Industria reîncarnării
Scris de Calina Matei • 30 April 2014 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Iulian Tănase
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 224
ISBN: 978-606-579-286-9
„Noi suntem trei oase transmigratoare, și ne e foame. Suntem un suflet care locuiește într-un sertar, și ne e foame. Ne spunem unul altora povești pe care ni le amintim cine știe de când, și ne e foame. Visăm doar ceea ce am trăit, și ne e foame.”
Ai putea să te înșeli amarnic la prima vedere și la primele pagini parcurse din romanul lui Iulian Tănase, Oase migratoare, și să crezi că e un roman despre nimic. De fapt, în el se ascunde o poveste aparent greu de urmărit pentru că e flancată de alte povești care se abat de la firul narativ, care te poartă prin te miri ce subiecte fără vreo legătură cu oasele în cauză, și care par a avea menirea de a te zăpăci.
Povestea Fotografului și a celor trei oase de vacă devenite celebre începe cu un rasol făcut de prima nevastă a acestuia din care au rămas doar Ochiul Stâng, Ochiul Drept și Gura ce au ajuns să fie păstrate într-un sertar. Nu îl lăsase inima să se despartă de ele pentru că îi păreau frumoase într-un mod de care doar el era conștient, și care îi făceau pe ceilalți cu care interacționase să îl creadă nebun. La un moment dat oasele încep să vorbească între ele și să își dorească să se reîncarneze în diverse lucruri ca trei vinete, o jumătate de pepene roșu, mușchi, o halcă de carne, o păpușă, iarbă, apa unui râu sau, în cele din urmă, burta rotundă a Moirei.
Reîncarnările succesive ale sufletului, ajutat de Fabrica de Chipuri, iau o identitate individuală și un nume derivat din numele mamei colective (Aprignom de la caise, Mayz de la pănuși și mătase de porumb, Lemnon de ciot de copac etc.), entitățile rezultate ajungând să fie imortalizate de Fotograf, ca mai apoi să fie visate de o serie de tripleți vreme îndelungată.
Bizareria ajunge să fie ancorată în realitate prin seria de evenimente care iau naștere ca urmare a unui articol dintr-un ziar în care „experimentele” Fotografului sunt prezentate și exagerate în fel și chip, astfel încât personajele adiacente ajung să fie polarizate în două tabere. Ce urmează mai apoi este un soi de circ urban în care sunt antrenați edilul orașului, oameni ai legii, reprezentanți de la Camera de Comerț și un show televizat în care se prezintă extraordinarul și fabulosul generat de Fabrica de Chipuri și de reîncarnările oaselor migratoare.
Toată povestea se desfășoară pe rând în București, Moldova, Hong Kong, China, Vama Veche și Mangalia, lăsând astfel loc acelor povești care par în primă fază să nu își aibă locul în aventura Fotografului și a oaselor sale, pentru că te distrag de la istorisirea în sine.
Și tind să cred că tocmai acesta este scopul romanului care se înscrie cu succes în zona suprarealismului. Naratorul îl poartă pe cititor printr-un vis a cărui semnificație o pierzi pe jumătate la trezire, și care te lasă buimac, invitându-te să mai citește o dată sau de două ori pagina pe care tocmai ai terminat-o, pentru a putea cuprinde sensul celor lecturate.
Așa ajungem să ne lovim de subiecte de ordin artistic, filosofic sau religios care invită la meditare asemeni unui crâmpei de vis ce se întrepune unui vis mai mare, nu pentru a-i pune capăt, ci pentru a-l completa cu un sens pe care nu îl percepem atât de ușor.
În concluzie, romanul lui Iulian Tănase este un exercițiu de răbdare și de atenție, de recalibrare a modului în care lecturăm o carte. E o invitație la a lăsa gândurile răzlețe și de a testa granița imaginarului, de a pune și cel mai banal lucru care ne înconjoară sub semnul întrebării și a propriului sens.
-
Plusuri
Ludicul și imaginarul situațiilor. Divagările de la povestea oaselor migratoare spre alte subiecte.
-
Minusuri
Alternarea planurilor poveștii care face din roman o lectură ceva mai anevoioasă.
-
Recomandari
Celor pasionați de ludic și suprarealism, care își doresc o lectură activă și o provocare a minții, o invitație spre a reflecta și la altceva dincolo de ceea ce este în mod vădit în fața ta.