bookblog.ro

La ce foloseşte creierul?

Scris de • 18 December 2013 • in categoria

Titlu: Mintea ca întâmplare
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 332
ISBN: 978-973-111-349-4
Cumpara cartea

Trăieşti. Ai vise, speranţe, supărări. Iubeşti, suferi, te bucuri, te întristezi. Totul este real, autentic. Şi apare un neurocercetător care-ţi explică cum stă treaba cu tot ce e uman.

David J. Linden este unul dintre aceştia. Opunîndu-se curentului care prezintă creierul ca pe vîrful designului bio-computaţional, autorul avansează ipoteza că funcţionarea cerebrală este un haos rezultat din mii de ani de evoluţie: „creierul este un design ineficient, neelegant şi de nepătruns, dar care, cu toate acestea, funcţionează."

Primele capitole ale cărţii descriu această funcţionare împotriva raţiunii, de la construcţia neuronului pînă la organizarea reţelelor nervoase. Ce sunt şi cum se întîmplă senzaţiile, cum sunt procesate semnalele externe, ce sunt amintirile şi cum se formează - elemente de neuropsihologie pe care Linden le prezintă într-o formă concordantă cu ideea sa fundamentală: creierul este o aglomerare de structuri apărute în diferite momente ale evoluţiei, ca răspuns la solicitările mediului. Apariţia unor noi structuri nu înseamnă eliminarea automată a celor vechi şi inutile, şi de aici impresia de nefinisat, lipsit de eleganţă, haotic.

Capitolele care fac legătura dintre comportamentele sociale (sexul, cooperarea, competiţia, includerea sau excluderea dintr-un grup) sunt, ca în majoritatea cărţilor de popularizare a ştiinţei, cele care trezesc interesul. Autorul explică baza evoluţionistă a comportamentului monogam, ce legătură are dezvoltarea îndelungată a creierului asupra implicării paterne şi cum sunt modelate relaţiile de constrîngerile biologice.

Din punctul meu de vedere, cartea lui Linden nu este revoluţionară în ceea ce priveşte neuroştiinţa, ci pune într-un context nou informaţii cunoscute. Ideea principală este de a susţine afirmaţia că sistemul neuronal nu este vîrful evoluţiei, ci o consecinţă mai mult sau mai puţin grozavă a acesteia. Autorul are umor şi un limbaj accesibil, deci pentru cine este interesat de o sinteză a cercetării neuropsihologice din ultimii ani, cartea este o lectură bună.

  • Plusuri

    Limbaj accesibil
    Informaţii relevante despre funcţionarea creierului

  • Minusuri

    Nici ideea de la baza cărţii, nici cartea în sine nu reprezintă o revelaţie în domeniu

  • Recomandari

    Celor care doresc informaţii pertinente şi accesibile din domeniul neuropsihologiei.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro