„Fiecare zi e la fel. Fiecare zi înseamnă aşteptare.”
Scris de Raluca Elgyar • 18 March 2016 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Suki Kim
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Ciprian Şiulea
Numar pagini: 269
ISBN: 978-973-46-5626-4
„Acolo timpul părea să treacă altfel. Atunci când eşti izolat de lume, fiecare zi e exact la fel ca aceea dinainte. Această monotonie are o artă de a-ţi secătui sufletul, până când ajungi un simplu lucru care respiră, trudeşte şi consumă, care se trezeşte în zori şi se culcă la asfinţit...Acolo, în acel vid implacabil, totul era nemişcat. Nicio veste nu intra şi nu ieşea din ţară. Niciun apel telefonic efectuat sau primit. Niciun email, nicio scrisoare, nicio idee care să nu aparţină regimului” (Suki Kim)
Fără tine, noi nu existăm este o carte pe care o citeşti ca în transă…o începi cu ideea că vei citi o poveste despre o ţară îndepărtată, unde, probabil, nu vei ajunge niciodată şi de care nu te leagă nimic… apoi, te laşi condus de vocea scriitoarei, începi să-i trăieşti sentimentele şi stările, să te identifici cu drumul pe care îl parcurge, iar abia la final, înţelegi că povestea este despre noi toţi...despre lucrurile simple, esenţiale, la care nu ne gândim, dar fără de care nu ne putem imagina viaţa.
Suki Kim este născută în Coreea de Sud şi educată în Statele Unite ale Americii şi a reuşit să ajungă de mai multe ori în „cea mai închisă ţară a planetei”, aşa cum spune Adelin Petrişor, care, la rândul său, a avut ocazia să cunoască îndeaproape izolarea în care sunt ţinuţi 25 de milioane de nord-coreeni.
Scriitoarea ajunge la Phenian sub acoperire, se dă drept misionară creştină pentru a putea preda limba engleză la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie, fondată şi finanţată de evanghelişti care colaborează cu regimul nord-coreean.
Instituţia de învăţământ se află la perifia Phenianului şi este, de fapt, un lagăr. Nici profesorii, nici studenţii nu pot părăsi campusul universitar fără acordul conducerii, părinţii nu-şi pot vizita copiii. Totul este supus controlului regimului, iar profesorii străini trebuie să ceară aprobare pentru structura lecţiilor sau pentru orice material didactic pe care vor să îl prezinte studenţilor.
Relaţia profesor-studenţi este şi ea distorsionată de restricţiile şi absurditatea mediului academic. Şi totuşi, ceva răzbate dincolo de acestea...„Aceşti tineri erau în multe privinţe ca nişte copii, cu vulnerabilitatea şi inocenţa intacte, agăţăndu-se de fiecare mişcare a mea, ca şi cum avea să le hotărască soarta. Mai târziu urma să mă întreb dacă în acel moment se decisese faptul că aveam să mă îndrăgostesc de ei. Avem nevoie să ne simţim utili. Îi iubim pe cei care ne doresc”.
Studenţii au acces doar la televiziunea oficială care vorbeşte doar despre Marele Lider, Kim Ir-Sen, despre imperialiştii americani şi japonezi şi despre traiul fericit ale celor din Coreea de Nord. Autoarea descoperă, cu uimire, că tinerii nu ştiu de existenţa Internetului, nu pot recunoaşte din poze Turnul Eiffel sau Taj Mahalul, nu ştiu să scrie scrisori sau eseuri şi nu îşi pot imagina viaţa în afara lumii desenate în cele mai mici detalii de Marele Lider.
Cartea lui Suki Kim este o lectură importantă nu numai pentru că ne arată ce se întâmplă în ţara cu cel mai dictatorial regim din lume, dar şi pentru că transmite un mesaj esenţial, acela că umanitatea din noi rămâne mai presus de restricţii şi absurdităţi.
Dacă vreți să o auziți pe autoare povestind experienţele sale din Phenian, vă recomand:
-
Plusuri
O privire în interiorul „fabricii de roboţei a regimului nord-coreean”.
Stilul emoţional şi implicat al autoarei care dă viaţă poveştii şi personajelor. -
Recomandari
O carte importantă pentru cei care vor să înţeleagă distrugerea psihică şi fizică pe care un regim dictatorial o poate crea şi întreţine decenii de-a rândul.
Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
A dat în primire și Kim Ir Sen, a dat în primire și Kim Jong Il, dar sistemul a rămas pe mâna unui alt membru al familiei: Kim Jong Un.
-
Raluca Alexandra spune:
18 March 2016 | 4:36 pm
Poate dupa ce da in primire Kim Ir-Sen, sau poate mai devreme, au si ei sansa unei vieti mai bune. Intotdeauna speranta moare ultima.