0
Titlu: Harta Creatorului
Autor: Emilio Calderón
Rating:
Editura: Niculescu
Anul apariţiei: 2008
Traducere: Alexandra Oprea
366 pagini
ISBN: 978-973-748-362-1

Un arhitect, o bibliotecară şi un prinţ fac echilibristică între intrigi politice şi amoroase, pe fundalul războiului civil spaniol şi al Celui de-al Doilea Război Mondial.

Am oscilat puţin între definirea acestui roman drept istoric sau poliţist: în clipele bune tinde spre prima, iar în cele slabe spre a doua categorie. În ciuda numeroaselor detalii istorice, este o lectură uşoară, satisfăcătoare, de vacanţă.

În Roma anului 1937, Academia Spaniolă reprezintă punctul de refugiu al intelectualilor spanioli care fug de războiul civil din propria ţară. Aici se întâlnesc arhitectul José Maria Hurtado şi bibliotecara Montserrat Fábregas, într-o iarnă în care singura lor modalitate de supravieţuire devine furtul şi vânzarea la negru a cărţilor Academiei. Unul dintre volumele sustrase de aceştia atrage atenţia prinţului italian Junio Cima Vivarini, care se află în căutarea miticei Hărţi a Creatorului: o hartă care, se spune, a fost creată de Dumnezeu Însuşi, pentru a revela oamenilor misterele planetei dăruite lor. Totuşi, asemănarea cu romanele lui Dan Brown nu merge prea departe: harta se va dovedi un simplu artefact menit dezorientării liderilor nazişti.

Într-un moment de impas al întregului continent, în care membrii aceleiaşi familii ajung să se urască de moarte din cauza aderării fanatice a unora dintre ei la fascism sau nazism şi a altora la socialism sau comunism, José, personajul principal şi naratorul romanului, rămâne indiferent în faţa ideologiilor. Neutralitatea sa este luată în mod eronat drept nepăsare faţă de propria ţară, motiv pentru care compatrioţii îl vor marginaliza. Sufletul său poetic, care preferă să admire silueta nocturnă a Romei şi să o adore timid pe Montserrat, nu-şi găseşte perechea în deceniile de zbucium ale Europei, în care sacrificarea propriei vieţi pentru o aşa-zisă cauză dreaptă valorează infinit mai mult decât afecţiunea pentru o altă fiinţă umană.

Secretarul Academiei Spaniole, Olarra, are şi rolul de comisar politic, cenzurând scrisorile şi documentele trimise prin poştă. Radiotelegrafistul Rubiños, singurul personaj apropiat lui José prin neutralitate, se dovedeşte a fi un nehotărât, care se angajează voluntar în războiul civil pentru a scăpa de acuzele de laşitate şi moare în timpul primei sale bătălii. Doña Julia, refugiată cu talente culinare ce o condamnă rolului minor de bucătăreasă, pretinde a comunica în fiecare noapte cu fantoma Academiei, care îi oferă şi unele predicţii cu privire la evoluţia situaţiei politice. Părintele Sansovino, membru al serviciului de spionaj al Vaticanului, îl angajează pe José pentru a-l supraveghea pe prinţul Cima Vivarini, adept al nazismului şi viitor subaltern al Reichsführerului Heinrich Himmler. Pe de altă parte, José este angajat în acelaşi scop de către misteriosul John Smith, care îl convoacă în cimitirul protestant al oraşului, în faţa celebrului mormânt al lui Keats, dar şi de prinţul Cima Vivarini, pentru care intră în postura de lacheu.

Deşi José tinde să se vadă drept o victimă a istoriei, din exterior apare mai degrabă drept un individ abil, dispus să se vândă oricărei tabere, tocmai pentru că ideologic nu aparţine niciuneia. Lipsa rudelor şi a prietenilor care l-ar putea ajuta material justifică în faţa propriei sale conştiinţe alegerea de a subzista din recompensele primite pentru spionaj. Însă adevărata lui plăcere constă în meditaţia asupra locului şi timpului său: chiar dacă restul personajelor se arată dezinteresate de asemenea chestiuni, el le expune cu voluptate o teorie conform căreia „în Roma convieţuiau mai multe oraşe diferite (imperial, medieval, renascentist, baroc, neoclasic, cel al lui Mussolini, la care trebuia adăugată Roma de la suprafaţă şi cea construită sub case ...) şi unuia dintre ele îi plăcea pasiunea barocului pentru minciună şi trucuri.”

Cât despre intriga amoroasă, aceasta nu ocupă spaţiul central decât în conştiinţa personajului principal. Pentru Montserrat (femeia fatală) şi prinţul Junio (macho-ul care-şi dedică întreaga energie intrigilor politice şi militare), dragostea este o ocupaţie inoportună, iar efuziunile sentimentale pe care José nu şi le poate întotdeauna reprima sunt ocazii de amuzament şi motive pentru care cei doi nu-i vor încredinţa niciodată acestuia secrete capitale. Cu toate astea, José va ajunge (cu minime eforturi) să se însoare cu Montserrat şi să se conformeze fragedei pasiuni a acesteia pentru comunism.

Povestea se desfăşoară pe parcursul a 15 ani, timp în care Roma trece prin trauma unui război şi a ocupării germane, însă îşi menţine în mod miraculos contururile binecunoscute. Pe lângă povestea de spionaj, suficient de interesantă pentru un drum lung cu trenul, cartea este şi povestea unui oraş care-şi farmecă vizitatorii, ştergându-le pe nesimţite ataşamentul faţă de pământurile natale. Dacă, precum argumentează la un moment dat naratorul, orice oraş este o stare de spirit, atunci Roma este o permanentă nostalgie pentru ceva ce încă nu s-a încheiat, dar supravieţuieşte în mod nenatural – un soi de rudă săracă a cetăţii ideale a lui Platon.

Plusuri: Ritmul alert, veridicitatea îmbinării amănuntelor istorice şi a pasajelor ficţionale.
Minusuri: exprimările clişeizate care apar în momentele de meditaţie ale personajului principal (totuşi suportabile).
Recomandare: fanilor Dan Brown, Graham Greene, Ian Fleming, Tom Clancy.

Scris de Alexandra Găujan