Titlu: Iubiri nomade
Autor: Isabelle Eberhardt
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ana Antonescu
Numar pagini: 120
ISBN: 978-606-579-392-7

După ce am citit „Iubiri nomade”, mi-am dat seama că nu mă atrage foarte mult proza scurtă. Povestirile par trunchiate, cu elemente lipsă, sunt sărite anumite episoade necesare din punctul meu de vedere pentru o bună relatare a întâmplărilor. Acţiunea pare încorsetată într-un rezumat sărăcăcios, care nu lasă evenimentele şi nici personajele să se desfăşoare corespunzător.

Dincolo de aceste inconveniente, cartea mai are un minus destul de serios, şi anume previzibilitatea. După ce ai citit prima povestire, ştii la ce să te aştepţi. Aproape toate urmează acelaşi tipar: un El şi o Ea, din „lumi” diferite, se întâlnesc şi se îndrăgostesc pasional. Urmează o perioadă de existenţă voluptuoasă, de nebunie a simţurilor şi de transfigurare a vieţii într-o reverie ideală:

„Aşa cum se întâmplă cu toate fiinţele atunci când se îndrăgostesc, Ashura s-a simţit renăscând. I se părea că nu văzuse niciodată soarele aurind creasta azurie a munţilor şi lumina jucându-se capricios prin arborii stufoşi de pe înălţimi. Pentru că bucuria era în ea însăşi, Ashura o simţea cum se ridică din pământ, lăsându-se să mustească într-o iubire eternă.”

Ulterior însă, după ce a fost atins apogeul maxim al fericirii, intervine elementul perturbator (celălalt nu mai iubeşte, diferenţele de rang social nu le permit continuarea relaţiei, familia interzice căsătoria celor doi, etc.), care îl trezeşte pe îndrăgostit la cruda realitate şi care îi aduce despărţirea şi nefericirea:

„Pentru el, viaţa abia începea. Pentru Ashura însă, viaţa tocmai se încheia. Ceva se stinsese în ea din ziua în care dobândise certitudinea că Si Mohammed el Arbi nu o mai iubea. Şi odată cu lumina aceea care murise, sufletul Ashurei se cufundase în întuneric. Nepăsătoare din acel moment şi posomorâtă, Ashura începuse să bea, ca să uite.”

De remarcat faptul că personajele prezentate par reduse la ideea de iubire ca singur factor motivator în întreaga lor existenţă. Înainte să cunoască dragostea, viaţa lor era fadă, plictisitoare, fără sens. Întâlnesc dragostea şi brusc totul se luminează în jur, îşi focusează întreaga energie în direcţia respectivă şi îşi închină viaţa pe altarul iubirii.

Din momentul în care se produce ruptura, personajele îşi pierd direcţia, se izolează, cad în depresie, se sinucid, mor, dând impresia că singurul lor rost pe lume a fost doar să trăiască o poveste de dragoste imposibilă. Puţin cam prea telenovelistic şi neverosimil după părerea mea.

• Plusuri

  Modul în care sunt descrise anumite sentimente puternice, duse la extrem.

• Minusuri

  Predictibilitatea subiectelor şi a desfăşurării acţiunii.

• Recomandari

  Amatorilor de poveşti de dragoste.