocă: și bogații plâng. Doar că de această dată nici măcar intelectul, nici tenacitatea cu care ne mișcăm spre Olimpul succesului, nu ne pot garanta că vom fi fericiți.
Am găsit acest volum foarte clar și limpede scris, cu sinceritatea psihologului care observă și nu condamnă. Cartea în sine pare a fi o invitație spre meditație, spre a înțelege cât de dispuși suntem să rezistăm în fața tentațiilor amoroase. Dacă Catherine Pozzi admitea că poate fi singură și fericită, iar Claudia renunța la cătușele nefericirii alături de un soț care nu o mai iubește... Toate aceste dacă sunt despre felul în care putem și trebuie să învățăm că maturitatea emoțională, cu toate cele aferente ei, poate fi doar o decizie asumată și conștientă.