Titlu: Povestea lui O
Autor: Pauline Réage
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Doru Mares
Numar pagini: 184
ISBN: 978-973-707-658-8

Am fost întotdeauna intrigată și curioasă cu privire la cărțile care au stârnit scandaluri și controverse în momentul în care au fost publicate. Cele mai multe romane de genul acesta sunt erotice, cu tente întunecate și exagerate, ce șochează prin încălcarea unor coduri morale, a unor reguli de normalitate considerate ca fiind general valabile.

Cumpără titlul în engleză

Cartea lui Pauline Réage ne spune povestea unei tinere femei care, din dragoste pentru iubitul său, se lasă introdusă într-o societate în care iubirea și sexualitatea se împletesc cu violența, pedeapsa, sclavia și durerea. Altfel spus, avem parte de o lectură care ne permite să aruncăm o privire în ceea ce este definit prin conceptul de BDSM (Bondage & Discipline + Domination & Submission + Sadism & Masochism). Iar daca în ziua de astăzi suntem întrucâtva familiarizați cu acești termeni - pentru ca sexul vinde și este puțin probabil să nu fi auzit măcar de BDSM, să fi văzut vreun documentar sau să fi citit vreun articol pe acest subiect - în 1954 lucrurile stăteau cu totul altfel. Așadar, este de înțeles de ce romanul Povestea lui O a dat naștere unor polemici atât de aprige.

Nu voi vorbi despre ritualurile și practicile descrise în carte. Fiecare cititor le va interpreta pe acestea în mod diferit. Poate că unele dintre ele par aproape banale, în timp ce altele îngrețoșează de-a dreptul. De data aceasta, concepțiile fiecărei persoane care citește Povestea lui O sunt cele care creează impresiile oferite de carte.

Ceea ce consider a fi partea cea mai interesantă a poveștii este însă reprezentat de evoluția (sau involuția?) protagonistei. În ciuda faptului că acceptă poate prea rapid, cu o ușurință prea mare tratamentul la care o supune iubitul său, la început o putem considera totuși îngrozită și destul de dezgustată de ceea ce descoperă dincolo de porțile conacului de la Roissy. Pe măsură ce înaintăm însă în poveste, atitudinea si modul în care O privește noua lume se schimbă drastic. Astfel încât, la final nu descoperim o protagonistă revoltată sau cel puțin una resemnată sau indiferentă la o astfel de viață, ci una mândră și sincer încântată de condiția de sclavă. O aproape că se vede superioară oamenilor obișnuiți din jurul ei, prin faptul că aparține unei persoane și că poartă pe trup însemnele acestei aserviri.

La început am fost într-o oarecare măsură uimită de strania poveste. Probabil oricare cititor reacționează diferit la o astfel de lectură față de una obișnuită, chiar și dacă a mai citit înainte ceva asemănător. Totuși, atitudinea nici unuia dintre personajele principale nu m-a mirat de fapt. Supunerea lui O nu este atât de șocantă, deoarece sunt convinsă că există printre noi oameni dispuși să își piardă orice urmă de personalitate din cauza unei astfel de obsesii față de altcineva. Auzim destul de des de sinucideri din dragoste. Așa că o înrobire voluntară nu este cu nimic mai diferită. Ambele sunt la fel de drastice, ambele au aceleași șanse să se întâmple. Iar cererile lui René, iubitul lui O își au și ele rădăcinile într-o obsesie. Cea a puterii de data aceasta, însă nu a puterii la mod general, ci a puterii asigurate de posesiunea totală a unei alte ființe umane. De aici și dorința de a o împarți pe O cu alții, de a o oferi ca pe un obiect. Pentru că, așa cum se și menționează la un moment dat în carte, cea mai clară dovadă a stăpânirii unui lucru este capacitatea de a-l dărui altora. Sper că nici unul dintre cititori nu consideră că atitudinea lui René este cumva vreo dovadă a unei iubiri vicioase. Nici vorbă! Acest neadevăr ar trebui să rămână doar scuza subțire a lui O pentru a se scufunda fără remușcări într-o degradare considerată a fi condamnabilă, dar care însă, ii oferă plăcere.

• Plusuri

  Curajul autoarei de a scrie o astfel de lectură într-o perioadă în care mentalitatea despre sexualitate era mult mai îngrădită, iar concepțiile fără îndoială mai înguste decât cele din prezent. Se spune că Povestea lui O nu s-a nascut pentru a fi o carte, ci doar o scrisoare de dragoste. Iar acest lucru este destul de evident în stilul liber și lipsit de teamă sau sfială al romanului. Autoarea (pe numele adevărat Dominique Aury - jurnalistă, secretar de redacţie și editor) a pus pe foaie această istorisire pentru a-i demonstra iubitului (Jean Paulhan, cel care și semnează prefața cărții) – mare admirator al lui Sade – că o femeie poate scrie la fel de senzual și îndrăzneț ca un bărbat.

• Minusuri

  Povestea își pierde din veridicitate în cea de-a treia parte a romanului. Din momentul în care O este dusă în casa lui Anne-Marie pentru a-și primi însemnele sclaviei, totul pare deodată exagerat, cu o notă forțată foarte evidentă. Iar modul în care se desfășoară de acolo povestea parcă nu mai are nimic plauzibil. Dacă până atunci istoria lui O păstra totuși un ton natural și credibil, deodată toate faptele par a fi doar o înșiruire de întâmplări menite să șocheze, scrise special cu scopul de a contraria.

• Recomandari

  Cititorilor dornici să experimenteze toate tipurile de literatură și deschiși spre genurile controversate. Fără îndoială unele pasaje pot fi considerate revoltătoare, însă romanul ar trebui privit ca o lectură cu titlu de încercare, oricât de diferite ar putea fi unele idei emise de autoare față de cele ale cititorului.