Legea visătorului – un omagiu adus lui Fellini într-o narațiune fantasmagorică
Scris de Moisei Corina • 10 October 2022 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Daniel Pennac
Rating:

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Daniel Pennac
Numar pagini: 174
ISBN: 9789734690381
Cum ar fi dacă am începe să visăm cu ochii deschiși? Dacă ne-am permite luxurianta senzație de ușurime, de deconectare de la lumea dură din jurul nostru? Am fi oare în stare de un act al creației mai puternic? Sau ne-am trăi rutina cu sfințenia salvatoare pe care ne-o oferă? Iată niște întrebări incerte născute în mintea mea după finalizarea romanului Legea visătorului a scriitorului Daniel Pennac, pe numele său complet Daniel Pennacchioni.
O să încep această cronică prin a vă spune că acest roman este de o stranietate și de o cursivitate cum rareori mi-a fost dat să întâlnesc. Deși, dacă e să chibzuiesc, pare a fi un soi de carte care definește stilul francez, în deplinătatea asumării acestuia. Avem un personaj fără nume, care simte că e scriitor încă de pe la 10 ani și a cărui talent este visarea. Acesta are un prieten, Louis, și câteva zeci de istorii care la prima vedere par reale, dar care stârnesc dubii firești cititorului. Acest copil sau adult este atașat spiritual de figura lui Federico Fellini, și el un mare visător. Deși puntea anilor se întinde între narator și renumitul regizor care a revoluționat arta cinematografică, cei dor par să se contopească, găsindu-și puncte de intersecție.
Pennac ne poartă prin ceea ce se numește narațiune vizionară, o îmbinare de realism și magic, unde fiecare scenă sau acțiune este o reflecție a meditării. Legea visătorului este ambiguă pentru un cititor care nu a mai călătorit prin hrubele literaturii franceze contemporane, or autorii din acest spațiu geografic par să se dedea unor jonglerii de misticism și simbolistică onirică.
În plus, este și o carte foarte elegantă, care pare să aducă un omagiu regizorului care a îmbinat fantasticul și barocul, oferindu-ne un altfel de film, ca un portal spre o altă dimensiune.
Visurile naratorului din Legea visătorului sunt extrem de cinematografice, fapt care explică subiectul cărții și liniile secundare ale povestirii. Ar fi fost absolut imposibil să vorbești despre Fellini fără a-ți transpune gândurile în imagini plastice, desprinse parcă dintr-o rolă de film.
Pe de altă parte, fiecare vis, viziune sau meditație face o trecere rapidă, consecventă între fazele naratorului. Copilăria trece într-un picaj care ajunge direct într-un punct al îmbătrânirii, iar copilul – povestitor ajunge bunicul – povestitor. Suntem martori ai unei evoluții fulminante, care poate că este reală sau poate că nu.
Nimic la Pennac nu pare să fie univoc. Cititorul este purtat, ademenit, intrigat, de parcă am avea în față un scenariu de film, ceea ce clar dă cărții o natură foarte inedită. Am găsit-o șarmantă, caldă, optimistă, ca un soi de îndemn din a nu mă opri să visez, pentru că asta ne e salvarea. De ce sunt absolut sigură e că acest volum merită citit cu deschidere față de imagine, poate să nu te prindă de la prima filă, dar o va face de-a lungul dezvăluirii narațiunii. Este ceea ce se poate chema o carte tripartită, o carte în care naraţiunea se deschide din trei dimensiuni: trecut, prezent și viitor. Firul roșu al acestor trei segmente este visarea ca formă de creație și inspirație.