Titlu: Mândrie și prejudecată
Autor: Jane Austen
Rating:
Editura: Adevărul Holding
Anul aparitiei: 2004
Traducere: Corina Ungureanu
Numar pagini: 414
ISBN: 978-973-1999-69-2

(ediţia în limba engleză)

Între etichete şi orgolii

. . . I could easily forgive HIS pride, if he had not mortified MINE.

Zilele trecute mi-am amintit de una dintre autoarele mele preferate, o clasică, Jane Austen. Scriitoare ce a trăit în perioada premergătoare victorianismului, a reuşit să creeze o critică subtilă la adresa mecanismelor societăţii britanice, luând în derâdere însăşi baza relaţiilor sociale-eticheta şi rangul ierarhic. De altfel, o romantică pe cât îi permitea spiritul epocii, Jane Austen a îmbinat cu eleganţă acutul simţ critic şi observaţia fină, pentru a contura personaje cu un caracter puternic, pe care le-a aşezat în relaţii de opoziţie. E vorba, în special, despre celebrul cuplu: Elizabeth Bennet şi Mr. Darcy sau arhetipul dragostei care se naşte din ură.

Mândrie şi prejudecată este o poveste care, dincolo de idealul dragostei pentru dragoste, aduce în discuţie condiţia femeii într-o societate masculină prin excelenţă, căsătoria de convenienţă şi incapacitatea de a trece graniţele unor clase sociale prestabilite prin naştere şi etichetă. O absurditate pentru zilele noastre, dar realitatea cotidiană pentru acel timp istoric, eticheta dicta modul in care se construiau relaţiile, ba chiar putea fi atât de rigidă încât să distrugă vieţi - a nu se uita modul în care reacţionează Elizabeth când află de fuga Lydiei cu Mr. Wickham sau chiar faptele istorice care amintesc de moartea unor regi din cauza acestor reguli stricte de comportare.

Jane Austen reuşeşte să reproducă fidel mentalitatea vremii, dar, se aventurează în a descrie ceva mai mult"încălcarea etichetei, fapt reprobabil atunci, comportament încurajat de postmodernism. Astfel, dincolo de barierele de rang şi avere, Mr. Darcy se lasă vrăjit trup şi suflet de Lizzy, o femeie cu mult prea mult spirit critic decât i-ar fi fost permis. Dar în calea etichetei se interpune un alt concept (stereotip pentru definirea britanicilor, de altfel), orgoliul.

Un concept atât de greu de încadrat, şi totuşi atât de recurent în comportamentul uman, orgoliul devine principalul obstacol în clarificarea situaţiilor, iar etichetarea îşi face apariţia din primele secunde pentru cele două personaje principale. Este interesant de observat modul în care este transpusă în numeroasele ecranizări această etichetare, ca joc de priviri şi orbiri. În fapt, orgoliul este cel care alimentează firul epic şi care, asemeni bulgărelui de zăpadă, impulsionează şi redresează fiecare situaţie tensionată, pentru a o revigora în momentul in care ne-am fi aşteptat la un deznodământ. Din acest orgoliu se nasc prejudecăţile, iar privirile rămân la un nivel superficial, nereuşind să descifreze adevărul până în ultimul moment, când totul părea aproape pierdut"

O teorie filosofică a curentului personalismului afirmă, însă, că dragostea este singurul mod în care putem transcende propria subiectivitate pentru a cunoaşte subiectivitatea unui altul, pentru că este un sentiment lucid in extenso. Această teorie se aplică foarte bine poveştii în cauză, pentru că numai în momentul îndrăgostirii, care ar trebuie să fie un moment de orbire, protagoniştii deschid larg ochii şi reuşesc să depăşească propria subiectivitate (marcată de egoism, orgoliu şi prejudecăţi) pentru a cunoaşte adevărata natură a celuilalt. Elizabeth şi Darcy se lovesc de propria ingnoranţă şi sunt înfrânţi cu armele lor"metafora, poate, a ignoranţei generale ce alimentează eticheta societăţii victoriene. Bineînţeles, soluţia dată de Jane Austen este una romantică, iar "happy ending-ul" îşi trăieşte triumful, tocmai pentru că este inexistent în realitatea epocii.

Mândrie şi prejudecată este o adevarată demonstraţie de orbire şi regăsire a privirii, tehnică potenţată de sciziunea dintre limbajul sobru, formal, pe care personajele sunt obligate să îl adopte în toate interacţiunile sociale şi mascarea sentimentelor profunde pe care le trăiesc, trădate doar de schimburile subtile de priviri. Ecranizările, de altfel, mizează pe acest joc al simetriilor spaţiale, încadrate de priviri superficiale şi priviri pătrunzătoare, capabile să judece sau să se lase judecate.

Jane Austen devine, prin acest roman, o avangardistă în vremurile sale, cu o mentalitate modernă, care, deşi respectă regulile scriiturii victoriene, transmite idei progresiste, în încercarea de a demitiza realitatea - de altfel, toate romanele sale au un final fericit, probabil în contrast cu viaţa sa şi a majorităţii femeilor din perioada aceea.