Hello Kitty – Familia mea
Scris de bookblog.ro • 15 February 2010 • in categoria Carte pentru copii
0
Autor: Julia I. Kretsch
Rating:
Editura: Egmont
Anul apariţiei: 2009
14 pagini
Grup de vîrstă: 0-3 ani
ISBN 13: 978-606-519-234-8
Proust spunea că apreciem mai mult o arie muzicală după ce am auzit-o de câteva ori decât în primă audiţie, şi asta nu pentru că ne-ar lipsi inteligenţa, ci pentru că ne lipseşte memoria. Inţelegem, iubim fraza muzicală abia după ce coordonatele ei ni s-au fixat deja în memorie. Mă gândesc la asta de fiecare dată când îi cumpăr fiicei mele jucării (sau hăinuţe sau cărţi) cu personaje de desene animate, obiecte care pe mine nu mă încântă întotdeauna, dar pe care ştiu sigur că ea le va iubi fără rezerve, din prima clipă. Doar pentru că poate face imediat legătura între obiectul nou şi ceva deja cunoscut.
Nimeni nu îşi doreşte să alerge prin tot oraşul şi să dea, eventual, şi o căruţă de bani pe o jucărie sau o carte originală, frumoasă, plină de calităţi, la care copilul se va uita o dată şi apoi o va pune la loc în cutie (eu am păţit-o, voi nu?). Capitulez, aşadar, şi de cele mai multe ori plătesc diferenţa de preţ, uneori extravagantă, dintre păpuşa no-name şi cea care o reprezintă pe mult-iubita Fifi din Fifi şi Floricelele.
Noroc că nu toţi comercianţii găsesc de cuviinţă să exploateze la sânge iubirea copiilor pentru desenele animate; aşa am dat peste două cărticele cartonate cu Hello Kitty, într-o ediţie foarte îngrijită, la un preţ absolut corect. Nu m-am oprit la cea cu Numere şi culori pentru că avem deja mai multe cărţi cu aceeaşi tematică (de altfel un loc comun al seriilor de cărţi pentru preşcolari), ci la Familia mea. Kitty îşi prezintă mama, tatăl, sora, bunicii şi îşi petrece timpul cu fiecare dintre ei. O carte numai bună pentru fixarea cuvintelor care descriu obiecte familiare şi activităţi din viaţa de zi cu zi. Copilul răspunde la întrebări simple ("cine este", "ce face"), apoi poate face comparaţii cu propria familie ("dar bunicului tău ce ii place să facă").
Recomandată micuţelor fane Hello Kitty.
Scris de Irina Adamescu
Categorie: Carte pentru copii | Autor: Julia I. Kretsch | Editura: Egmont