Titlu: Nenorocirea secolului
Autor: Alain Besançon
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Mona Antohi
Numar pagini: 139
ISBN: 978-973-50-5858-6

Eu vin dintr-un spațiu geografic în care mai mereu am avut de ales între două rele, între un rău mai mic și unul mai mare, iată de ce sufăr cumva de o disonanță în raport cu comparația existentă între două fenomene negative care ar avea efect asupra societății în care viețuiesc. Fie că este vorba de politicieni sau poate despre fenomenele de ordin economic, țara din care mă trag este mereu la mijlocul balanței. Prin urmare, volumul Nenorocirea secolului semnat de renumitul cercetător, politolog și istoric francez, Alain Besançon nu are o factură străină pentru mine. Purtând o valoare simbolică a comparației, cartea dezvăluie un subiect pe cât de sensibil, pe atât de relevant pentru împătimiții de istorie, și anume raportul dintre efectele distructive ale nazismului și comunismului.

Eseul, căci anume astfel aș poziționa micul tratat, abordează prin prisma elementelor analitice tema celor două mari ideologii care au schimbat fața Europei. Înlănțuit în lupta celor două mari puteri, bătrânul continent a acceptat cumva tacit valul ideologic pe care l-au propagat, l-au vociferat agresiv Lenin și Stalin. Alain Besançon vorbește despre natura cumva ambiguă a pârghiilor cu care au acționat cele două fenomene:

„Secretul nazist privind distrugerea evreilor din Europa este un secret ”simplu”, obținut prin mijloace clasice: izolarea centrelor de exterminare, uciderea periodică a executanților aleși dintre victime, jurământul care-i lega pe exterminatori, efectivul lor relativ restrâns. Secretul bolșevic e mai complex. Cuprindea și el o parte simplă, clasică, de natură militară și polițienească. Dar acest nucleu era protejat de o ceață ideologică extrem de deasă care făcea ca, până și atunci când secretul referitor la operațiuni de distrugere era deconspirat, scurgerea de informație să fie acoperită de o voință de incredulitate generală, iar zidul etanș să se reconstituie ceva mai încolo.”

Am avut persistenta senzație de-a lungul întregii lecturi că am de a face cu un soi de tribunal, în care martoră e omenirea, iar autorul își arogă cumva competența justiției oarbe, punând pe cântar relele celor două regimuri. Chiar dacă unele pasaje au fost inspirate de un veritabil calcul matematic (număr de victime, număr de centre de exterminare), altele au fost incisive la nivel de percepție morală, trezind cumva multe semne de întrebare în mintea mea. De exemplu următorul pasaj în care autorul abstractizează asupra formei de percepere a morții în cele două dimensiuni ideologice:

„Maniera de ucidere nu este un criteriu de evaluare. Trebuie să rezistăm tentației de a considera o moarte mai atroce în sine decât alta; nici una nu poate fi privită de aproape. Nimeni nu poate ști ce simțea un copil care inhala gazul Zyklon B sau care murea de foame într-o izbă ucraineană. Câtă vreme oamenii erau uciși în absența oricărei justiții, trebuie să admitem că au pierit cu toții într-un mod oribil, atât unii cât și alții, fiindcă erau nevinovați. Numai când intervine justiția ne putem imagina că anumite execuții sunt mai onorabile – sabia, de pildă, față de funia spânzurătorii. Însă cum exterminările secolului au fost străine ideii de onoare, este imposibil și indecent să clasificăm supliciile”. Se observă așadar maniera echidistantă cu care cercetătorul abordează problema, transferând cumva moralitatea subiectului într-o dimensiune foarte fină, aproape fragilă. Cu toate acestea, vocea naratorului este tranșantă, trăgând concluzii pertinente și renunțând cumva la complezența autorului care ascunde sub preș temele incomode, prin urmare tot demersul științific menține substratul academic și imparțialitatea necesară pentru o vocație analitică universală. Așadar, avem în față un volum istoric, filosofic, de înalt calibru, în care sunt însumate toate comparațiile adecvate între două molimi care au transformat extrem fața politică a umanității, transformându-ne în niște copii înfricoșați ai istoriei.

Alain Besançon este o voce profesionistă, antrenantă, care reușește să capteze atenția cititorului, punându-i în față niște planuri analitice ample, trecând natural de la dimensiunea istorică la cea umană, de la axa valorică la metodologie științifică pură. Volumul prezent face parte dintr-o colecție pe care am îndrăgit-o de la primul volum și pe care o consider esențială pentru cultura generală a oricărui tânăr. Este vorba de colecția 12 cărți despre lumea în care trăim, apărută la editura Humanitas și îngrijită de Gabriel Liiceanu.

• Plusuri

  Este o scriere dinamică, detaliată, dar fără gram de habotnicism.
  Dezvoltă un subiect sensibil, despre care puțini s-au încumetat să scrie.
  Este pertinent pentru înțelegerea efectelor moderne asupra formării identității naționale, în cazul țărilor afectate de comunism sau nazism.
  Este un exemplu de lucrare eseistică, fundamentată exclusiv pe elemente științifice, fără subiectivism sau romanțare inutilă.