Titlu: Mica țară
Autor: Gaël Faye
Rating:
Editura: Pandora - M
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Lucia Vișinescu
Numar pagini: 176
ISBN: 978-606-978-073-2

Dacă ești dintr-o țară, dacă te-ai născut în ea, cum s-ar spune pe aici „fiu al locului”, o ai toată în ochi, în piele, în mâini, coama arborilor ei, carnea pământului, oasele pietrelor, sângele râurilor, cerul ei, mirosul, bărbații și femeile ei... – Jacques Roumain

Este greu să scrii cronici despre cărți triste. Este dificil să redai situații pe care, din fericire, nu le-ai trăit. Fața schimonosită a războiului, implacabilul său suflu de moarte, toate puse cap coadă se împletesc într-un spirit activ, distrugător, ca un lichid negru care absoarbe în porii săi viața. Dar chiar dacă nu suntem vizați de acest fenomen, decât din cărțile de istorie și prin televiziune, nu avem dreptul să ignorăm amploarea acestui fenomen. Iată de ce cartea lui Gaël Faye, Mica Țară m-a atins, mi-a dat chiar o durere surdă de cap, scoțându-mă din obișnuitele stări de siesta al unui om citadin.

Paradoxul acestei narațiuni este că ești purtat de-a lungul ei de mână cu un copil, un băiat care nu a părăsit încă zona acelei copilării confortabile și care se agață cu ultimele puteri de acea normalitate în care s-a născut. Alături de gașca sa, din așa zisa fundătură, observă cu o anumită doză de infantilitate cum țara sa se transformă într-o arenă a dezlănțuitei furii rasiale, a luptei între două clanuri tutsi și hutu, diferențele între ei rezumându-se la chestii fiziologice banale (nasuri și cefe diferite).

Gaël Faye a pus în alter ego-ul lui, Gabi, toată sinceritatea unui puști care pentru prima oară descoperă ororile unui continent sălbatic, unde mai funcționează legea talionului în toată splendoarea ei. Drama țării se împletește cu drama familiei eroului principal, cumva reliefând sau chiar amplificând emoțiile acestuia. El se vede pus în fața unor alegeri de ordin moral, prea timpuriu pentru anii săi. Plecarea mamei, moartea tatălui sunt doar câteva dintre loviturile de grație cu care viața îl izbește în plin, șifonându-i până și ultimele fărâme ale copilăriei, anulându-i acel minor drept de a fi fericit.

Câteva dintre scenele cărții sunt de pomină și fac o paralelă reușită între viața normală a unor copiii din Europa și a celor din Africa. Gabi cu prietenii săi merg la furat de mango (adie la furat de cireșe), tachinează o vecină habotnică și chiulesc de acasă pentru a merge la scăldat. Unica diferență este că în jurul lor a dispărut pacea. În absolut toate formele ei. Copiii, aidoma unor războinici, se înarmează și pleacă să își apere copilăria cu prețul propriilor vieți.

Este demnă de apreciere maniera în care autorul luptă cu subiecte incomode, evitând să pună accent pe probleme geopolitice, pe instabilitate sau pe substraturi istorice, ci dimpotrivă scoțând în față elegia umană, dramatismul și portretul victimelor, dar și al persecutorilor.

Toată lucrarea este un simbolism, o metaforă existențială, care delimitează nu obișnuitele concepte de bine și rău, ci merge dincolo de asta punctând lupta și febrilitatea, ca dimensiune în care orice om se poate afla la un moment aparte. O răspântie care delimitează stările și subliniază care sunt figuranții mari scene.

Un moment special pe care nu puteam să îl trec cu vederea este interacțiunea eroului cu cărțile, care la un moment dat se transformă într-o cale de ieșire:
- O carte ne poate schimba?
- Bineînțeles, o carte te poate schimba! Ba chiar îți poate schimba viața. Ca o dragoste la prima vedere. Și n-ai de unde să știi când o să aibă loc întâlnirea. Trebuie să fii atent, sunt ca niște duhuri adormite.

Punctele forte ale lecturii sunt reprezentate de limbajul alegoric, personajele foarte interesante, care au un caracter special și decorul bine descris. Această carte este un must-read, pentru că vă poate stârni emoții nebănuite și sentimente contradictorii.