Manualul canibalului
Scris de Ioana Ristea • 5 March 2009 • in categoria Gastronomie
0Autor: Carlos Balmaceda
Rating:
Editura: Vellant
[Cumpără cartea]
Două imagini care să vă dea o idee despre ce să vă aşteptaţi de la acest roman: o tânără femeie voluptuoasă, goală, acoperită cu feluri de mâncare care mai de care mai gustoase, din care se înfruptă pe rând cinci convivi asiatici. Acum, amintiţi-vă, vă rog, că la crăpelniţele lor pantagruelice, romanii aveau "delicatul" obicei (pentru că le plăcea enorm de mult să mănânce) să vomite în găleţi special puse sub mese pentru a putea îngurgita cât mai mult. Cam aşa e şi la Balmaceda: treci de la extaz la agonie fără multe farafastâcuri, când ţi-e lumea mai dragă, când poftele te năpădesc, îmbătat de arome şi vrăjit de compoziţii.
"Când s-a înfruptat pentru prima dată din carne de om, şi aici vorbim de carnea propriei lui mame, César Lombroso nu avea mai mult de şapte luni de viaţă". Poate ţi-ai zis în mintea ta că nu ai fi vrut ca autorul să-ţi dezvăluie atât de repede canibalul. Te intrigă, totuşi, că e precoce şi are şi-un nume august. Dar nu e decât o momeală pentru că autorul va face o digresiune de o sută de pagini până ne va aduce din nou în compania atât de aşteptată. Aşteptată, pentru că, deşi canibalismul îţi repugnă, e o oroare care-ţi dă fiori, povestea e destul de bine construită încât să te facă să vrei s-ajungi cât mai repede la fragmentele monstruoase. Ca atunci când te uiţi la filme de groază pentru că-ţi place să-ţi fie frică.
Într-un interviu, Balmaceda spunea că arta culinară este o componentă esenţială a vieţii pentru că reflectă dorinţele şi tabuurile oamenilor, că "stomacul spune uneori mai mult decât capul. Felul în care mănânci reflectă cu acurateţe maniile şi fricile, viciile şi lipsurile, angoasele şi bucuriile, fobiile şi obsesiile, mizeriile şi virtuţile". Romanul spune povestea unei cărţi, un adevărat manual culinar care, timp de mai bine de o sută de ani, se plimbă din mână în mână, iar din dibăcia bucătarilor care i-au studiat filele, s-au născut reţete magistrale, veritabile mode gastronomice. Fundalul este asigurat de istoria sângeroasă a Argentinei, felul cum teroarea instaurată de diversele regimuri politice s-a împlântat adânc în realitatea socială şi cum sexul, corpul şi mâncarea sunt cele care oglindesc această violenţă.
Pe porţiuni, Carlos Balmaceda vădeşte un adevărat talent şi jonglează cu cuvintele, făcând trecerea de la formele cele mai pure ale plăcerii la macabru spontan, fără introduceri. Un exemplu ar fi acela al prezentării câtorva delicioase reţete, compusă din frunze de salvie, piper de Jamaica, (ia te uită!) felii subţiri (!) de carne de om, friptă în unt şi stropită cu un cocteil aromat din vin roşu, cimbru şi piper roz. Sau aluatul umplut cu carne tăiată cubuleţe mici din corpul hăcuit al nefericitului Rafael, bucăţele de ficat (tot ale lui) trufe albe şi sos de anghinare. Şi, la final, combinaţia suculentă din ultimele resturi ale lui Rafael, parfumate cu usturoi roz şi rozmarin, mâncare presărată din zbor cu puţin mărar, înainte de a fi trimisă la mese. Descrierea este făcută cu o lejeritate aproape ludică şi, aşa cum spune Balmaceda în roman, "nenorocirile trec neobservate din cauza limbajului".
César Lombroso, ultima mlădiţă de bucătar de geniu şi canibal, este un personaj ambiguu: nu-l vedem frământându-se, ci doar acţionând. Faptul că oferă carne de om unor copii orfani pentru că voia să recompenseze căldura cu care fusese înconjurat pe când se afla la centrul de copii este de o morbiditate înfiorătoare, iar singura lui scuză, aşa cum ne-o prezintă Balmaceda, este dată de soartă. Omul tânjeşte la carne de om pentru plăcerea posesiunii; César este interpretul-magician al Manualului de bucătărie din Mările Sudului şi, astfel, pentru el nu există niciun fel de limite. Finalul este sinistru şi evidenţiază faptul că, odată luat drumul violenţei, este imposibilă eliberarea. "Cum se întâmplă mereu după calamităţi, la locul faptei rămân numai victimele".
Scrisă de: Ioana Ristea
Categorie: Gastronomie | Autor: Carlos Balmaceda | Editura: VellantCiteste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Din recenzie, scarboasa carte! Nu cred ca as citi asa ceva.
-
Si totusi nu-i cam gresit etichetata cartea…? “Gastronomie” ne duce cu gandul prin alte parti, nicidecum la un roman.
-
O carte delicioasa, foarte bine scrisă. Genul usor noir, pentru mine, alaturat unei istorii reale tumultoase pe fondul unei povestiri de familie ce acopera trei, patru generatii. Retetele culinare deosebite ascund firea umana, surprinsa sub mai toate aspectele ei, voluptatea pasajelor erotice, superba dupa gustul meu, creioneaza un gen literar argentinian, in parte specific fierbintilor sud-americani.
Mihaela Butnaru spune:
7 March 2009 | 11:56 am
Un fel de gastronomie macabră, bucatar genial şi canibal :)