Titlu: Confesiunile unei măşti
Autor: Yukio Mishima
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Emil Eugen Pop
Numar pagini: 193
ISBN: 978-973-689-389-6

În copilărie îţi este imposibil să crezi că tot ce ai trăit tu până acum şi tot ce urmează s-a mai trăit, simțit, făcut; ceea ce poate fi un soi de ignoranţă norocoasă sau un blestem.

„Soldaţi greci, sclavi din Arabia, prinţi ai neamurilor necivilizate, ofiţeri, liftieri de hoteluri, chelneri, pierde-vară şi tineri acrobaţi se vedeau măcelăriţi de armele mortale pe care le stocam în imaginaţie. Semănam cu prădătorul barbar care, neștiind să iubească, îşi omora din greșeală ființele cele mai dragi.”

Yukio Mishima scrie despre antenele de fluture ale copilăriei şi adolescenței şi despre cum, înainte să descoperi literatura şi uneori chiar mai târziu, eşti convins că nimeni nu ţi-a împărtăşit vreodată intuițiile: „Toată lumea susține că viața e o scenă. Dar nu cred să fie prea mulți cei care, asemenea mie, vor fi început să perceapă viaţa astfel încă de la sfârşitul copilăriei”. Roman autobiografic publicat la 24 de ani, Confesiunile unei măşti este o lectură destul de scurtă, dar densă şi adesea incomodă.

Tânărul Tenkatsu descoperă treptat că, spre deosebire de toţi colegii săi de clasă, nu se poate simţi stimulat în niciun fel de trupurile femeilor. În schimb, dezvoltă o obsesie pentru Omi, elev dintr-o clasă mai mare, de o nonşalanţă inexplicabilă. Mediocru la toate materiile, Omi este înfăţişat plimbându-se în tihnă prin curtea liceului, afundat în cine ştie ce reverii, pe când Tenkatsu îl soarbe din ochi.

Revelaţia propriilor stimuli sexuali nu se suprapune noţiunii de homosexualitate, despre care naratorul pare a nu afla nimic concret până la finalul confesiunilor sale. Fanteziile erotice sunt ţinute sub cheie, iar tânărul îşi doreşte în continuare să respecte modelul familial impus de societatea anilor '30-’40. Bâjbâind în căutarea unor sentimente mai puternice decât afecţiunea fraternă pentru sexul opus, Tenkatsu îi dă impresia unei tinere prietene că urmează să o ceară în căsătorie. De altfel, admiraţia lui pentru fată este sinceră, iar laudele cu privire la frumuseţea ei fizică şi desăvârşirea morală o plasează pe un piedestal a cărui înălţime să împiedice orice atingere impudică.

Student la Drept şi mai apoi soldat în cel de-al Doilea Război Mondial, protagonistul se arată în permanenţă mult prea introspectiv pentru a forma legături de durată cu oricine din exteriorul propriei familii. Dar pe acest făgaş nu îl împinge neapărat egocentrismul: „Ceea ce căutam eu era o sinucidere naturală, spontană. Să mă plimb nepăsător la poalele unui munte, ca o vulpe încă nu îndeajuns de vicleană, şi să mor împuşcat din eroare, de un vânător începător” – nimic din solemnitatea sinuciderii rituale (seppuku) la care autorul însuși va recurge la vârsta de 45 de ani. De la un punct încolo, Tenkatsu se percepe drept o eroare a naturii, înzestrată de jocul hazardului cu un moderat instinct de autoconservare.

Constat că am dezvăluit cam mult din desfășurarea evenimentelor şi aproape nimic despre atmosfera cărţii, în care se intră cel mai uşor consumând o cafea neagră, alături de o fereastră cu vedere mohorâtă (aşa îmi închipui, eu neavând la îndemână aceste înlesniri în momentul lecturii). Fascinaţia morbidă faţă de imaginea martiriului Sfântului Sebastian, pictată de Guido Reni la începutul secolului al XVII-lea, se luptă pe tăcute cu bună-cuviinţa japoneză, luptă care bănuiesc că a făcut din acest bildungsroman, la vremea publicării, o apariție editorială scandaloasă.

Astăzi însă, Confesiunile unei măşti scoate la lumină o voce rafinată, mereu atentă la pericolul căderii în sentimentalism şi remarcabil de circumspectă în a oferi pretexte pentru conexiunile intertextuale pe care în mod normal suntem tentați să le facem.

• Plusuri

  proza lucidă, detaşarea emoţională a naraţiunii autobiografice, analiza microscopică a propriilor experienţe.

• Minusuri

  Senzaţia permanentă a contactului cu zaţul de la capătul ceştii de cafea.

• Recomandari

  fanilor culturii japoneze (totuşi bine camuflată de percepţiile individualiste ale naratorului), ai naraţiunilor proustiene, ai cineastului Wong Kar-Wai.