În orice iarnă vine primăvara

Titlu: Dincolo de iarnă
Autor: Isabel Allende
Rating:

Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Cornelia Rădulescu
Numar pagini: 304
ISBN: 978-606-779-305-5

Isabel Allende este un nume sonor pentru literatura contemporană, mai ales pentru că are fericitul merit de a aduce o notă de prospețime vocii hispanice. De loc din Chile, autoarea a devenit de o vizibilitate majoră mai ales în ultimii ani pe piața românească. Se datorează acest lucru, judecând după amplitudinea ultimului său volum apărut la noi „Dincolo de iarnă”, sensibilității cu care Allende dezvăluie emoții și trăiri absolut firești.

Cumva reticentă față de partea feminină a literaturii hispanice moderne (citeam doar vocile masculine, și asta fără pic de sexism), am decis totuși să mă apropii, în ordinea inversă a cronologiei, de ultima carte, romanul „Dincolo de iarnă”. Și să știți că așteptările mele au fost răsplătite din plin, mai ales pentru că am primit o doză inedită de romantism, de emotivitate, fără urmă de amuzament siropos. Allende sparge stereotipul lacrimogen al romanelor de dragoste. Merge dincolo de dimensiunea suprasaturată a telenovelelor din spațiul Americii de Sud cu care am fost educați decenii. Isabel Allende construiește destine, eroi, plăsmuiește firi și încearcă să le pună față în față, dând o simetrie emoțiilor existente.

Dacă primează iubirea, atunci cu siguranță este neîmplinită. Dacă este vorba de prietenie, atunci este pe viață. Fidelitatea și devotamentul sunt puncte centrale ale narațiunii din „Dincolo de iarnă”. Trei destine care par a fi totalmente paralele, ajung să se încrucișeze într-o circumstanță absolut bizară. Isabel Allende contopește un amalgam de emoții, care la prima vedere par absolut contrastante, dar care chiar merg mână în mână.

De la prima pagină lecturată, romanul menține linia narativă, amplificând-o constant, fără a ceda din paradigma construită. Descoperim trei prototipuri umane, de la bărbatul eșuat în alcool și disperat, până la victima bandelor din America Latină. Fiecare dintre ei traversează o continuă iarnă din care parcă nu se mai ivește lumina. La un anumit moment, deja începe să pară că absolut toți sunt sortiți eșecului. Pur și simplu, nu pot coexista atâtea persoane care să resimtă durerea la astfel de intensități.

Allende îi pune într-un fundal preponderent ostil, jucându-și marionetele și făcându-le să accepte compromisuri sau să lupte până la capăt. Scenografia din romanul „Dincolo de iarnă” este impecabilă până la cele mai mici detalii descriptive, care, trebuie să recunoaștem, își au fericita menire de a dezvălui întregul spectru emoțional al lucrării.

Deși pare a fi de o simplitate deosebită, romanul lui Allende este complex, stratificat aidoma unui jurnal intim în care autorul vociferează emoții, sentimente, trăiri. Fiecare timp ajunge să se intersecteze cu un altul, de parcă așa ar fi firesc, așa ar fi potrivit. Viața și moartea se împletesc în narațiune și aduc la un consens final, la un echilibru prescris de logica evenimentelor.

Și parcă revii la gândul că orice iarnă se termină într-o primăvară. Anume disperarea și tristețile mascate sub aparențele unei vieți normale sunt subiectele centrale ale romanului semnat de către Isabel Allende. Deși autoarea punctează pe anumite puncte nevralgice ale societății contemporane, aceasta nu însemnă distanțarea de la dimensiunea spirituală a narațiunii, care de principiu este covârșitoare.