Titlu: Casa îngerilor
Autor: Pascal Bruckner
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Doru Mares
Numar pagini: 2488
ISBN: 978-973-707-728-8

Față de cerșetori, compasiunea nu este niciodată departe de violență și nici caritatea de ură. Nu li se iartă că, prăbușindu-se, te trag totodată și pe tine după ei în mlaștina abjecției. În decăderea lor, trezesc în noi un soi de sfântă oroare, întrucât doar o graniță subțire desparte viața de zi cu zi de mocirlă. Drept care, cerșetorii încarnează fascinața prăpastiei.

Având la origine un incident care s-a petrecut în tinerețea autorului, în Casa îngerilor acesta reia, dintr-un alt unghi, o temă tratată și în Parias (1985), și anume povestea unui individ care se hotărăște a strivi cerșetorii. Romanul ne înfățișează un alt Paris, ascuns sub decorul celui dintâi, un loc al declinului și al degradării. Prin intermediul lui Antonin, Pascal Bruckner prezintă cerșetorul ca pe un individ cu un adevărat simț al organizării, un mic întreprinzător care operează un scurt studiu de piață, după care se lipește de persoane solvabile.

Ducând o viață guvernată de rutină și anxietate, Antonin are impresia că providența îi trimite un mesaj și, după o serie de indicii pe care nu știuse inițial cum să le interpreteze, concluzionează că e răspunzător pentru toate acele suflete rătăcitoare pe care nu le mai poate abandona. Astfel, acest personaj fanatic al igienei se transformă puțin câte puțin într-un detectiv al mizeriei luând simpla prezență a acelor scaieți de trotuar (cerșetorii) drept un afront la adresa progresului, a medicinei.

Nu știu de ce ar putea caracteriza cineva personajul principal drept un om normal în aparență, acesta dând semne de personalitate nevrotică încă de la început în relația cu părinții sau în episodul cu bătrânica ce-i „moare” alături. Ce să mai vorbim despre starea sa amoroasă: era îngrozit de declarațiile de pasiune, aspira la iubiri organizate după modelul orarului de la birou respingând anarhia sufletească.

Antonin hrănea un vis naiv, dorea să ajungă atât de convingător încât vagabonzii aceia să priceapă că ar trebui să-și pună singuri ștreangul la gât ori să-și bage țeava puștii în gură. Tentativele sale de a curăța pământul de pleavă se dovedesc mereu a fi un eșec. Astfel, obsesia lui pentru curățenie s-a preschimbat într-o estetică a abjecției , în lipsa uciderii unui vagabond, a ales să se ucidă pe el însuși, să se constituie într-un obiect al repulsiei sperând să trăiască decăderea de dinaintea gloriei. Și-a dorit să curețe lumea de mizerie, dar aceasta l-a atras în abisul ei. Așa se întâmplă uneori, într-o bună zi ajungi să nu mai urăști, nu din mărinimie, ci de lene, fiindcă ura consumă prea multă energie.

După cum se poate observa cu ușurință, Bruckner, acest maestru al sadismului, cultivă și aici același tip de idei radicale ce sunt specifice scriituri sale. Unele vor surprinde, șoca și dezgusta, dar multe din ele au menirea de a te provoca să reflectezi asupra propriei condiții, actuale sau potențiale:

Tu încă mai crezi că oamenii își ajută aproapele din milă? Nu, rareori. Îi detestă pe cei nenorociți de teamă că vor ajunge într-o zi la fel. Le dăm un bănuț sperând că asta ne va scuti de a le împărți soarta.

Pascal pare să descrie cu plăcere pe un ton ironic ambivalența actului caritabil, lumea umanitară, fiind fascinat de starea de umilință și înjosire la care poate ajunge o ființă. Însetat de dileme morale și aventurându-se în cea mai adâncă beznă a sufletului uman, condeiul său acid schițează vagabondul ca pe un un personaj metafizic care forțează tot mai mult limitele a ceea ce este uman și decent. Că e un roman reușit sau nu, nu prea mai are importanță, scopul și-l atinge cu siguranță, având un mare potențial polemic.

Aici puteți urmări un clip în care Pascal Bruckner vorbește despre această carte:

• Plusuri

  Capacitatea de a determina cititorul să reflecteze asupra unor noțiuni pe care le tot propovăduiește fără a le cunoaște cu adevărat sensul

• Minusuri

  Scriitura brută, fără ocolișuri poate stârni dezgust cititorilor mai conservatori

• Recomandari

  Celor care pot digera și aprecia stilul sadic și radical al lui Bruckner