Titlu: Imagini Mişcătoare
Autor: Terry Pratchett
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Cezar Octavian Tabarcea
Numar pagini: 352
ISBN: 9789731038438

Dacă titlul nu vă spune multe, primele fraze ar trebui să fie suficiente ca să lămurească cititorii asupra temei romanului: "Acesta este spaţiul cosmic. Uneori i se spune ultima frontieră. (Numai că, fireşte, o ultimă frontieră nu poate exista, pentru că, atunci, ce-ar mai fi dincolo de ea? Nu ultima, aşadar, însă fără discuţie, penultima.) ["]". A zecea carte din ciclul Lumii Disc tratează în stilul ironic specific lui Terry Pratchett industria cinematografică, începând de la acest exemplu arhicunoscut al genericului Star Trek.

Fundalul poveştii e bineînţeles bazat pe magie şi pe legile speciale ale Lumii Disc. Undeva la zeci de mile de Ankh-Morpork, în sens Rotaţional, pe malul mării şi în apropierea unui deal prin nimic special la prima vedere un bătrân moare. Din convorbirea ce urmează între el şi Moarte descoperim că se numea Deccan Ribobe şi era ultimul Străjer al Porţii, iar eşecul lui de a pregăti un alt Străjer ca să-i ia locul va dezlănţui o periculoasă forţă întemniţată de milenii. În curând o idee bătrână şi plină de hotărâre evadează din dunele împietrite şi îşi croieşte drum către minţile din Ankh-Morpork.

Și astfel se naşte cinema-ul pe Lumea Disc. Începe cu Breasla Alchimiştilor, care pun bazele tehnice inventând banda de octoceluloză foarte inflamabilă, pe care pictează rapid scenele un grup de impi ţinuţi la respect cu biciul. Un principiu asemănător cu aparatul de fotografiat din romanele precedente ale seriei. Imaginile mişcătoare vor rămâne însă în era filmului mut, căci nici o soluţie nu se dovedeşte potrivită pentru capturarea şi redarea sunetului. Tot ei redescoperă dealul de unde apăruse ideea, numit Crângul Sfânt sau Holy Wood, un loc perfect pentru turnarea clicurilor datorită cerului aproape în permanenţă senin.

Odată cu proiectarea primelor clicuri, ideea se răspândeşte tot mai puternic. În vârtejul ei nebun sunt prinşi vânzătorul de cârnaţi Lua-Mi-aş Singur Beregata Dibbler, plin de idei antreprenoriale, ucenicul vrăjitor Victor Tugelbend, al cărui singur scop în viaţă până atunci fusese să evite promovarea la statutul de vrăjitor deplin şi să profite în linişte de moştenirea sa, Theda "˜Ginger"™ Withel, tipul fetei dintr-un orăşel uitat de lume care doreşte să devină "cineva", ca şi multe alte creaturi, în special troli, pentru rolurile negative. Animozităţile între speciile răspândite pe suprafaţa Lumii Disc se atenuează în interesul turnării de clicuri şi pentru plata pe care fiecare actor şi figurant o aşteaptă. Mirajul neobişnuit al Holy Wood-ului atinge şi un grup de animale, care devin brusc conştiente, pot înţelege şi vorbi cu oamenii, spre continua lor mirare. Dintre ele se remarcă în primul rând Câinele-Minune Gaspode, mereu invidios pe atenţia pe care o primeşte dulăul Laddie, care joacă plin de inocenţă câinească acest rol în clicuri.

În ritmul febril al Holy Wood-ului, cu cel puţin un clic înregistrat în fiecare zi, se nasc toate aspectele bine cunoscute ale lumii cinematografice originale: conflictele de "viziune" între producători şi regizori, între artistic şi comercial; protestele tehnicienilor în faţa pretenţiilor regizorale; impresarii, funcţie în care Gaspode îşi pune în valoare experienţa de viaţă în mahalalele deloc blânde din Ankh-Morpork; inventarea de nume de scenă sau a unei origini exotice pentru actriţa principală şi răspândirea de zvonuri despre idile între vedetele Ginger şi Victor; reclama, promovarea, ba chiar şi mesajele subliminale. Și pentru ca experienţa din sala de proiecţie să fie completă, cum ar putea lipsi grăunţele explodate cu unt?

Referinţele şi imaginile din filme şi desene animate sunt numeroase şi mi-e teamă că nu am cultura generală pentru a le identifica pe toate: de la Marilyn Monroe la King Kong, de la Pe aripile vântului la Predator, de la Vrăjitorul din Oz la piticii din Albă-ca-Zăpada, de la Lassie la Bugs Bunny, Donald Duck şi Tom şi Jerry. Uneori apar spontan în dialogurile personajelor sau în scenele de film, ba chiar şi în vise, fără îndoială induse de ideea ambiţioasă evadată din subteran.

În ciuda momentelor amuzante şi surprinzătoare care apar pe neaşteptate de-a lungul cărţii, "Imagini mişcătoare" nu mi s-a părut cea mai reuşită carte a lui Terry Pratchett din ce-am citit până acum - adică primele trei volume ale seriei. Poate pentru că magia obişnuită e lăsată în urmă pentru cea a marelui ecran, disponibilă tuturor şi cu viaţă scurtă în istoria Lumii Disc. Antagoniştii - creaturile amorfe din Dimensiunile Donjonale atrase de erodarea realităţii de către magia specifică clicurilor - se dovedesc mai uşor de învins decât se implica, iar finalul sub aşteptări, diluat de rezolvările aparente ale crizei în două ocazii precedente. Deşi poate asta era şi intenţia, de a parodia povestea facilă un block-buster hol(l)ywoodian. În orice caz, romanul merită o lectură pentru stilul amuzant al autorului şi pentru a vedea câte aluzii la filme poţi descoperi.

de George Moga