0
Autor: Alfredo Bryce Echenique
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2004
Traducător: Adrian Ionescu
360 pagini
ISBN:973-681-568-4

Intuiesc că sunt mulţi cei care se încruntă numai cînd aud despre încă o poveste de dragoste: ce tot atîta dragoste, de unde atîta iubire, de unde atîta dulcegărie, şi-apoi, ce pierdere de vreme, să scrii despre dragoste. Ce se mai poate spune despre asta?!
Nu intenţionez să fac apologia romanului de dragoste sau să mă lansez în presupuneri asupra atracţiei-respingerii faţă de cărţile care au în centru o poveste amoroasă. Alfredo Bryce Echenique, despre care ştim cît de energic şi acaparant scrie, nu se ocupă nici el de o poveste de dragoste. Mai mult se foloseşte de ea pentru a descrie o lume contrastantă: aristocraţii şi parveniţii din Lima, dramele şi istoriile lor sentimentale, planurile, jocurile de putere, într-un ritm alert şi ironic.

Nu e o lume diferită de cea iscodită de Julius, cu extravaganţele şi tragediile ei tăcute, doar că aici băiatul din poveste este adolescent. Carlitos: un aiurit plin de intenţii bune, evlavios şi nepăsător la relele lumii, un zăpăcit care dezlănţuie o adevărată furtună de moravuri cînd se îndrăgosteşte de o femeie cu şaisprezece ani mai în vîrstă decît el.

Miracolul, pe care Echenique îl dirijează fie stîrnind zîmbete înduioşate, fie hohote de rîs, este că şi doamna, Natalia, cea mai frumoasă femeie a Limei, se îndrăgosteşte nebuneşte de băiatul acesta. Carlitos arată ba a cincisprezece ani, ba a patruzeci şi cinci, în funcţie de starea de spirit, vorbeşte cu Dumnezeu şi cu bunica lui moartă şi, în general, este tipul rar de ciudat iubit de ceilalţi.

După întîlnirea lor, un amestec de romantic şi ridicol, îndrăgostiţii se retrag din faţa concetăţenilor dezaprobatori, dar dornici de bîrfă într-un loc minunat. Carlitos îl numeşte "Grădina iubitei", iar o suită de personaje sunt acolo să-l răsfeţe, să-i asculte discursurile şi să-l ferească pe neatent de răutăţile lumii de afară.

Doar că neatentul nu e chiar lipsit de apărare: reuşeşte să iasă, fără ca măcar să-şi dea seama, din cele mai incredibile situaţii. Multe dintre acestea sunt create de prietenii lui, gemenii Cespedes, doi bufoni cu intenţia de a ajunge în lumea cea bună căsătorindu-se cu două fete bogate. Cei doi doritori de fast şi glorie se folosesc de prietenul lor pentru a ajunge în ceea ce cred ei că este cea mai bună dintre lumile posibile: petrecerile şi casele nobililor. Aici însă reuşesc de fiecare dată, în ciuda eforturilor lor înduioşătoare, să se facă de rîs sau să provoace situaţii penibile, cu atît mai penibile, cu cît planurile lor sunt mai minuţioase.

În definitiv, minţile lor, exersate în planuri de parvenire, îi vor duce acolo unde nici nu mai speră că vor ajunge, în timp ce iubirea înflăcărată dintre Carlitos şi Natalia va aduce cititorilor o surpriză pe măsura înduioşării amuzate pe care a stîrnit-o la început.

Menţionam la început că povestea de dragoste este pretextul pentru Echenique să creeze portrete vii, situaţii sentimentale sau ridicole, însă niciodată tensionate. Lumea aceasta pare să plutească în oceanul realităţii estompate, pe calea de mijloc unde totul poate fi luat în glumă, unde umorul domină scena. Asta nu înseamnă că romanul Grădina iubitei mele este lipsit de profunzime: de multe ori o glumă dă măsura unui fapt interior mai clar decît un tratat. Mai mult, scrisul-flux al autorului nu are ritmul psihotic al lui Antunes, de exemplu, ci curge ca o apă leneşă. Nu ne rămîne decît să îi urmăm, fără grabă, cursul.

Scris de Mihaela Butnaru