Titlu: Darul iubirii
Autor: Kahlil Gibran
Rating:
Editura: Herald
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Mihai Claudiu Mărîi
Numar pagini: 234
ISBN: 978-973-111-661-7

Atunci, unul dintre bătrânii cetății spuse:
“Vorbește-ne despre Bine și Rău”.
Iar el răspunse:
“Vă pot vorbi despre binele din voi, dar nu și despre rău.
Căci ce este răul decât binele chinuit de propria foame și sete?
Când binele-i înfometat, se va hrăni chiar și din cele mai întunecate peșteri, iar când i-e sete, ar bea și apă moartă.
Sunteți buni când sunteți una cu voi înșivă.
Și totuși, atunci când nu sunteți voi înșivă, nu sunteți răi.

Kahlil Gibral a fost un libanez maronit născut în 1883 în Bsharri, dar care a crescut în Boston, SUA. A studiat literatura arabă, engleză și franceză, pictura și arta fotografică în Liban și America, unde a și publicat mai întâi, chiar dacă a scris în arabă, în prima fază. Inspirația sa își trage seva din tradiție, lucru confirmat de exegeții săi arabi, însă cultura occidentală este cea care îi caracterizează scriitura simplă și colocvială.

Darul iubirii este ca Biblia, o carte de pus la căpătâi și de citit din ea la nevoie sau de plăcere. Este foarte frumoasă și comunică cu cititorul la un nivel profund, care nu este neapărat și unul rațional. Este o carte care se simte. Una dintre acele rare cărți în care poți simți atingerea autorului, îl simți prezent acolo pentru că și-a așternut sufletul în cuvinte. Iar paginile sunt doar un loc de întâlnire, ai crede inițial, al sufletelor voastre, pentru că Gibran te cheamă în acest spațiu. Însă cu cât citești mai mult, cu atât începi să-ți dai seama că el nu te-a invitat să te întâlnești cu el și să-i sorbi înțelepciunea, ci te-a invitat să te întâlnești cu tine însuți, iar el este doar un facilitator, o cale ca asta să se întâmple.

Dacă și-e dor sa fii conectat cu sinele tău, dacă îți lipsește să simți pacea profundă și de netulburat de acolo, Darul iubirii este o modalitate la îndemână de a face asta.

Și pentru că a o povesti ar fi ca și cum aș încerca să explic vântul cuiva care a trăit doar în spații închise, las aici câteva citate ca să vă convingeți singuri:

Viața nu poate să te trateze decât cu îngăduință și generozitate. Tu însăți ai fost îngăduitoare și generoasă cu viața.

Să tineți minte doar că am zâmbit. Nu ispășesc, nu mă sacrific și nici nu caut glorie; și nu am ce să iert. Am fost însetat și v-am cerut să îmi dați sânge ca să beau - căci ce-ar putea să potolească setea unui om nebun mai bine decât propriul sânge? Am fost mut și am cerut de la voi răni, să pot vorbi prin ele. Eram strans în chinga zilelor și nopților voas-tre - am căutat o poartă spre zileși nopți care să mă cuprindă.

Iar când erai abia o vorbă nerostită pe ale vieții buze fremătânde, și eu eram prin preajmă - încă o vorbă nerostită. Apoi viața ne-a rostit și am alunecat prin ani, în freamăt de-amintiri ale lui ieri și de tânjiri către un mâine, căci ieri însemna moartea biruită, iar mâ-ine era renașterea râvnită.

Căci nu este liniște în dorința stăpânită și-n pasiunea de-a pururi amânată.

Și sunt unii care renunță la împărăția viselor ca să nu pară îndepărtați față de cei fără de vise. Mai sunt aceia care renunță la regatul goliciunii și își acoperă sufletele pentru ca alții să nu se rușineze la vederea adevărului neacoperit și frumuseții neînvelite.

Voi sunteți calea și tot voi călătorii.
Iar când unul dintre voi cade, el cade pentru cei din urma sa, ca ei să vadă și să nu se împiedice de piatră.
Dar cade și pentru aceia care-s înaintea lui și care nu dădură piatra la o parte, deși-s mai iuți și siguri de picioare.
[…]
Numai atunci veți știi că cel drept și cel căzut sunt unul și același, stând în crepuscul,
Între noaptea începutului de om și ziua sinelui prealuminat.”

• Plusuri

  Profunzimea cugetărilor, faptul că te provoacă să îți pui la îndoială propriile credințe și raționamente.

• Recomandari

  Celor îndrăgostiți de lumea ideilor, de tot ce naște discuții interesante, pro-funde; și mai ales celor care se află în propria lor căutare spiritual.